Salvează-ţi căsnicia în 7 paşi!

 

Michele Weiner Davis
Salvează-ţi căsnicia în 7 paşi!
Editura Herald, 2020
Traducere din engleză de Silvia-Eliza Palade

Citiţi introducerea acestei cărţi.

*****
Intro

Michele Weiner Davis este terapeut în psihologia familiei şi este căsătorită de mai bine de treizeci de ani, fiind, împreună cu soţul ei, părinţii a doi copii. Autoare a şapte cărţi care militează pentru salvarea căsătoriei şi a relaţiilor pe termen lung, Michele este directorul Centrului Divorce Busting cu filiale în Boulder, Colorado şi Woodstock, Illinois.

Graţie seminarelor pe care le conduce, se bucură de recunoaştere atât în rândul specialiştilor, cât şi al publicului larg. Realizările sale profesionale au fost elogiate în cele mai importante reviste şi ziare. Este invitată constant în diverse talk-show-uri la radio şi la televiziune, cum ar fi Oprah, 48 Hours, The Today Show, CBS This Morning şi CNN Evening News.

*

Cu o orientare cognitiv-comportamentală, Michele Weiner Davis ne oferă un ghid plin de încredere şi speranţă pentru salvarea căsniciei şi pentru a construi relaţii mai puternice şi mai pline de iubire.

Într-un stil realist, fără artificii psihologice, autoarea ne propune un program în 7 paşi îndreptat către soluţii pentru a rezolva problemele căsniciei care, atunci când sunt lăsate nerezolvate, pot să distrugă relaţia şi să ducă la divorţ. Folosind anecdote cu tâlc, precum şi studii de caz elaborate, Michele Weiner Davis ilustrează metode practice pentru a-i ajută pe partenerii dintr-o căsnicie să:

evite "capcană divorţului"
identifice care sunt obiectivele specifice pentru a-şi salva căsnicia
găsească cele mai eficiente căi de a relaţiona
devină experţi în a face lucruri care dau rezultate
depăşească infidelitatea, obsesia faţă de Internet, depresia, problemele sexuale şi criza vârstei de mijloc
repună căsnicia pe linia de plutire şi să o menţină cel puţin astfel.

*

"Este timpul să îţi sufleci mânecile şi să începi munca asiduă de salvare a căsniciei tale. Chiar este o muncă asiduă. Deşi eu îţi voi oferi toate lămuririle necesare, partea dificilă îţi va reveni ţie. Partea cea mai dificilă a acestui program nu o reprezintă aptitudinile pe care ţi le vei însuşi - ele sunt uimitor de simple -, ci aplicarea acestora. De ce? Fiindcă trăirile tale legate de partenerul conjugal şi de căsnicia voastră au potenţialul de a te determina să spui şi să faci lucruri care te vor abate de la atingerea obiectivului tău. Indiferent de cât de puternic şi cât de hotărât eşti să-ţi salvezi căsnicia, îţi garantez că emoţiile te vor copleşi din când în când. Te voi ajută să-ţi gestionezi aceste emoţii intense, dar, până la urmă, va fi responsabilitatea ta să împiedici ca emoţiile tale negative să aibă o viaţă proprie."

"Cauza numărul unu a divorţurilor în Statele Unite o reprezintă faptul că oamenii nu petrec destul timp împreună. Ei îşi consideră căsnicia şi partenerul conjugal ca fiind ceva de la sine înţeles. Serviciul, copiii, meciurile de fotbal, activităţile în comunitate şi obligaţiile de familie devin mai importante decât petrecerea timpului cu partenerul conjugal, iar căsnicia ajunge să fie ultima pe lista priorităţilor."

"Atingerea fericirii este o misiune care îţi revine ţie; propria ta împlinire nu poate să depindă de o altă persoană. Dacă nu te simţi împlinit cu propria ta viaţă, nu vei fi în stare să îţi dai seama dacă nefericirea ta izvorăşte din problemele personale sau din problemele vieţii de cuplu."

(Michele Weiner Davis)

Fragment
Partea întâi. Capcana divorţului
Capitolul 1. Nu-tocmai-minunata evadare

Cei care sunt nefericiţi în căsnicie spun adesea că se simt prinşi în capcană. Tânjesc să se elibereze de tensiune, de singurătate, de veşnicele certuri sau de tăcerea asurzitoare, dar se tem că divorţul ar putea să nu fie decizia potrivită. La urma urmelor, ei şi-au luat în serios jurămintele făcute în ziua cununiei. Nu încearcă să-şi rănească partenerul conjugal. Nu vor să-şi rănească copiii. Intră în panică la gândul că ar putea rămâne singuri. Îşi fac griji în privinţa banilor. Se tem de necunoscut.

Pe de altă parte, ideea de a trăi într-o căsnicie lipsită de iubire începe să fie resimţită ca un fel de condamnare la moarte. Cu timpul, mulţi dintre aceşti oameni ajung la concluzia că beneficiile divorţului sunt cu mult mai mari decât beneficiile salvării căsniciei. Ei ajung să-şi spună: "Copiii sunt rezistenţi, îşi vor reveni" sau: "Pe termen lung, o să fie mai bine aşa pentru toată lumea". De-abia după ce pornesc pe calea divorţului şi încep să-şi refacă viaţa, aceşti oameni descoperă preţul real pe care l-au plătit pentru aşa-numita "libertate". Din păcate, această descoperire dureroasă vine prea târziu. Ei au căzut deja în capcana divorţului.

Dragă Michele,

Am fost măritată timp de optsprezece ani şi am trei copii minunaţi. Am făcut cerere de divorţ. În urmă cu şase luni s-a încheiat procesul de divorţ. Acum am început să regret pasul făcut.

Nu mi-am închipuit niciodată că o să simt aşa fiindcă ani de-a rândul am fost atât de nefericită în căsnicie. Credeam că, odată ce o să divorţez, o să ne fie mai bine tuturor. La început, a fost o uşurare să scap de toate acele certuri. Însă nu aveam cum să prevăd cât de repede se va preschimba sentimentul de uşurare în durere. Îmi este aşa de greu să îndur expresia de pe chipul copiilor atunci când vorbesc la telefon cu tatăl lor sau când se întorc din vizitele de la sfârşitul săptămânii.

Însă ceea ce mă surprinde cel mai mult este faptul că mă trezesc gândindu-mă tot timpul la fostul meu soţ. El e departe de a fi perfect, dar acum îmi dau seama că aş fi putut să mă străduiesc mai mult să învăţ cum să trec peste lucrurile care mă iritau sau mă răneau. Acum mă apasă gândul că divorţul meu a distrus nu doar o căsnicie, ci şi o familie.

 

Joan

Dragă Michele,

Mă simt ca un idiot pentru că îţi scriu, dar nu ştiu cui altcuiva să mă adresez. După douăzeci şi patru de ani de căsnicie, i-am spus soţiei mele că vreau să divorţăm. Mă simţeam de multă vreme destul de nefericit. Dorinţele noastre sexuale erau complet incompatibile. Ori de câte ori mă apropiam de soţia mea, ea nu părea să aibă niciodată chef. La început, am crezut că greşesc eu cu ceva, dar, după o vreme, m-am săturat de toate scuzele ei.

Apoi am cunoscut la serviciu o femeie mai tânără care mă respecta şi care părea să fie atrasă de mine. Deşi nu m-am gândit niciodată că o să fiu genul de bărbat care să aibă o aventură extraconjugală, după ce am petrecut multe ore împreună cu ea lucrând până seara târziu pentru diferite proiecte de serviciu, tentaţia a devenit mult prea mare. Cu toate că soţia mea bănuia ceva, am ţinut secretă această legătură.

Până la urmă, mi-am dat seama că nu mai pot să trăiesc în această minciună, aşa că am depus cererea de divorţ. Soţia mea a suferit enorm. M-a implorat să nu divorţez. A încercat să găsească o explicaţie plauzibilă pentru sentimentele mele - insistând că trec printr-o criză a vârstei de mijloc sau că sunt deprimat. Cu toate astea, eu de-abia aşteptam să fiu liber. Oricum, căsnicia noastră murise demult, iar copiii aveau să se descurce, asta era convingerea mea.

Divorţul s-a încheiat acum un an, timp în care am făcut câteva descoperiri dureroase. Nu a trecut mult până să se stingă pasiunea mea pentru cealaltă femeie. A început să mi se facă dor de soţia mea. Însă soţia mea şi-a construit o nouă viaţă, iar eu nu mai fac parte din ea.

Dacă ai putea să-mi oferi vreo sugestie, îţi voi fi pe veci îndatorat.
 

Mark

Mark şi Joan nu sunt cazuri izolate. Capcana divorţului seduce peste un milion de persoane în fiecare an. Ea promite pace şi linişte. Oferă un nou început, o a doua şansă la dragoste, mulţumire sufletească şi descoperirea de sine. Le creează oamenilor iluzia că, dacă ies pe uşă afară, în felul acesta elimină problemele aparent insurmontabile ale vieţii. Atunci când eşti profund nefericit şi te afli în pragul disperării, e greu să rezişti ispitei acestor aşa-numite garanţii. Însă ai toate motivele să faci asta. Dacă tu sau cineva drag ţie aveţi în vedere opţiunea divorţului, vei dori să ştii ce am aflat eu în ceea ce priveşte adevărul despre divorţ.

Lucrarea mea oferă o privire de ansamblu asupra lucrurilor care se petrec în viaţa oamenilor după momentul divorţului. Am văzut durerea intensă şi disperarea care persistă ani de zile. Am văzut situaţii în care fiecare aniversare a zilei de naştere, fiecare sărbătoare sau moment festiv nu a fost altceva decât amintirea dureroasă a unui divorţ. Am văzut cum se declanşează evenimente dureroase şi neprevăzute ca, de pildă, respingerea totală de către copii a părintelui care solicită divorţul. Cunosc copii care, la mulţi ani după ce părinţii lor au divorţat şi s-au recăsătorit, încă mai întreabă dacă Mami şi Tati se vor mai împăca vreodată.

Acum, după trei decenii de la experimentul nostru social care a dus la proliferarea divorţurilor şi la căsnicii efemere, ştiu că nu se mai pune problema ca oamenii să-şi apere căsnicia fiindcă pot, ci se pune problema ca oamenii să facă acest lucru fiindcă aşa trebuie. Divorţul nu miroase a bine! De ce? Descoperirile recente cu privire la efectele pe termen lung ale divorţului sunt cât se poate de concludente.
Cu excepţia cazurilor în care există conflicte violente în sânul familiei - iar majoritatea familiilor nu corespund acestui criteriu - este spre binele copiilor ca părinţii să rămână împreună.
Copiii au mai multe şanse să termine şcoala şi să evite probleme precum sarcina la vârsta adolescenţei, dependenţa de droguri şi delincvenţa juvenilă. De asemenea, există o mai mare probabilitate ca şi ei să aibă căsnicii durabile.
Chiar dacă unul dintre părinţi este mai fericit în urma divorţului, nu există aşa-numitul "efect de cascadă". Copiii continuă să sufere indiferent de ceea ce simte părintele respectiv.
Bărbaţii însuraţi sunt taţi mai buni. Există mai multe şanse ca ei să-şi îndrume mai bine copiii, să le ofere un bun exemplu de urmat, precum şi sprijin financiar.
Căsătoria este bună pentru majoritatea adulţilor. În comparaţie cu oamenii necăsătoriţi, văduvi sau divorţaţi, oamenii căsătoriţi sunt mai sănătoşi, au o viaţă sexuală mai bună, sunt mai puţin angrenaţi în activităţi de mare risc, cum ar fi abuzul de droguri, trăiesc mai mult şi sunt mai fericiţi!
Depresia este de trei ori mai mare la femeile care divorţează o dată şi de patru ori mai mare la femeile care divorţează de două ori decât la femeile care nu au divorţat niciodată.
Un sondaj efectuat pe un eşantion de peste 8.600 de adulţi a dezvăluit procentajul celor care se simţeau singuri. Rezultatele sunt după cum urmează (starea civilă şi procentul care indică gradul de singurătate):

Căsătoriţi - 4,6%
Necăsătoriţi (nici măcar o singură dată) - 14,5%
Divorţaţi - 20,4%
Văduvi - 20,6%
Despărţiţi - 29,6%

Cei care au căsnicii sănătoase tind să fie angajaţi mai buni şi mai productivi. Bărbaţii însuraţi lipsesc mai rar de la serviciu.
Divorţul creşte costul multor programe de sănătate publică şi asistenţă socială. În familiile monoparentale, copiii sunt adesea crescuţi în sărăcie sau din ajutoare sociale.
După divorţ, nivelul de viaţă al unei mame care îşi creşte singură copilul scade aproape întotdeauna în mod semnificativ.
50% dintre cuplurile aflate la prima căsnicie ajung să divorţeze, în timp ce 60% dintre cuplurile aflate la a doua căsnicie ajung să divorţeze.

Mulţi dintre cei care se gândesc să divorţeze spun că şi-ar dori să aibă un glob de cristal cu ajutorul căruia să-şi poată ghici viitorul. De fapt, globul de cristal se află aici, la dispoziţia noastră. Graţie studiilor efectuate, putem deveni "clarvăzători". Însă mulţi oameni preferă să ignore sau să desconsidere aceste adevăruri fiindcă au fost induşi în eroare şi au ajuns să creadă că divorţul reprezintă soluţia pentru o căsnicie nefericită. Dar cum se perpetuează miturile despre divorţ?

Capcana divorţului este o conspiraţie puternică imposibil de văzut cu ochiul liber. Asemenea monoxidului de carbon (ucigaşul inodor), capcana divorţului exercită o influenţă insidioasă, invadându-ţi gândurile fără să-ţi dai seama. Care sunt forţele din spatele capcanei divorţului?

Membri ai familiei şi prieteni bine intenţionaţi

Deşi pare ciudat, unele dintre persoanele cele mai apropiate de tine şi care îşi sunt cele mai dragi reprezintă o parte a problemei. Ceea ce nu înseamnă că ei nu sunt animaţi de cele mai bune intenţii în legătură cu tine. Sigur că sunt. Ei te iubesc şi nu pot îndura să te vadă suferind. Ei te cunosc mai bine decât oricine şi ştiu cât de mult meriţi să fii fericit. Grija lor faţă de tine este sinceră. Atunci de ce spun eu că cei dragi pot să te îndrume greşit?

Sfătuitorul părtinitor

Atunci când le împărtăşeşti celor dragi faptul că te simţi nefericit, ceea ce aud ei este partea ta de adevăr, exclusiv partea ta. Chiar dacă sentimentele tale în legătură cu partenerul tău conjugal şi căsnicia voastră sunt perfect valabile, totuşi ele sunt părtinitoare. Ca să nu mai spun că, dacă partenerul tău conjugal ar lua parte la discuţie, relatarea despre căsnicia voastră ar lua o cu totul altă turnură. Însă celor care te iubesc nu le pasă de obiectivitate; ei vor ca tu să te simţi mai bine. Deşi acest lucru este perfect logic, rezultatul final este acela că cei cărora te confesezi îţi oferă sfaturi care pot să-ţi schimbe radical viaţa, fără ca ei să deţină datele complete ale problemei. Dacă le urmezi sfaturile, este posibil să provoci o fisură şi mai adâncă în căsnicia ta. Iată un exemplu în acest sens.

Sue era profund nefericită în căsnicie; simţea că între ea şi soţul ei, Jeff, se căscase o prăpastie. Sue s-a hotărât să discute despre asta cu sora ei, Ann. Sue i-a spus lui Ann că este foarte supărată din pricina felului cum s-au schimbat lucrurile în căsnicia ei. Atunci când s-a căsătorit cu Jeff, i-a explicat ea, se iubeau la nebunie. Făceau totul împreună, stăteau de vorbă ore întregi, petreceau împreună weekendurile într-un mod atât de plăcut, iar relaţia sexuală era nemaipomenită. Erau cei mai buni prieteni. În timp ce depăna aceste amintiri, Sue plângea. Văzând cât de mult suferă Sue, sora ei a încercat să-i ofere alinare şi a rugat-o să-i spună mai multe despre ce anume o face să fie nefericită. Printre lacrimi, Sue a început să povestească.

A spus că Jeff nu mai era bărbatul cu care se măritase ea. Lucra mult peste program, iar atunci când se afla acasă, nu părea deloc interesat să discute cu ea sau să-şi petreacă timpul împreună cu ea. La sfârşit de săptămână, se ocupa de proiectele de serviciu sau urmărea programele de sport la televizor. Când Sue i-a vorbit despre ce simţea ea, Jeff i-a răspuns cu răceală: "De ce mă cicăleşti tot timpul?" Sue a încercat să-i explice lui Jeff cât de mult suferă din pricina nepăsării lui, dar Jeff părea să se îndepărteze şi mai mult de ea.

Indiferenţa lui Jeff faţă de sentimentele ei o supăra pe Sue şi o făcea să se simtă rănită. Ea a încetat să mai fie aşa de binevoitoare, să încerce să poarte o discuţie cu Jeff şi chiar a refuzat să mai aibă relaţii intime cu el. Acum, pe lângă faptul că era distant, Jeff devenise cârcotaş şi antipatic, nu pierdea nicio ocazie să spună sau să facă ceva ca să rănească sentimentele soţiei sale. Sue nu putea să înţeleagă cum devenise Jeff aşa un "nemernic", mai ales că ea nu-şi dorea altceva decât o relaţie mai apropiată.

Când a auzit cele relatate de sora sa, Ann i-a luat imediat apărarea: "Nu pot să cred că se poartă în halul ăsta! Nu mai e bărbatul pe care îl ştiam eu. Ce crezi că se petrece cu el?" În următoarea jumătate de oră, cele două surori au făcut speculaţii despre posibilele cauze ale comportamentului urât al lui Jeff - o aventură extraconjugală, o depresie, o criză a vârstei de mijloc sau poate doar nişte gene proaste moştenite de la tatăl său. Deşi nu erau sigure cu privire la adevăratul motiv pentru care Jeff se transformase în bărbatul nesuferit pe care îl descrisese Sue, ele au ajuns la concluzia că Jeff se făcea vinovat de nefericirea lui Sue. Ann a consolat-o pe Sue. A îmbrăţişat-o şi i-a spus că "poate să conteze pe ea ori de câte ori o să fie nevoie." Ann i-a oferit lui Sue şi câteva sugestii - să apeleze la un specialist, să-i dea lui Jeff un ultimatum, o despărţire de probă -, iar Sue i-a spus că o să ia în considerare sugestiile ei, iar apoi i-a mulţumit pentru sprijinul şi înţelegerea ei. Se simţea cu mult mai bine.

Sue a urmat sfatul lui Ann şi i-a dat lui Jeff un ultimatum. "Ori te schimbi, ori plec eu", l-a avertizat ea. Însă Jeff a devenit şi mai distant. În săptămânile care au urmat, Sue a găsit alinare în compania lui Ann. Sue se plângea, Ann o compătimea. Deşi Sue considera reacţia lui Ann ca pe o confirmare a faptului că avea dreptate, totuşi acest lucru nu o ajuta prea mult să găsească soluţii pentru problemele ei. Pe măsură ce timpul trecea şi situaţia nu se îmbunătăţea, disperarea lui Sue creştea tot mai mult, la fel ca şi hotărârea lui Ann de a-şi încuraja sora să divorţeze. "Ai încercat tot ce ai putut", i-a spus Ann. "E timpul să faci pasul decisiv."

Nu este greu de înţeles cum a ajuns Ann la această concluzie. Sue pare să fie soţia care se luptă pentru salvarea căsniciei, în vreme ce Jeff este bărbatul nepăsător şi neiubitor. Dar acum, hai să tragem cu urechea la discuţiile lui Jeff cu prietenul lui de-o viaţă, John. Jeff este un bărbat foarte retras şi, cu toate că rareori îşi deschide sufletul faţă de prieteni şi familie, situaţia nefericită a căsniciei lui l-a determinat să discute cu John.

I-a spus lui John că este foarte supărat pe Sue, fiindcă ea îl cicălea încontinuu. Nimic din ceea ce făcea el nu părea să fie bun. Ea îl ruga să o ajute la bucătărie, dar atunci când el făcea curăţenie, singurul comentariu pe care îl auzea din gura ei era: "Nu pot să cred cât de neglijent ai aşezat vesela în maşina de spălat" sau "Ai uitat să ştergi blatul". Jeff nu primea niciodată din partea ei cuvinte de laudă, ci numai reproşuri. De aceea, după o vreme, s-a lăsat pur şi simplu păgubaş.

Cum şi John era bărbat însurat, ştia foarte bine că problemele în cuplu nu se nasc peste noapte. De aceea l-a întrebat pe Jeff în legătură cu circumstanţele care au dus la starea de fapt din prezent. Jeff simţea că Sue nu mai este de mult femeia cu care s-a însurat. "Când ne-am cunoscut, mă simţeam aşa de bine în compania ei. Mergeam împreună la meciuri, luam masa în oraş, ne întâlneam cu prietenii şi aveam preocupări comune. Jucam golf şi tenis, ne plimbam tot timpul cu bicicleta. Ne plăcea la amândoi în aer liber." Dar Sue a încetat să mai fie interesată de activităţile lor comune. Părea mai interesată de serviciul ei, de mersul la biserică, de prietenele ei, de vorbitul la telefon şi de mersul la cumpărături. Uneori vorbea la telefon toată seara cu prietenele ei sau cu mama ei! "Dar cea mai mare schimbare care s-a petrecut cu Sue, a mărturisit Jeff, este faptul că nu mai vrea să facem dragoste, iar asta se întâmplă de foarte multă vreme. Asta mă deranjează cel mai mult."

Jeff a continuat să explice cât de jignit şi supărat se simte din cauza faptului că Sue îl respinge în permanenţă. "Nu ştiu ce se întâmplă cu ea. Îi plăcea aşa de mult să facem dragoste. M-am mândrit întotdeauna cu faptul că eram atât de bine conectaţi din punct de vedere fizic. Dar acum nu are chef niciodată. Ba o doare capul, ba e supărată pe mine, ba e prea ocupată, ba e acea perioadă a lunii..." I-a spus lui John că indiferenţa lui Sue a început să-l enerveze. A recunoscut că e irascibil şi că îi dă replici tăioase lui Sue destul de des. El spera că, la un moment dat, Sue, femeia cu care se înţelegea cândva atât de bine, va fi din nou plină de afecţiune faţă de el. Din păcate, nu s-a ales decât cu critici.

După ce i-a ascultat dilema, John i-a spus lui Jeff: "Pare destul de serioasă treaba. Am auzit că unele femei cu dereglări hormonale îşi pierd pofta de sex. Ar trebui să te interesezi." Apoi i-a sugerat lui Jeff să facă ceva ca să-şi mai pigmenteze un pic viaţa sexuală. "Ia o sticlă de vin, cumpără-i o cămaşă de noapte sexy şi pregăteşte-i o cină romantică la lumina lumânărilor. În weekendul următor mergeţi împreună la un hotel elegant. Spune-i că vrei să fiţi mai intimi."

Câteva zile mai târziu, Jeff i-a propus lui Sue o mică escapadă romantică în weekend. Sue nu s-a arătat prea interesată. Jeffi-a pomenit faptul că nu mai au deloc relaţii intime, la care Sue a replicat tăios: "Bineînţeles că nu mai avem! Doar nu te aştepţi ca eu să vreau să fac sex cu tine când relaţia noastră e pe ducă, nu-i aşa?" Jeff i-a răspuns: "Te-ai gândit vreodată că relaţia noastră e pe ducă tocmai fiindcă tu nu mai vrei să faci sex?" Această dispută în jurul întrebării cine a fost mai întâi, oul sau găina, s-a repetat ca o placă stricată, săptămâni de-a rândul, până când cei doi s-au hotărât să divorţeze.

Să ne imaginăm cum ar fi reacţionat Ann sau John dacă ar fi auzit "întreaga poveste". Poate că Ann şi-ar fi dat seama că Jeff nu este nemernicul descris de Sue; că el se simte respins şi rănit. Şi fiind conştientă de acest fapt, poate că Ann i-ar fi sugerat lui Sue să facă unele lucruri care să-l ajute pe Jeff să se simtă mai apropiat de ea, cum ar fi să se plimbe împreună cu bicicleta, să meargă în drumeţii sau să fie mai jucăuşă şi mai tandră. Nu încape îndoială că nici Jeff nu îşi gestiona prea bine sentimentele rănite. Din nefericire, în loc să discute deschis despre sentimentele lor de vulnerabilitate, unii oameni se ceartă. Întrucât Ann nu avea nici cea mai vagă idee despre ce simţea Jeff în legătură cu căsnicia, sugestia ei - dă-i un ultimatum - era sortită eşecului.

Dacă John ar fi auzit mărturisirea lui Sue, poate că ar fi înţeles că, în cazul ei, condiţia necesară pentru o apropiere fizică este apropierea emoţională, iar Sue şi Jeff nu mai fuseseră câtuşi de puţin apropiaţi de multă vreme. Poate că John i-ar fi sugerat lui Jeff să discute mai mult cu ea, să-i acorde mai multă atenţie şi să-i fie prieten. Este uşor de înţeles de ce sfatul bine intenţionat al lui John ca Jeff să-şi mai pigmenteze un pic viaţa sexuală a căzut ca nuca în perete.

Protectori şi salvatori

Un alt motiv pentru care prietenii şi familia pot să mărească şansele ca tu să alegi varianta divorţului este faptul că, întrucât ei nu pot îndura să te vadă suferind, te vor îndrepta către ceea ce cred ei că este calea cea mai rapidă pentru a te elibera de suferinţă. Se conving pe ei înşişi, iar apoi te conving şi pe tine că, din moment ce partenerul tău conjugal reprezintă problema, atunci trebuie ca tu să scapi de el. "Nu meriţi asta. Divorţează."

Însă trebuie să fii conştient de câteva lucruri atunci când asculţi acest sfat. În primul rând, deşi prietenii şi familia ţin la tine, sfatul pe care ţi-l dau serveşte şi propriul lor interes. Îi va face pe ei să se simtă mai bine dacă tu nu eşti aşa de trist. Va fi o uşurare pentru ei atunci când tu vei înceta să mai suferi. Ei vor ca această nefericire să ia sfârşit. Problema este că, în cazul în care le urmezi sfatul şi îi faci pe ei să se simtă mai bine, tu vei fi cel divorţat, tu va trebui să te întreţii pe tine (şi pe copiii tăi), să-ţi schimbi stilul de viaţă şi să o iei de la capăt, nu ei. Chiar dacă cei dragi sunt şi ei divorţaţi şi cred că divorţul le-a îmbunătăţit viaţa în mod considerabil, nu înseamnă că şi tu vei simţi acelaşi lucru.

În al doilea rând, deşi ar putea fi tentant să crezi că divorţul te va elibera de partenerul conjugal, atunci când sunt şi copii la mijloc, divorţul, de fapt, nici nu există. Partenerul conjugal va fi în viaţa ta pe veci. Şi când spun pe veci, vorbesc foarte serios. Va trebui să comunicaţi permanent în legătură cu zilele de vizită, deciziile cu privire la bunăstarea copiilor, sărbători, bani, vacanţe, probleme ivite în relaţia dintre copii şi noii prieteni/parteneri conjugali. Lista e nesfârşită.

O doamnă mi-a scris următoarele rânduri:

Sunt divorţată de douăzeci şi trei de ani. Eram conştientă că va trebui să ţin legătura săptămânal cu fostul meu soţ din cauza copiilor noştri, dar am crezut că, atunci când copiii vor creşte mari, el va dispărea pentru totdeauna din viaţa mea. Fiica mea urmează să nască săptămâna viitoare şi pentru prima dată mi-am dat seama că eu şi fostul meu soţ vom fi "bunicii". Oare ce o fi fost în capul meu? Soţii nu dispar.

Partenerul conjugal nu dispare în urma unui divorţ, la fel cum nu dispar nici problemele tale. Chiar dacă relaţia cu o persoană poate fi mai dificilă, adevărul este că, atunci când te confrunţi cu probleme în căsnicie, ele sunt aproape întotdeauna rezultatul interacţiunii dintre doi oameni. Cu alte cuvinte, în relaţia dintre doi oameni se formează nişte obişnuinţe pe care le iei cu tine atunci când divorţezi. Să-ţi dau un exemplu.

Deb şi Ron au avut o căsnicie fericită în primii ani. Deb admira şi respecta fermitatea lui Ron şi firea lui voluntară. Dar, cu timpul, dată fiind tendinţa lui Ron de a-i spune lui Deb ce să facă şi cum să facă, ea a ajuns să fie mai puţin îndrăgostită de firea lui voluntară. Acum, i se părea că Ron este arogant şi dominator.

La început, Deb l-a rugat să nu mai fie aşa de dominator, însă el şi-a apărat punctul de vedere, fără să ţină cont de sentimentele ei. Deb a ţinut închise în ea ranchiuna şi amărăciunea. Era furioasă pe el aproape tot timpul, fără ca el măcar să ştie asta. La un moment dat, nu a mai putut suporta furia reprimată şi a cerut divorţul. La urma urmelor, se gândea ea, dacă scap de bărbatul ăsta dominator, o să fiu în stare să mă regăsesc şi să iau propriile mele decizii. După un proces care părea să nu se mai termine, s-a pronunţat în sfârşit divorţul.

Problema este că, întrucât a crezut că Ron este singura cauză a destrămării căsniciei lor, Deb nu a observat absolut nimic din modul cum propriul ei comportament a contribuit la apariţia problemelor lor. Să presupunem că percepţia lui Deb asupra lui Ron este corectă şi că ea a încercat să-l determine pe Ron să-şi schimbe atitudinea. Însă, atunci când rugăminţile ei au rămas fără niciun ecou, în loc să încerce o abordare nouă şi mai dinamică, Deb a renunţat să mai facă ceva. Cu cât se înverşuna Deb să nu facă nimic, cu atât mai dominator devenea Ron. Într-un fel, Deb şi-a creat propriul monstru.

Iar partea tristă este că, atunci când Deb va divorţa de Ron, ea va simţi o uşurare de scurtă durată, întrucât se va elibera de prezenţa lui, dar dacă şi când se va recăsători, ea va intra în noua relaţie fără să ştie cum să gestioneze neînţelegerile care apar în mod natural între doi oameni, fiindcă ea a fugit de problemele ivite în căsnicie, în loc să le rezolve sau să înveţe ceva din ele. Şi întrucât nu a înţeles rolul ei în destrămarea căsniciei, Deb are toate şansele să facă una dintre cele două greşeli care se fac în mod frecvent.

Prima este să se mărite cu cineva care seamănă cu Ron şi să recreeze exact aceleaşi probleme. A doua este să-şi facă iluzia că îi va fi cu mult mai bine dacă se va mărita cu cineva care este complet diferit de Ron. Şi tocmai asta a făcut Deb. A căutat un bărbat blând şi îngăduitor. La început, i s-a părut că şi-a împlinit visul de-o viaţă. Nu mai trebuia să se poarte de parcă ar călca pe ouă, fiindcă acum nu mai stătea nimeni cu ochii pe ea. Nu mai trebuia să-i fie teamă să-şi exprime sentimentele, fiindcă acum soţul ei o va asculta şi nu o va mai critica. Simţea că poate fi ea însăşi pentru prima oară după mulţi ani.

A trecut timpul, iar acum lui Deb i se părea că bărbatul ei blând şi îngăduitor este bleg şi lipsit de motivaţie. Câştiga mai puţini bani decât primul ei soţ. Nu era prea ambiţios. Lui Deb îi displăcea faptul că acum trebuia să-l ajute ea ca să-i sprijine financiar pe copii. Atunci când îl întreba ce vrea să facă în weekend, el îi răspundea întotdeauna: "Nu-mi pasă, hotărăşte tu". Deşi în trecut ea îi apreciase atitudinea îngăduitoare, acum o enerva lipsa lui de hotărâre. Atunci când discutau despre sentimentele ei, el se emoţiona şi începea să plângă. Deb îşi dorise să evite ca cineva să-i controleze viaţa, dar ceea ce primise în schimb era deja prea mult. Însă în loc să găsească o cale de comunicare reală cu soţul ei, Deb s-a trezit că se gândeşte din nou la divorţ. Şi, la fel ca înainte, era ferm convinsă că problemele din căsnicia ei nu au absolut nimic de-a face cu persoana ei.

Concluzia evidentă pe care o putem trage de aici este aceea că, atunci când se destramă o căsnicie, oricât de tentant ar fi să aruncăm întreaga vină asupra celuilalt, ambii parteneri au contribuit la destrămarea ei. Eu ştiu asta. Dar prietenii tăi şi familia ta nu ştiu asta. Ei nu văd altceva decât neajunsurile celuilalt partener.

Cu toţii avem nevoie de sprijinul celor dragi, oameni care vor fi alături de noi în orice situaţie. Dar înainte să te grăbeşti să le urmezi sfatul, ţine minte următoarele lucruri. Părerile lor sunt părtinitoare. Ei nu pot vedea întotdeauna pădurea din cauza copacilor. Dacă, în urma unei conversaţii, simţi că ai fost încurajat, dar nu ai primit nicio soluţie, fii cu mare băgare de seamă. S-ar putea să te afli pe punctul de a fi prins în capcana divorţului.

Citiţi continuarea acestui fragment aici.