* Elena Ferrante, „Viața mincinoasă a adulților”, traducere de Cerasela Barbone, Ed. Pandora M (tel. 021/300.60.90), colecția Anansi, 320 p.
Elena Ferrante e un pseudonim. Cu excepția editorului ei italian, nimeni nu știe cine se ascunde în spatele lui, deși a devenit celebru în toată lumea. După traducerea în 40 de limbi și vânzarea în multe milioane de exemplare a „Tetralogiei napolitane”, mult apreciată și de cititori, și de critici, Elena Ferrante a devenit un superstar, a apărut pe lista celor mai influente 100 de persoane din lume și chiar pe cea a candidaților la Nobel. Celebritatea acestei scriitoare pe care n-a văzut-o nimeni a dezlănțuit o întreagă isterie detectivistă pentru a i se descoperi identitatea, au fost avansate tot felul de supoziții, între care și nume de bărbați, dar nici una nu s-a confirmat și misterul persistă. Ceea ce e sigur, după părerea mea, e că Elena Ferrante e o scriitoare care și-a trăit copilăria și tinerețea la Napoli (modul ei feminin de a vedea lumea și cunoașterea dinăuntru a trăirilor feminine au o autenticitate de nuanță ce nu poate fi mimată), că are un mare talent de povestitoare și un stil adictiv, simplu, factual, fără sofisticări. Vă puteți convinge de asta, fiindcă toate cele patru romane (ecranizate și într-un serial de HBO) au apărut și la noi, tot în buna traducere a Ceraselei Barbone și tot la Pandora. „Viața mincinoasă a adulților”, publicat în original anul trecut, are drept cadru tot Napoli, cu discrepanţele dintre cartierele mărginașe sordide și centrul în care locuiesc familii bine situate și la propriu și la figurat. Spre deosebire de Lila și Lenu, prietenele crescute în mediul dominat de bărbați, mizer și violent, a căror devenire e urmărită în „Tetralogie”, Giovanna, naratoarea la persoana I a noului roman, e fiica unor profesori cultivați, soții Trada, care o iubesc și se ocupă de educația ei ca niște intelectuali moderni. Adoptând vocea unui eu adolescentin feminin între 12 și 16 ani, perioadă în care viața interioară dă în clocot și în care felul cum te văd ceilalți capătă o importanță majoră, Elena Ferrante revine la teme abordate și anterior: bariere sociale, relații de familie învrăjbite, prietenii puse la încercare, nevoia de independență, lupta cu prejudecăți osificate. Căsnicia părinților Giovannei e o mezalianță despre care ea află abia pe la 12-13 ani, căci despre familia tatălui nu știa nimic. Pornind din proprie inițiativă în căutarea mătușii paterne Vittoria, detestată de părinți și cu care aude întâmplător că ar semăna, fata ajunge în Zona Industrială a orașului – un loc sărac și o lume complet necunoscută. Află cu uimire că de acolo a pornit în viață tatăl ei, care și-a depășit, studiind, condiția socială. Sora lui, Vittoria, care a făcut doar școala elementară și a ajuns menajeră, nu-i poate ierta reușita, poziția superioară și faptul că, în urmă cu 17 ani, s-a amestecat în marea ei iubire cu un polițist delincvent, însurat și tatăl a trei copii. Pe parcurs, Giovanna descoperă și infidelitățile părinților adorați, care ajung să se despartă, iar lumea frustă, vulgară a Vittoriei exercită asupra ei și a prietenelor ei din burghezia intelectuală o fascinație ce le marchează maturizarea. Ca o romancieră profesionistă ce e, Elena Ferrante leagă poveștile de viață ale diferitelor personaje printr-o brățară malefică, furată sau dăruită, ce trece de la una la alta dintre femei, rotunjind simbolic destine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu