* Guzel Iahina, „Copiii de pe Volga”, traducere de Luana Schidu, Editura „Humanitas Fiction” (tel. 0723/68.41.94), 448 p.
În secolul 21 marea literatură rusă își continuă tradiția cu nume noi, admirate de cititori (câți mai sunt) din toată lumea. Spațiul ex-sovietic pare a fi și azi un rezervor nesecat de talente literare, ce se alimentează în special din istoria totalitarismului comunist. Guzel Iahina (n. 1977) s-a făcut cunoscută de la debutul din 2015 cu „Zuleiha deschide ochii”, un roman excepțional despre deportările staliniste ale „chiaburilor” tătari și ale intelectualilor în Siberia din anii ‘30. Cartea – pe care v-am recomandat-o la apariția traducerii românești – a fost publicată în vreo 30 de țări și ecranizată într-un serial TV rusesc în 8 episoade. Un asemenea fenomenal succes creează așteptări pe măsură, iar cel de al doilea roman al Iahinei, pe care vi-l semnalez acum, nu a dezamăgit deși, cred (ca și în cazul lui Evgheni Vodolazkin cu „Laur”), nu egalează excelența celui ce i-a adus celebritatea. În „Zuleiha…” era vorba de o comunitate de tătari, cu tradițiile lor, în confruntare cu puterea stalinistă, iar povestea era inspirată de relatările bunicii ei care supraviețuise 16 ani într-o colonie de muncă din Siberia. „Copiii de pe Volga” e axat pe o altă minoritate etnică, și anume coloniștii germani chemați la mijlocul secolului 18 de Ecaterina a II-a să se stabilească pe teritoriile pustii ale Imperiului de pe Volga Inferioară. Interesul romancierei pentru coloniștii nemți vine din faptul că bunicul ei era profesor de germană, ea însăși e absolventă de germanistică și a lucrat la firme germane. Așa că s-a putut documenta la surse etnografice și istorice de primă mână pentru a reconstitui viața cotidiană din satul Gnadental de la începutul secolului 20 și până în 1938. Personajul principal e învățătorul satului, Jakob Ivanovici Bach, pe care se drapează țesătura mai multor teme: tema oamenilor mărunți, de tradiție gogoliană și cehoviană, Istoria mare care amprentează viețile lor, tema iubirii care dă putere de supraviețuire în împrejurări groaznice, tema scrisului ca refugiu ș.a. Un alt personaj important al romanului, după cum spune chiar Iahina într-un interviu, este fluviul Volga: „Către final Volga se transformă într-un simbol al timpului și al istoriei”. Bach (numele lui înseamnă în germană pârâu) și-a petrecut toată viața ascunzându-se de realitatea istorică, într-o zonă pustie, dar și în imaginație și scris. În ultimul capitol e nevoit să cadă în Volga și prin asta să devină o parte a ei. Mica lui istorie se întâlnește cu Marea Istorie”. Copiii din titlu au doi tați: Bach, care crește și se sacrifică pentru doi copii care nu sunt ai lui, și Stalin, „tătucul” crud care deportează în masă coloniștii nemți stabiliți de două secole pe Volga. Cei doi tați au parcursuri psihice opuse: Bach își învinge teama, autismul care l-a împiedicat să se apropie de semeni, în timp ce Stalin, îmbătat de propria putere, devine paranoic din teama de a o pierde. O mulțime de alte personaje viu creionate și multe secvențe vizual memorabile dau forță narațiunii care se încarcă de sensuri metaforice. Faptul că ambele romane de până acum ale Iahinei au ca fundal evenimente petrecute cu mult înaintea nașterii ei e o compensație la tăcerea bunicilor și părinților care, pentru a-și ocroti urmaşii, nu le-au vorbit despre suferințele lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu