* Ana Blandiana, „Soră lume”, Editura Humanitas (tel. 0723/68.41.94), 428 p.
Ezit să folosesc cuvântul operă pentru suma cărților indiferent cărui autor. Pentru mine noțiunea conține o încărcătură valorică superioară și nu toți scriitorii români ajunși azi seniori au cu adevărat, în accepția mea, operă. Ana Blandiana are. Volumele ei de poezie, proză, eseuri, memorialistică publicate pe parcursul a peste o jumătate de secol sunt rodul unei vocații și al unei personalități neistovite și nealterate în timp. Succesul literar pe care l-a cunoscut devreme s-a menținut de aceea constant, fiecare nouă carte a ei completând și împrospătând întregul. În numele acestei vocații și al unui caracter aparte, a refuzat, după 1989, funcții politice înalte și bănoase. Nu pot să uit o scenă povestită de ea în „Fals tratat de manipulare”: imediat după victoria în alegeri a C.D.R. din 1996, la care contribuise, i-a telefonat lui Emil Constantinescu să-l felicite și acesta, înainte de a o asculta, a întrebat-o, nervos, ce funcție vrea. Răspunsul ei a fost – citez din memorie: „Nu vreau nimic. Vreau să vă faceți datoria, ca să pot să mă întorc la cărțile mele. Vreau ca toți cei care vreți funcții să le vreți nu pentru voi, ci pentru ceilalți”. Pentru ceilalți, Ana Blandiana împreună cu soțul ei, Romulus Rusan, și-au asumat responsabilități mâncătoare de energie, nervi și timp – conducerea Alianței Civice, realizarea marelui proiect al Memorialului de la Sighet, Centrul internațional de studii asupra comunismului ș.a. – dar a avut puterea de a se întoarce și la cărțile ei, adăugând opuri noi la operă. Cel mai recent, „Soră lume”, e un volum cu povestiri de călătorie, în principal despre drumurile ei în străinătate înainte și după 1990, cu întâmplările și descoperirile trăite acolo: „În „Fals tratat de manipulare” am încercat să compun din fragmente un portret al țării. Acum este vorba despre lume. O lume pe care am încercat să o descopăr, să o înțeleg și care – în pofida a tot ce am dedus și a tot ce mi s-a explicat – mi-a lăsat sentimentul tulbure că nu o cunosc cu adevărat (…) pentru că nici ea nu se înțelege pe sine”. Mai ales azi, când lumea o ia periculos razna, o carte precum aceasta poate da oarece imunitate la asaltul prostiei și mizeriei morale. Fie că e vorba de călătorii organizate „la schimb” de Uniunea Scriitorilor, în țările „lagărului”, sub stricta supraveghere a poliției politice interne și din regimurile „frățești”, fie despre evadări pe cont propriu la festivaluri literare sau la decernarea Premiului Herder (cu mâncare de acasă în bagaj și lipsuri umilitoare), de bursa americană din 1975 la Iowa City și ocolul european de la întoarcere din banii economisiți acolo, fie de călătoriile libere din ultimii 30 de ani, la numeroase festivaluri, recitaluri, conferințe – unele în locuri îndepărtate precum Mexic, Japonia, Hong Kong – fiecare proză denotă artă narativă. Contribuie la impresia de adevărat, mulțimea de detalii, dialoguri, portrete, observații preluate din carnete în care călătoarea și le nota la cald – căldură ce iradiază viu și din retrăirile peste ani. Pățaniile personale – unele comice, altele aventuros-dramatice, cu final neașteptat – transmit, cum doar scriitorii buni știu să o facă, neliniști, spaime, compasiune, dar și bucurii intense, admirație, recunoștință. Ana Blandiana avea și are „resurse umane” mai prețioase decât i se puteau bănui unei femei foarte frumoase și de succes, iar „Soră lume” face parte dintre acele cărți pe care, dacă le începi seara, nici nu-ți dai seama când se luminează de ziuă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu