Selecția „Formula AS”

 

* Daniel Mendelsohn, „O odisee. Un tată, un fiu și o epopee”, traducere și note de Bogdan-Alexandru Stănescu, Editura Polirom (tel. 0232/21.74.40), 336 p.

S-a spus că marii cititori sunt și aventurieri, ex­ploratori mânați de curiozitate, de curajul con­fruntării cu propriile limite. Scriitorii pu­ternici îi capturează pe nava lor literară ducându-i spre destinații misterioase, făcându-i să treacă prin încercări, rătăciri, primejdii, revelații. Să le tră­iască simultan cu lectura și să ajungă astfel la ceea ce îi lea­gă de semeni. Nu v-aș plic­tisi cu aceste lucruri ști­ute de mult, dacă ele nu s-ar potrivi mănușă romanului pe care vi-l recomand acum – cel mai frumos din câte am citit anul acesta din literatura contemporană. Autorul lui, americanul Daniel Men­delsohn, cu studii de clasi­cist și o bogată activitate de eseist și cronicar literar la publicații newyorkeze, e la al treilea roman, dar a fost până acum necunoscut la noi. E meritul lui Bogdan-Alexandru Stănescu, edi­tor, critic și prozator cu un special simț al valorii, că ni l-a adus în librăriile românești, în propria traducere. „O odisee”, așa cum indică și sub­titlul, are ca temă principală raporturile dificile din­tre tată și fiu. Romancierul amestecă poves­tirea autobiografică și comentarii la epopeea home­rică, stăruind asupra legăturilor dintre Telemah și tatăl lui, Ulise, regele Ithacăi, plecat de două decenii să lupte contra Troiei, și despre care nu se mai știe nimic, nici dacă trăiește sau nu. Ex­cedat de pretendenții Penelopei, fiul pornește pe mare să afle vești. Pretextul pentru încă o re­scriere modernă a Odiseei este cursul pe care autorul-narator îl ține despre capodopera ho­merică și la care propriul tată, Jay, matema­tician octogenar, se înscrie. Autoritar și fără ma­niere, bătrânul întrerupe excursul sclipitor de la cate­dră cu propriile păreri, creând o situație je­nantă pentru fiul lui. Căci omul de știință „exac­tă” nu admite imprecizia și sentimentalul, pentru el „x este x”, iar asta i-a afectat relațiile perso­nale, în special cele cu fiul Daniel, încă de pe când aces­ta era adolescent: „Pur și simplu sim­țeam că tot ce avea legătură cu mine era sen­ti­mental și im­precis, condamnat să pice testul x este x. Nici mă­car nu știam ce era x – nu știam ce sunt și nici ce vreau, nu-mi puteam ține în frâu senti­men­tele furtunoase, entuziasmul fier­binte și fri­ca inhibantă la care eram predispus. Așa că mă ascundeam de el, cel care știa atât de lim­pede ce înseamnă orice lucru”. Resenti­mentele, înstră­inarea, rușinea s-au păstrat peste ani, până când bătrânul tată s-a înscris la cursul fiului cuadragenar, poate pentru a se face re-cunoscut de acesta și, de ce nu, iubit. „Dar care e adevă­ratul «eu» întreabă Odiseea și câte «euri» ar putea avea un om? Așa cum am aflat în anul în care tata a urmat cursul meu și în care am refăcut călătoriile eroului ei, răspunsurile pot fi uimitoare”. Odiseea intimă a lui Jay-Ulise, care în timpul războiului rece a lucrat pentru De­par­tamentul de Stat, și a lui Daniel-Telemah au legătură și cu miturile SUA. Câte fețe poate avea acest tată și care e cea adevărată? Și câte fețe are America? Răspunsurile romancierului implică multiplul, imprecisul nuanțat de senti­mente. Plecați pe mare într-o călătorie ce reface periplul lui Ulise, Daniel și Jay ratează tocmai Ithaca, punctul ce închide cercul. Construită cu un ra­finament ce înglobează erudiția dar o de­pă­șește prin talent de povestitor și farmec, „O odisee” e o carte care te absoarbe în ea, te mistuie, și te face să ieși la sfârșit mai întreg decât ai intrat.