Selecția „Formula AS”

 

* Paula McLain, „Hemingway și cu mine”, traducere și note de Veronica D. Niculescu, editura Humanitas fiction (tel. 021/311.23.30), 408 p.

Am mai scris aici des­pre moda de succes a ficțiunilor romanești și a filmelor axate pe cele­brități din arte, științe, istorie. Faima unor ase­menea personalități des­pre care mai toată lumea știe, oricât de su­perficial, câte ceva atra­ge publicul spre romanele și filmele artistice inspirate din biografia lor reală. Mai laborios, fiindcă presu­pune documentare, acest tip de narațiune cu potențial de bestseller tentează și romancieri dintre cei mai buni (primul care îmi vine în minte e Julian Barnes cu „Arthur și George” sau cu „Zgomotul timpului”). Americana Paula McLain, ea însăși cu o biografie romanescă – fetița abandonată, crescută în instituții de stat, a ajuns o scriitoare tradusă în 35 de țări și care poate trăi confortabil din scris – și-a câștigat no­torietatea, ca să spun așa, pe spinarea lui Ernest Hemingway sau, mai exact, a nevestelor lui. Romanul care i-a adus Paulei McLain con­sacrarea internațională, „Soția din Paris”, tra­dus tot la Humanitas în 2012, avea ca subiect re­la­ția dintre tânărul încă necunoscut Hemingway și Hadley Richardson, devenită prima lui soție și mama primului fiu. Era vorba acolo de să­răcie, tinerețe exuberantă, excese în Parisul din „epoca jazzului”, despre prietenia cu alți ame­ricani din „generația pierdută”. Mai mare cu 8 ani decât soțul ei care, după succesul debutu­lui, o neglijează, cuplându-se cu prietena lor, jurna­lista mondenă Pauline Pfeiffer și neputând ac­cepta menajul în trei, Hadley divorțează, iar Ernest se însoară cu Pauline. Romanul pe care vi-l recomand azi e consacrat celei de a treia și cea mai remarcabilă dintre cele 4 soții ale scrii­torului, Martha Gellhorn, pentru care o părăsește pe Pauline, cu care avea încă doi fii. Martha a rămas în memoria secolului 20 nu doar ca una din soțiile lui Hemingway ci mai ales ca o fe­meie de mare curaj, corespondentă de liga întâi, pentru ziare de tiraj, din toate conflictele majore ale secolului, de la Războiul Civil din Spania, la cel ruso-finlandez, chino-japonez, al II-lea Răz­boi Mondial în Europa și până la Vietnam și Panama (octogenară, încă transmitea cores­pon­dențe de război de la fața locului).

De fapt, „Hemingway și cu mine”, intitulat în original „Love and Ruin”, e un roman de dra­goste între doi oameni cu personalități accen­tuate: un scriitor deja celebru (care publicase între altele „Adio arme”, „Moarte după-amia­ză”, „Câștigătorul nu ia nimic”, „A avea și a nu avea” și scria de zor la „Pentru cine bat clo­potele”) și o femeie cu totul specială, căreia îi place să trăiască periculos, să fie liberă în op­țiunile ei, să informeze întreaga lume despre ce se întâmplă cu ființele omenești pe câmpurile de luptă, dincolo de politică și propagandă, să se im­pună într-o profesie dominată de bărbați. Via­­ța lor comună în casa din Cuba e minată de ne­în­țelegeri. Ernest, care are nevoie să fie per­ma­nent admirat ca scriitor și ca bărbat, o vrea com­plet devotată nevoilor lui și îi reproșează Marthei „egoismul” de a-și construi propria ca­rie­ră pal­pi­tantă. Iar aceasta, deși îl iubește, nu suportă în­lănțuirea. Ceea ce face meseriaș Paula McLain în acest roman e un fel de taxidermie, de îm­pă­iere cu imaginație a contururilor bio­gra­fice reale ale celor două personaje principale, în contextul istoric al anilor 1936-1945, cu o sim­patie vădită pentru Martha Gellhorn, cu care se identifică.

ADRIANA BITTEL