marți, 13 aprilie 2021

SELECȚIA „Formula AS”

 

* Guzel Iahina, „Copiii de pe Volga”, traducere de Luana Schidu, Editura „Hu­ma­nitas Fiction” (tel. 0723/68.41.94), 448 p.

În secolul 21 marea literatură rusă își continuă tradiția cu nume noi, admirate de cititori (câți mai sunt) din toată lumea. Spațiul ex-sovietic pare a fi și azi un rezervor nesecat de talente literare, ce se alimentează în special din istoria totalita­ris­mului comunist. Guzel Iahina (n. 1977) s-a făcut cunoscută de la debutul din 2015 cu „Zuleiha deschide ochii”, un roman excepțional despre deportările staliniste ale „chiaburilor” tătari și ale intelectualilor în Siberia din anii ‘30. Cartea – pe care v-am recomandat-o la apariția traducerii românești – a fost publicată în vreo 30 de țări și ecranizată într-un serial TV rusesc în 8 episoade. Un asemenea fenomenal succes creează așteptări pe măsură, iar cel de al doilea roman al Iahinei, pe care vi-l semnalez acum, nu a dezamăgit deși, cred (ca și în cazul lui Evgheni Vodolazkin cu „Laur”), nu egalează ex­­­celența celui ce i-a a­dus celebritatea. În „Zu­leiha…” era vorba de o comunitate de tă­tari, cu tradițiile lor, în confrun­tare cu puterea stalinistă, iar povestea era inspirată de relatările bunicii ei care supra­vie­țuise 16 ani într-o co­lo­nie de muncă din Si­be­ria. „Copiii de pe Volga” e axat pe o al­tă minoritate etnică, și anume co­loniștii germani chemați la mijlocul secolului 18 de Ecaterina a II-a să se stabilească pe teritoriile pustii ale Im­periului de pe Volga Inferioară. Interesul ro­mancierei pentru coloniștii nemți vine din faptul că bunicul ei era profesor de germană, ea însăși e absolventă de germanistică și a lucrat la firme germane. Așa că s-a putut documenta la surse etnografice și istorice de primă mână pen­tru a reconstitui viața cotidiană din satul Gnaden­tal de la începutul secolului 20 și până în 1938. Perso­najul principal e învățătorul satului, Jakob Iva­novici Bach, pe care se drapează țe­sătura mai multor teme: tema oamenilor mărunți, de tradiție gogoliană și cehoviană, Istoria mare care am­prentează viețile lor, tema iubirii care dă putere de supraviețuire în împrejurări groaznice, tema scrisului ca refugiu ș.a. Un alt personaj important al romanului, după cum spune chiar Iahina într-un interviu, este fluviul Volga: „Către final Volga se transformă într-un simbol al tim­pului și al istoriei”. Bach (numele lui înseamnă în ger­mană pârâu) și-a petrecut toată viața ascunzându-se de realitatea istorică, într-o zonă pustie, dar și în imaginație și scris. În ultimul capitol e nevoit să cadă în Volga și prin asta să devină o parte a ei. Mica lui istorie se întâlnește cu Marea Is­torie”. Copiii din titlu au doi tați: Bach, care creș­te și se sacrifică pentru doi copii care nu sunt ai lui, și Stalin, „tătucul” crud care deportează în ma­să coloniștii nemți stabiliți de două secole pe Volga. Cei doi tați au parcursuri psihice opuse: Bach își învinge teama, autismul care l-a îm­pie­dicat să se apropie de semeni, în timp ce Stalin, îmbătat de propria putere, devine paranoic din teama de a o pierde. O mulțime de alte personaje viu creionate și multe secvențe vizual memo­rabile dau forță narațiunii care se încarcă de sensuri metaforice. Faptul că ambele romane de până acum ale Ia­hinei au ca fundal evenimente pe­trecute cu mult înaintea nașterii ei e o com­pen­sație la tăcerea bunicilor și părinților care, pentru a-și ocroti urmaşii, nu le-au vorbit despre suferințele lor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu