marți, 13 aprilie 2021

Selecția „Formula AS”

 

* Andrei Cornea, „Amintiri din epo­ca lui Bibi. O post-utopie”, roman, Edi­tu­ra Humanitas (tel. 021/311.23.30), 196 p.

Andrei Cornea face parte din elita inte­lec­tualilor noștri critici, oameni foarte bine pre­gătiți și creativi, priviți cu ură de reprezentanții parti­dului (încă) la putere fiindcă le dau, prin com­parație, măsura inculturii, in­com­­petenței și ticăloșiei lor. Complexele cultu­rale și morale ale celor numiți în funcții de decizie și a căror grijă prin­cipală e bene­ficiul personal și de clan iau forme aberante prin metodele în­delung exersate, încă de la mijlocul secolului trecut, de discreditare a vocilor naționale ce li se opun cu argumente clare. An­drei Cornea e una dintre aceste voci. Ab­solvent strălucit a două fa­cultăți, de Istoria și Teoria Artei și de Filologie Clasică, cu un doctorat adevărat, a tradus din Platon, Aristotel, Plotin, Aristofan și Epicur, a publicat volume substanțiale de eseuri despre artă, cultura antică, filosofie (bibliografia lui e impresionantă). Pe lângă asta, de ani buni, e unul dintre cei mai lucizi comentatori ai ac­tuali­tă­ții politice, cu o limpezime și un talent al expre­siei cum rar găsim în publicistica noas­tră. Talent cu care, din 2015, a făcut și pasul spre ficțiune, dând frâu liber imaginației și pof­tei de a povesti, por­nind de la teme livrești. „Amintiri din epoca lui Bibi” e al trei­lea ro­man al lui și cel mai co­relat subteran cu ac­tua­li­tatea politică. Pentru a înțelege ce reușește să facă Andrei Cornea aici, tre­bu­ie să fi citit fai­mosul ro­man premo­ni­tor „1984” al lui George Orwell, scris în 1928, din care preia per­sonaje, plasate însă într-o lume postorwelliană, ase­mă­nă­­toare celei de la noi de după 1989. Prota­go­nistul, Winston Smith, văzând că oamenii sunt dispuși mai curând să uite te­roa­rea din epoca lui Big Brother, ba chiar se găsesc și nostalgici după ea, decide să își scrie me­mo­riile, pentru a le re­aminti adevărul și a lăsa o măr­turie pentru viitor des­pre cum s-a trăit în dicta­tură, întărindu-și rela­tarea cu documente. Dar dictatorul răsturnat prin­tr-o revoluție și nu­mit acum cu simpatie de popu­lația uitucă Bibi, revine din exil, se înscrie în campania elec­to­rală și, prin alegeri democratice, ajunge din nou la putere (așa cum s-ar fi găsit, după o vre­me de „tranziție” haotică, destui care să-l vo­te­ze și pe Ceaușescu, nu doar pe cei din eșa­lo­nul II al regimului co­munist sau pe oamenii Securității). Mărturia lui Winston e prezentată însă de editura care acceptă să o tipărească nu ca o consemnare a adevărului istoric, necon­ve­nabil noii „democrații” în primej­die de a de­veni iar dic­tatură, ci ca o operă de fic­țiune, rod al ima­gi­nației: „scriitorul are menirea să exa­gereze, să caricaturizeze, să privească lumea cu ochelari care deformează și încă puter­nic, fiindcă nu e istoric (…). Are alt adevăr decât cel al istoricului, alți ochi și o altă menire”. Aces­­­tui ingenios fir epic despre memorie și ade­­­­văr, țesut cu multă ironie și bătând spre o re­a­litate ușor recognos­cibilă, i se adaugă o po­veste de dra­goste reînviată între Winston, cel care se încă­pățânează să nu renunțe la calitatea lui de martor, și realista Julia, care în timpul dic­­taturii avusese deviza „zbiară cu gloata ca să trăiești liniștit”. Deși gustul pe care ți-l lasă e amărui, noul roman al lui Andrei Cornea îți menține viu inte­resul până la sfârșit și îți dă prilej de medi­tație.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu