* Volum omagial Hans Bergel, „Nevoia imperioasă de a scrie”, texte de Ana Blandiana, Peter Motzan, Gheorghe Stanomir, Alexandru Cizek, Olivia Spiridon, Ion Dumitru, Adrian Lesenciuc, Cornel Nistea, Mihaela Malea Stroe, Mircea Popa, Editura Eikon (tel. 0728/08.489.02), 154 p.
Cei 10 scriitori și germaniști și-au alăturat contribuțiile pentru omagierea lui Hans Bergel la împlinirea vârstei de 95 de ani, readucând viața și opera acestei personalități transilvane în atenția cititorilor de azi. După 1990 s-a vorbit despre el mai ales ca fost deținut politic sau ca militant pentru drepturile omului în România și în țările comuniste, după ce emigrase în Germania. În volumul pe care vi-l recomand sunt relevate toate fațetele omului excepțional care e Hans Bergel: autor a 50 de cărți – romane, povestiri, poezii, eseuri, traduceri din marii poeți români –, muzician, critic și istoric de artă, schior și alergător de performanță, ajuns în loturile naționale ale României, bărbat curajos și integru, punând mai presus și cu toate riscurile libertatea și demnitatea. Tinerețea lui românească, plină de întorsături dramatice, pare ea însăși ficțiunea unui romancier care vrea să surprindă prin viața unui personaj, aproape neverosimil prin noblețea de caracter, ororile secolului 20. Născut în 1925 la Râșnov, într-o familie de intelectuali sași, a știut din adolescență că vrea să fie scriitor. A fost exmatriculat în 1940 din liceul german de la Brașov fiindcă protestase împotriva nazificării școlii. În 1949 a fost arestat prima oară pentru o încercare de fugă peste graniță și doar performanțele lui sportive l-au scăpat de condamnare. Dar, datorită „dosarului”, n-a fost admis la Conservator, iar apoi a fost dat afară din același motiv de la Universitatea din București, unde studia Istoria Artei și Filosofie. Întemnițat din nou în 1954 pentru „agitație dușmănoasă”, au contat iar titlurile de campion sportiv în atenuarea pedepsei și chiar a putut debuta ca scriitor român de limbă germană în 1957 cu povestirea „Prințul și bardul”. De la ea i s-a tras cea de a treia arestare, în 1959, și implicarea în așa-numitul „proces al scriitorilor germani din Brașov”. (Cel care le-a „tradus” securiștilor mesajul subversiv al povestirii medievale și a venit la proces ca martor al acuzării a fost „prietenul” Eginald Schlattner, și el fost deținut politic. Rămas în România, acesta a ajuns pastor și, la bătrânețe, romancier de succes în țară și străinătate.) Hans Bergel a fost condamnat la 15 ani muncă silnică și a suferit prin mai multe închisori până la amnistia din 1964. Nedreptățile, opresiunile și lipsa de perspectivă ca scriitor nedispus la compromisuri l-au făcut să ceară emigrarea în R.F.G., pe care a obținut-o în 1968, la presiunea unor cunoscuți scriitori germani. În patria lui Goethe s-a realizat și el atât ca romancier cât și ca publicist și conferențiar vehement critic față de regimul Ceaușescu și față de dictaturile comuniste. A fost urmărit și acolo de „brațul lung” al Securității: dosarul lui de la CNSAS are 10.000 de pagini. Toți autorii textelor din volumul omagial insistă asupra valorii romanelor lui Hans Bergel inspirate din spațiul multietnic transilvan sub evenimentele istorice ale secolului trecut: „Dans în lanțuri”, publicat în original în 1977 și care nu a putut fi tradus la noi decât după 1990, fiindcă era inspirat din propriile experiențe carcerale, și trilogia „Când vin vulturii”, „Întoarcerea lupilor”, „În ajunul taifunului”, în care istoria sașilor transilvăneni, pluralitatea culturală a locului, traumele individuale și colective nutresc vaste construcții epice. Și în textele lui nonficționale, Hans Bergel își recunoaște legăturile trainice cu țara natală în care a trăit 43 de ani. Venerabilul scriitor ar merita o serie de autor care să-l facă mai bine cunoscut în România.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu