marți, 13 aprilie 2021

SELECȚIA „FORMULA AS”

 

* Shaun Bythell, „Jurnalul unui librar”, tra­ducere și note de Mihaela Buruiană, Edi­tura Pandora M (tel. 021/300.60.90), colecția Anansi, 352 p.

Ca anticar, trebuie să îmbini negustoria cu pasiu­nea pentru cărți vechi, ceea ce presupune să înveți o mulțime de lucruri despre ele, dar și despre poten­țialii cumpărători. Aceștia sunt în general intelec­tuali de modă veche pentru care lectura „pe hârtie” e o îndeletnicire intrată în metabolism, bibliofili în căutare de rarități, specialiști care au colecții tema­tice pe domenii de nișă sau chiar parveniți care cum­pără la metru cărți frumos legate pentru decor. Să fii patronul unui anticariat nu e în anii noștri o afacere cine știe ce profitabilă, fiindcă ai de luptat cu variantele electronice și cu gigantul Amazon spre care se îndreaptă amatorii de lectură. Shaun Bythell e anticar în Wightown, o localitate înconjurată de ferme din S-V Scoției, și, în 2001, fiindcă nu găsise încă până la 30 de ani un job pe plac, a cumpărat pe credit librăria din orășelul natal. Cum omul sfințește locul, „The Bookshop” din Wightown a devenit cu timpul cel mai mare anticariat din Scoția, cu 100.000 de cărți în stoc, în jurul lui organi­zându-se și evenimente literare cu largă participare. Din 2010, patronul a înființat o pagină de Facebook a prăvăliei sale, unde postează tot felul de peripeții haioase cu cli­enții cumpărători sau vânzători de cărți vechi, pre­o­cupări cotidiene, observații despre meseria lui cam păguboasă. O parte din acest jurnal, întinsă pe un an, formează materia cărții de azi. Activitatea extin­zân­du-se, inclusiv prin comenzi pe e-mail din An­glia și din lume, librarul nu mai face față singur și e nevoit să-și angajeze ajutoare: o femeie din zo­nă, țâf­noasa și habotnica Nicki, precum și stu­denți în va­canță care se ocupă de sortarea și aranjarea pe rafturi a noilor achiziții, de persoanele care intră în magazin să vândă sau să cumpere cărți. Shaun, care locuiește cu iubita lui, o tânără scrii­toare americană, deasupra anticariatului, călătorește mult cu propria mașină pentru a cumpăra de la moștenitori biblio­teci întregi de care vor să se des­co­torosească. Asta mi s-a părut trist: un om adună cu sacrificii o viață în­treagă volume care-i păstrează între filele lor emo­ții, revelații, trăiri inestimabile, apoi urmașii abia așteaptă să scape de ele pentru a elibera locul. Printre vânzătorii en gros sunt și bătrâni singuri care se mută la azil și sunt nevoiți să renunțe la biblio­tecile lor sau alții, ajunși în situații grele, care le vând fiindcă au o ne­voie vitală de bani. Când triază cu­tiile cu achiziții luate la grămadă, Shaun găsește uneori ediții rare din sec. XVIII, apariții princeps cu dedicații către celebrități, volume cu tiraje mici, de mult epuizate, sau chiar scrisori și manuscrise cu va­loare pentru istoria literară. Aces­tea sunt lozurile câștigătoare, dar nu apar prea des. Sigur că el știe ce se cere pe piață („poezia contribuie foarte puțin la încasările mele zilnice”) și cumpără în special titluri vandabile cu profit (am aflat cu uimire, de exemplu, că în Occident se vând bine volumele despre căi ferate și trenuri sau cele de istorie maritimă). Cu toate că prețurile din Book­shop sunt rezonabile, ele nu pot face față concu­renței de pe Amazon, ceea ce-l înfu­rie pe proprie­tarul dispus să se și tocmească sau chiar să dăru­iască unui împătimit sărac. Fiindcă Shaun Bythell e un om bun, cu mult umor și un excelent portretist, jurnalul lui te face să intri într-o lume diferită. E exact ce ne trebuie acum.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu