* Jonathan Coe, „Middle England”, traducere și note de Radu Paraschivescu, Editura Polirom (tel. 0232/21.74.40), 468 p.
Din altă generație decât David Lodge (n. 1935) și decât Julian Barnes (n. 1946), Jonathan Coe (n. 1961) li se alătură în fruntea preferințelor mele dintre romancierii englezi contemporani. La fel de british ca și ei prin umor și ironie, Coe are un mod mai sofisticat de a compune romane realiste – prin intermediul comportamentelor individuale – despre Anglia ultimilor 50 de ani, între tragedie și comedie socială și politică. (Cât de apreciat e de cititori se vede și din faptul că, la o licitație caritabilă, au fost oameni care au plătit pentru ca un personaj episodic din romanul recent să le poarte numele.) Cine vrea să înțeleagă cum sunt englezii de azi are în „Middle England” toate datele. De fapt, romanul, care poate fi citit și separat, încheie o trilogie ce mai cuprinde „Clubul putregaiurilor” și „Cercul închis” (traduse la Polirom tot de neobositul Radu Paraschivescu în 2001 și 2006). Personajele principale din trilogie, care erau adolescenți la Birmingham, apoi studenți la universități de elită, apoi foști tineri furioși pe cale de înregimentare socială în anii 70-90 sunt acum, între 2010 și 2019, cincuagenari. Dacă în primele două romane era vorba de înfruntări între sindicate și patronate, de atentate ale IRA, de obsesii identitare și tensiuni interetnice, acum societatea engleză e divizată de o altă criză: cea a Brexitului. Foștii colegi de liceu, rămași prieteni pe viață – Benjamin Trotter, Douglas Anderton, Philip Chase și ceilalți își amintesc de trecutul comun din Birmingham, de oameni și întâmplări de atunci, de iubiri și dușmănii juvenile, dar se confruntă și cu problemele tinerilor urmași din noua generație. Împărțită și ea, ca și părinții și bunicii, între stânga și dreapta, între laburiști și conservatori și mai ales între corectitudine politică și naționalism, între globalism și autonomie orgolioasă. Benjamin, cu vocație de artist, pasionat de muzică și scris, după ce a lucrat ani și ani la un proiect muzical-literar de 6000 de pagini, respins de edituri, reușește să publice, cu ajutorul lui Chase, o mică parte din manuscris sub forma unui roman în care își povestește prima iubire și cu care obține un modest succes (prilej pentru Coe de a ironiza savuros lumea literară și metodele ei de promovare a autorilor). După spusele unui cititor inocent, Ben Trotter emoționează prin propria poveste, „a unui bărbat care a eșuat la toate capitolele vieții”. Doug Anderton și-a continuat cariera de jurnalist, ajungând un analist politic influent, cu „surse” la vârf și opinii personale despre rămânerea în UE. Din generația tânără, semnificativă e nepoata de soră a lui Ben, Sophie, care predă istoria artei în învățământul superior unde, după model american, corectitudinea politică a devenit absurd-tiranică (alt mediu cunos-cut de Coe din interior, fiindcă a fost și el cadru universitar). Desfășurat pe durata a opt ani, cât au ținut discuțiile pentru ieșirea din UE, romanul amestecă stiluri, genuri, citate folosind și aici evenimente și persoane publice reale, de la politicieni, la staruri pop și de la scriitori la modă, la programe TV, filme, festivaluri. La impresia de adevărat contribuie și numele de străzi, clădiri, localuri din Birmingham și împrejurimi, din Londra și din alte orașe prin care Coe își plimbă personajele. Caracterizate acestea și prin ziarele pe care le citesc, prin preferințele culturale, prin limbaj ca marcă a apartenenței sociale. Totul se ține de un fir epic bine împletit, cu scopul declarat al romancierului de a oferi „o descriere cât mai fidelă posibil a lumii așa cum e ea, fără să-mi impun punctul de vedere. Vreau să fac comprehensibilă Anglia după anii 70 și până azi prin intermediul unor personaje care trăiesc în această societate, reflectată în interioritatea lor”. Jonathan Coe reușește încă o dată cu brio ce și-a propus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu