SELECȚIA „FORMULA AS”

 

* Adam Haslett, „Gândește-te că nu mai sunt”, traducere și note de Alexandra Turcu, Editura „Paralela 45” (tel. 0248.21. 45.33), 372 p.

Paranteza pătrată deschisă în viețile fiecăruia dintre noi de pandemie e încă departe de a se în­chide și se umple pe zi ce trece de griji și in­cer­titudini. Poate că nu e tocmai potrivit să vă re­co­mand în această perioadă un roman despre anxietatea patologică, dar mi s-a părut atât de bine scris încât emoția lecturii poate fi un trans­fer benefic, eliberator de propriile frici. Despre autorul american Adam Haslett nu știu decât că are 50 de ani, face și jurnalism la publicații im­portante iar volumele lui de proză au fost pre­miate. „Gândește-te că nu mai sunt” e construit faulknerian, pe voci, monologurile aparținând celor cinci membri ai unei familii. Fiecare po­ves­tește propria ver­siu­ne a întâmplărilor care îi leagă și îi despart, lupta individuală cu depresia (a lor sau a celor iubiți) ce le otrăvește existența și metodele lor de a scă­pa, fie și în moarte, de chi­­nul psihic. Tatăl, John, cu încercări ratate în Anglia și America de a-și construi o carieră ca om de afaceri, se culpa­bi­lizează, nu-și mai găsește un sens pe care să-l opună „monstrului” depresiei. Orizontul i se încețoșează, își face griji pentru cei trei copii ai săi, se lasă devorat de tristețe și în cele din urmă se sinucide, suferința devenindu-i insuportabilă. Băiatul cel mare, Michael (care are cea mai mul­tă pondere în narațiune), moștenește din pă­cate gena patogenă a anxietății. Genialoid în copilărie și adolescență, cu un mare talent în ex­primare atât oral cât și în scris, pasionat de muzica disco, capătă la maturitate obsesia vino­văției americane pentru trecutul sclavagist, se îndrăgostește doar de femei de culoare care nu-i suportă firea dificilă, ajunge să se îndoape cu anti­depresive, de care devine dependent, se sim­te inutil și, în cele din urmă, deși frații lui fac tot ce pot pentru a-l susține, repetă gestul tatălui. Ceilalți doi frați găsesc soluții de a-și depăși trau­ma pierderii tatălui: Alec, mezinul, își gă­sește până la urmă iubirea și se transformă în­tr-un tip pragmatic, iar Celia cea energică își face un țel din a fi de folos celorlalți. Greu în­cer­cată de tot ceea ce se petrece în familia ei, Mar­garet, soția lui John și mama copiilor, are doar arma iubirii și încrederii cu care se apără eficient de nebunie. Deși fragmentată pe dis­cursuri individuale, povestea se leagă bine, dă coerență existențelor haotice ale fiecăreia dintre personaje, pătrunde în infernul intim din care se poate totuși scăpa și fără adjuvante chimice. Azi, în toată lumea, când industria farmaceutică (de conivență cu psihiatrii care măresc mereu dozele prescrise) face averi de pe urma afec­țiu­nilor psihice provocate de viața modernă, su­biec­tul ficțiunii lui Adam Haslett poate interesa publicul cititor, cu atât mai mult cu cât ro­man­cierul știe cum să te facă să empatizezi cu perso­najele lui.