marți, 13 aprilie 2021

SELECȚIA „FORMULA AS”

 

* Simona Sora, „Com­ple­zență: Înălțarea la Orto­pedie; Musafir pe viață”, roman, Editura Polirom (tel. 0232/21.74.40), 263 p.

Există un interes fervent al ma­relui public pentru lumea me­dicală, a spitalelor unde viața și moartea depind de știința, expe­riența și omenia unor echipe nevoite să acționeze sub pre­siu­nea că orice eroa­re poa­­te avea urmări gra­ve. Fascinația pentru acest mediu în care oricine poate ajunge ca pacient mai de­vre­me sau mai târziu ex­plică și suc­ce­sul pla­netar al se­rialelor TV cu medici, asis­tente, infirmiere, ca­re au pro­liferat și se di­fu­zea­ză de mulți ani. Noul roman al Simo­nei Sora are din start atuul cu­riozității omului de rând pen­tru această lume specială, văzută de ea din interior, prin ochii unei tinere surori medicale. Tema e însă mult mai complexă, iar cons­­trucția, neobișnuită. Si­mo­na Sora a scris mult și bine des­pre cărțile altora. Când s-a încumetat să scrie ea însăși ficțiune (primul ro­man, „Hotel Uni­ver­­sal”, pe care vi l-am reco­man­dat aici, a apă­rut în 2012) s-a dovedit că cititoarea profe­sio­nistă alege să-și nare­ze experiențele parti­culare, să-și exploa­teze for­mele proprii ale trăirilor, adică ceea ce știa ea mai bine, lăsând livrescul în subte­ran. Și în ro­manul de debut, și în cel de azi, jocul între contextul care ge­nerează o anu­mită reali­tate și trucu­rile literare învățate e atât de bine condus, încât te face să participi emoțio­nal, să ai reacții autentice. „Complezență” e com­­pus din două povestiri di­fe­rite cu același per­so­naj prin­cipal, foar­­te tâ­nă­ra Ma­ia, ab­sol­ventă a unei școli sani­tare, ca­re ob­ser­vă și se observă în­tr-o sta­re de semi-tre­­zie mediul în ca­re muncește. În „έnăl­țarea la Or­topedie”, aces­ta e un spital din Deva, în ultimii ani ai ceaușismului, iar în „Musafir pe viață” – un că­min de lux pen­tru bătrâni din El­veția, după 1990. Există o si­metrie preme­di­tată între cele două narațiuni, ambele surprin­zând o criză a libertății, o nea­de­rență care pune sub semnul între­bării principiile și regulile de funcționare ale instituțiilor în care Maia e slujbașă. Înfruntarea directă cu moartea, în ambele părți, e un prilej pentru tânără de a-și testa libertatea interioară, impulsul de a acționa conform unui „umanism răsăritean” ce nu mai ține cont de complezențe. Care în comunism însemnau să taci și să te supui ierarhiei de putere, decretelor ei crude, iar în lumea liberă elve­țiană „să faci ce aștepta celălalt de la tine (…) și să te aștepți ca și celălalt să facă exact ceea ce crezi tu că ar trebui să facă”. Urmărind primatul realității asu­pra conștiinței în două regi­muri diferite, Simona Sora are talentul și îndrăzneala de a face acest proces reversibil și cu bătaie simbolică lungă, dându-i mereu autenticitate psihologică, creând în jurul Maiei o mulțime de per­sonaje animate cu poveștile lor. Mai mult, romanciera își pu­ne în Maia și pasiunea pentru citit și scris, îi povestește (fără senti­mentalism, pe care cineva îl nu­mea „lene a inteligenței”) și peri­pețiile erotice din camera de gar­dă, o însoțeşte în spațiile ex­te­rioare spitalelor, prin Deva su­focantă a anilor ‘80 din care ti­nerii voiau să fugă, prin Fri­bourgul civilizat al anilor ‘90, unde emigranții au dificultate de adaptare. Pe cât de virtuoz com­pus, pe atât de pasionant, Com­plezență e un roman de neignorat de acum înainte în literatura ro­mână contemporană.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu