miercuri, 14 aprilie 2021

Planul de recuperare a sistemului imunitar

 

Dr. Susan S. Blum şi Michele Bender
Planul de recuperare a sistemului imunitar.
Un program în 4 paşi recomandat pentru tratarea bolilor autoimune
Editura Herald, 2020

traducere din engleză de Ioana Mihalache


Citiţi introducerea acestei cărţi.

*****
Intro

Dr. Susan S. Blum poate fi considerată un pionier al medicinei funcţionale: tratează, vindecă şi lucrează în prevenţia bolilor cornice de peste 20 de ani; este fondatoarea şi directorul Blum Center for Health, din New York; lucrează pentru Mount Sinai School of Medicine ca profesor asistent, în cadrul Departamentului de Medicină de Prevenţie şi este unul dintre medici specialişti care oferă consultanţă pentru binecunoscuta emisiune americană Dr. Oz şi pentru revista Whole Living (Marta Stewart). Diagnosticată ea însăşi cu tiroidita Hashimoto şi având o pregătire medicală atât convenţională, cât şi alternativă, dr. Susan Blum susţine medicină personalizată în tratarea şi prevenirea bolilor autoimune. În practica sa de cabinet accentul cade asupra funcţionarii sistemice a corpului, pacientul şi medicul sunt parteneri pe parcursul tratamentului, iar informarea şi tehnicile de self-help sunt metoda prin care specialistul îi redă pacientului puterea de auto-vindecare şi auto-îngrijire.

Michele Bender este o scriitoare independentă din New York. A contribuit pentru site-uri şi publicaţii precum, The New York Times sau Glamour. Michele este totodată co-autoare şi ghost writer pentru experţi şi personalităţi. Printre bestsellerele la care a lucrat se numără şi Believe Me: My Battle with the Invisible Disability of Lyme Disease de Yolanda Hadid şi Planul de recuperare a sistemului imunitar - Un program în 4 paşi recomandat pentru tratarea bolilor autoimune de Susan S. Blum, lider în medicină funcţională.
*
Glutenul, metalele grele din mediul înconjurător, toxinele, infecţiile şi stresul de zi cu zi pot declanşa afecţiuni autoimune. Abordarea revoluţionară pe care o propune Planul de recuperare a sistemului imunitar se concentrează pe recuperarea sistemelor de bază ale corpului - regimul alimentar, nivelul hormonilor de stres, starea de sănătate a intestinelor şi cantitatea de toxine din corp - în 4 paşi simpli. Ajutându-şi pacienţii să îşi schimbe comportamentele de viaţă, să mănânce sănătos şi să îşi reducă nivelul de stres, dr. Susan S. Blum le redă oamenilor sentimentul că au controlul asupra a ceea ce se întâmplă cu propriul corp şi că bolile autoimune nu sunt un diagnostic pe care trebuie să şi-l asume pentru restul vieţii.

Fragment
Capitolul 1. Noţiuni fundamentale despre bolile autoimune


Un sistem imunitar sănătos

Sistemul imunitar reuneşte grupul de celule din organism care ne protejează de infecţii şi boli. Tocmai de aceea, sistemul imunitar este adesea supranumit "armata" noastră de celule. Zilnic, atunci când suntem expuşi la cauze care pot duce la apariţia unei infecţii sau a unei boli - cum ar fi virusurile, bacteriile, mucegaiul, paraziţii şi unele proteine străine din alimente - sistemul nostru imunitar intră în acţiune. Pentru a ne apăra, el face apel la mai multe categorii de soldaţi, dar pentru a înţelege bolile autoimune, ne vom concentra asupra unui anumit batalion de celule numite limfocite: un tip de celule albe, responsabile cu protecţia împotriva invadatorilor străini cum ar fi infecţiile. Pe de altă parte, dacă limfocitele nu funcţionează aşa cum trebuie, ele sunt cele care determină apariţia afecţiunilor autoimune. Batalionul limfocitelor este alcătuit din două tipuri de "soldaţi". Primul tip sunt celulele ucigaşe T, care atacă direct orice entitate pe care nu o recunosc şi pe care o percep ca fiind un invadator. Eu îmi imaginez acest atac direct ca pe o luptă celulă-contra-celulă. Al doilea tip de soldaţi sunt celulele B. Aceste celule produc anticorpi - molecule care atacă orice element pe care sistemul nostru imunitar îl percepe ca fiind străin şi periculos. După ce aceste molecule capturează elementul străin, sistemul nostru imunitar iniţiază un răspuns mai amplu care determină manifestarea unei reacţii inflamatorii. Când se întâmplă astfel, sunt eliberaţi noi compuşi care atacă elementul străin pentru a-l omorî şi elimina din organism. Ne putem imagina anticorpii ca pe nişte gloanţe lansate de celulele B cu scopul de a-l ucide pe invadator. Ambele tipuri de soldaţi care alcătuiesc sistemul imunitar, atât celulele B producătoare de anticorpi, cât şi celulele T ucigaşe, demarează un proces ce are drept rezultat inflamarea diverselor ţesuturi din organism. Deşi procesul poate începe diferit în funcţie de situaţie, rezultatul final pe care îl veţi resimţi va fi unul similar în cele mai multe dintre cazuri. Prima definiţie a unui sistem imunitar sănătos şi competent este aceea în care celulele T ucigaşe şi celulele B producătoare de anticorpi sunt în echilibru, astfel încât şi reacţia imună să fie, de asemenea, una echilibrată.

În funcţie de tipul de invadator, uneori putem să simţim că se întâmplă ceva cu noi atunci când sistemul imunitar intră în acţiune, iar alteori, nu. Exemple de astfel de invadatori includ bacteriile şi virusurile. Dacă ni se infectează sinusurile sau o ureche, infecţia fiind cauzată de o bacterie, vom simţi că sistemul imunitar a intrat în acţiune prin aceea că avem nasul înfundat şi dureri la nivelul urechii sau al sinusurilor. Dacă facem gripă, aceasta fiind cauzată de un virus, cel mai probabil o să avem febră mare. Aceste simptome sunt rezultatul faptului că sistemului imunitar încearcă să lupte împotriva bacteriei sau a virusului. În cazul unei reacţii mai puternice inflamaţia poate fi resimţită la nivelul muşchilor sau al articulaţiilor, ca la artrită. Toate acestea sunt semne că sistemul imunitar se luptă să îndepărteze infecţia. Dacă sistemul imunitar este puternic, acest război din interiorul organismului ar trebui să se încheie după o săptămână, maximum două. Odată ce şi-a îndeplinit sarcina, sistemul imunitar se relaxează şi revine la starea lui naturală de veghe, în aşteptarea următorului element dăunător, iar inflamaţia dispare. În cazul unei persoane cu un sistem imunitar sănătos, acesta este un proces benefic şi normal; avem nevoie de aceste celule T ucigaşe şi de anticorpi pentru a ne menţine sănătoşi.

Există mai multe tipuri de celule T. Celulele T ucigaşe şi celulele B îşi preiau comenzile de la celulele T ajutătoare şi de la celulele T reglatoare, care fie activează, fie inhibă reacţia imună. Diferitele tipuri de celule T trebuie să se afle într-o stare de echilibru pentru ca sistemul imunitar să se inhibe în mod corespunzător după ce a fost activat şi şi-a îndeplinit sarcina. Această stare de echilibru este a doua definiţie a unui sistem imunitar sănătos.

Cu toate că sistemul imunitar trebuie să fie vigilent pentru a ne proteja de infecţii şi toxine, el trebuie, de asemenea, să aibă o grijă deosebită pentru a nu vătăma propriile noastre ţesuturi, confundând celulele organismului nostru cu ale invadatorului. Încă din cea mai timpurie fază de dezvoltare, celulele noastre imune trebuie să înveţe să diferenţieze elementele care constituie părţi naturale ale organismului, adică "sinele nostru", de substanţele străine, adică "non-sinele". Abilitatea de a realiza această distincţie se numeşte toleranţă. Cea de-a treia definiţie a unui sistem imunitar sănătos este un sistem care atacă doar invadatorii şi nu pe sine însuşi.

Cele trei elemente care definesc un sistem imunitar sănătos:
1. Raportul de echilibru dintre celulele T ucigaşe şi celulele B producătoare de anticorpi.
2. Raportul de echilibru dintre celulele T ajutătoare şi celulele T reglatoare responsabile cu activarea şi inhibarea sistemului imunitar.
3. Abilitatea sistemului imunitar de a deosebi invadatorii străini (precum virusurile şi bacteriile) de părţile naturale ale organismului (precum celulele şi ţesuturile).

Un sistem imunitar deviat

Afecţiunile autoimune apar atunci când sistemul imunitar nu reuşeşte să se conformeze tuturor celor trei definiţii ale stării de sănătate, prezentate mai sus. Organismul începe să producă prea multe celule T ucigaşe sau prea mulţi anticorpi (acest lucru variază în funcţie de tipul de afecţiune autoimună, aspect ce va fi discutat pe larg, mai încolo), iar apoi nu mai are loc procesul de inhibare, aşadar reacţia imună nu se opreşte. (Primele două probleme pot fi observate la persoanele care suferă de astm şi de alergii, deoarece au o reacţie imună hiperactivă la substanţe numite alergeni. Simptome ca şuieratul astmatic şi rinoreea şi chiar manifestări periculoase precum inflamarea limbii sau constricţia muşchilor faringelui sunt consecinţe ale reacţiei imune, nu ale acţiunii alergenilor în sine.) Cel mai important aspect ce trebuie reţinut de către cei care suferă de afecţiuni autoimune este faptul că celulele imune din sistemul dumneavoastră atacă ţesuturile propriului organism, deşi ar trebui să atace numai invadatorii externi. Dacă însumăm toate aceste trei probleme, rezultatul este inflamarea şi degradarea celulelor şi organelor din propriul corp.

Ce sunt afecţiunile autoimune?

Termenul de "autoimun" desemnează o categorie ce cuprinde cel puţin o sută de afecţiuni, nu doar o singură boală anume. Acest lucru poate da naştere la confuzii şi reprezintă, probabil, motivul pentru care mulţi nu sunt familiarizaţi cu afecţiunile autoimune sau nu sunt siguri ce boli anume intră în această categorie. Mai mult, denumirile acestor afecţiuni, printre care se numără tiroidita Hashimoto, artrita reumatoidă, lupusul eritematos sistemic, sindromul Sjögren, boala celiacă şi scleroza multiplă, printre altele, nu conţin termenul de "autoimun", asta, spre deosebire de variatele forme de cancer, ale căror denumiri conţin termenul "cancer" şi numele zonei unde este localizată tumoarea (sau tumorile) malignă(e). Spre exemplu, cancerul de sân indică prezenţa unei tumori la sân, cancerul de colon, a unei tumori în zona colonului, iar cancerul de piele, a unei tumori la nivelul pielii. Necuprinzând termenul de "autoimun" în denumirile lor, afecţiunile autoimune lasă impresia că sunt boli distincte. Însă, această idee este cum nu se poate mai departe de adevăr.

De asemenea, un alt aspect care poate naşte confuzii este şi faptul că în denumirile afecţiunilor autoimune nu se menţionează unde anume este localizată boala în organism. Unele afecţiuni autoimune sunt sistemice, adică atacul este răspândit în întreg organismul, afectând toate ţesuturile, cum este cazul bolii lupus. Altele vizează câte un organ anume, iar atacul se produce într-o zonă specifică sau asupra unui organ specific, aşa cum este cazul tiroiditei Hashimoto, localizate la nivelul glandei tiroide. Însă, indiferent de caz, denumirea bolii nu este un indicator util care să specifice unde anume se situează problema. Boala Hashimoto şi boala Graves, de pildă, atacă tiroida, scleroza multiplă este localizată la nivelul creierului şi măduvei spinării, vitiligo, la nivelul pielii, iar anemia pernicioasă, la nivelul celulelor de sânge. Cu toate că zonele afectate sunt diferite, se ştie, în prezent, faptul că problemele fundamentale în cazul tuturor acestor boli sunt foarte asemănătoare. Mai mult, cercetările recente nu se mai concentrează pe analiza organului specific afectat de boală, ci pe determinarea mecanismelor de bază care declanşează afecţiunea. Această idee - conform căreia toate aceste afecţiuni au origini similare - este de o importanţă critică în abordarea noastră privind tratarea şi inversarea evoluţiei acestor boli.

Peste o sută de afecţiuni autoimune diferite prezintă caracteristici similare. Toate sunt boli cronice grave, declanşate de o problemă fundamentală la nivelul sistemului imunitar. Un alt aspect pe care îl au în comun este inflamaţia, adică iritarea şi umflarea diverselor ţesuturi din interiorul organismului, oriunde în corp, inclusiv la nivelul creierului. Inflamaţia poate declanşa o gamă largă de simptome cum ar fi oboseala, umflăturile, durerile musculare sau articulare, disconfortul abdominal, inclusiv diareea şi dificultăţile de concentrare sau starea de "creier în ceaţă". Sau puteţi, pur şi simplu, să aveţi sentimentul vag şi sâcâitor că în organismul dumneavoastră ceva nu este în regulă, chiar dacă medicul nu a identificat nicio problemă.

Prin utilizarea abordării medicinei funcţionale şi prin concentrarea asupra cauzelor primare ale disfuncţiilor imune, cercetările au scos la iveală multipli potenţiali factori declanşatori pentru aceste afecţiuni. (Un factor declanşator este orice element de la care poate porni o reacţie imună nesănătoasă.) S-a dovedit că multe afecţiuni autoimune sunt declanşate de elemente similare precum glutenul, metalele grele, toxinele, infecţiile şi stresul. Principala distincţie dintre boli este următoarea: celulele imune vizează şi atacă ţesuturile din părţi diferite ale organismului. În mod esenţial, majoritatea afecţiunilor autoimune sunt mai degrabă asemănătoare decât diferite. S-a dovedit, de asemenea, că prin repararea sistemelor de bază - precum regimul alimentar, nivelul hormonilor de stres, starea de sănătate a intestinelor şi cantitatea de toxine din organism - putem să ne vindecăm sistemul imunitar şi să dăm o mână de ajutor tuturor subsistemelor din corp. Aceasta este abordarea revoluţionară pe care o prezint în detaliu în cadrul Planului de recuperare a sistemului imunitar, precum şi motivul pentru care programul de tratament pe care cartea îl cuprinde este unul de pe urma căruia poate beneficia oricine, întrucât el se adresează tuturor afecţiunilor autoimune.

Cum să folosiţi această carte: o echipă de vis pentru sănătatea dumneavoastră

După cum am menţionat anterior, bolile autoimune au devenit cea mai răspândită formă de afecţiuni cronice din Statele Unite. Cu toate acestea, încă nu li se acordă suficientă atenţie. Cred că acesta este motivul pentru care oamenii percep aceste boli ca fiind afecţiuni distincte. Endocrinologul îi consultă pe cei care suferă de tiroidită Hashimoto sau de boala Graves; reumatologul, pe pacienţii cu artrită reumatoidă şi cu lupus; gastroenterologul se ocupă de cei care suferă de boala celiacă, iar neurologul, de pacienţii cu scleroză multiplă. În consecinţă, nu există o abordare unitară a întregului. Absenţa unei astfel de abordări a încetinit, în opinia mea, dezvoltarea unei înţelegeri mai profunde a afecţiunilor autoimune şi elaborarea unor tratamente mai adecvate ale cauzelor fundamentale ale acestor boli.

Un alt aspect este faptul că majoritatea tratamentelor convenţionale utilizate împotriva acestor afecţiuni au ca scop controlarea simptomelor prin medicaţie cu efect în blocarea răspunsului imun al organismului. Un astfel de demers nu este întotdeauna eficient şi este adesea însoţit de efecte secundare grave. Bunăoară, steroizii - cum ar fi prednisonul - pot provoca insomnie, creştere în greutate, creşterea tensiunii arteriale, dureri musculare şi depresie. Alte medicamente dezactivează sistemul imunitar şi au efecte secundare şi mai grave asupra tractului digestiv, provoacă greaţă şi vărsături, dar şi febră, dureri musculare, anemie şi infecţii recurente. Pot afecta, de asemenea, şi ficatul, plămânii şi rinichii. Întrucât unele dintre aceste medicamente pot rămâne în organism pentru o perioadă de până la doi ani după încetarea tratamentului, ele pot constitui un pericol dacă rămâneţi însărcinată în acest interval de timp. Acesta este un aspect important de avut în vedere, deoarece bolile autoimune afectează, în 75% din cazuri, femeile. Aceste statistici i-au determinat pe mulţi cercetători să îşi îndrepte atenţia asupra rolului jucat de hormonii sexuali în dezvoltarea afecţiunilor autoimune. Am să prezint acest subiect mai pe larg, atunci când o să discutăm despre stres şi hormonii de stres, detoxifiere, metabolizarea estrogenului prin ficat şi atunci când o să aducem în discuţie boala lupus, în ultimul capitol.

Totuşi, cea mai importantă problemă privind aceste medicamente este aceea că ele tratează doar simptomele bolii autoimune, nu şi cauza ei. Ele nu explică de ce sistemul imunitar nu funcţionează corespunzător de la bun început, iar dacă nu elucidăm această cauză, nu putem să tratăm decât simptomele, fără să vindecăm complet afecţiunea.

Dacă un medic tradiţional bănuieşte că suferiţi de o afecţiune autoimună, prima analiză de sânge pe care o va recomanda va fi testul pentru anticorpi antinucleari (ANA). Acest test nu urmăreşte să depisteze o boală autoimună în mod specific, ci este un test general de screening pentru afecţiuni autoimune sistemice, precum lupusul. Doctorul dumneavoastră poate sugera teste şi pentru diferite boli care afectează organe specifice cum ar fi tiroidita Hashimoto sau boala Graves. După cum am menţionat anterior, într-un sistem imunitar sănătos, anticorpii identifică şi atacă elementele străine care cauzează infecţii şi boli. Atunci când în organism se dezvoltă o afecţiune autoimună, anticorpii atacă propriile ţesuturi şi, adesea, primul anticorp care apare în rezultatele analizelor de laborator este anticorpul antinuclear. Dacă testul ANA este pozitiv, doctorul efectuează, ulterior, teste specifice pentru a depista lupusul, artrita reumatoidă, sindromul Sjögren, sclerodermia, boala de ţesut conjunctiv mixt, polimiozita sau dermatomiozita. Dacă toate aceste teste ies negative şi doar testul ANA este pozitiv, nu veţi fi diagnosticat cu o boală autoimună. Cel puţin nu încă. Abordarea medicală convenţională este aceea de a aştepta pentru a vedea dacă simptomele se înrăutăţesc şi dacă, în cele din urmă, testele specifice ies pozitive. Toate acestea înseamnă că se aşteaptă, de fapt, ca la un moment dat, dumneavoastră chiar să dezvoltaţi o boală autoimună specifică.

Această abordare în care supraveghem, aşteptăm şi nu întreprindem nimic este împotriva tuturor principiilor medicinei preventive şi funcţionale, întrucât există atât de multe modalităţi prin care putem preveni dezvoltarea deplină a afecţiunilor autoimune. S-a dovedit că rezultatele testului ANA pot ieşi pozitive cu mulţi ani înainte ca în organism să se dezvolte oricare dintre bolile autoimune sau mai înainte ca pacientul să manifeste simptome. De pildă, puteţi avea în organism anticorpi antitiroidă cu mulţi ani mai înainte de a observa că aveţi o problemă în funcţionarea tiroidei. Puteţi manifesta o reacţie imună la gluten, iar intestinul subţire poate fi afectat cu mulţi ani înainte de a da orice semn că suferiţi de boala celiacă. Scopul meu, precum şi acela al medicinei preventive şi funcţionale, este acela de a depista de timpuriu anticorpii şi de a repara sistemul imunitar descoperind cauzele disfuncţionalităţii acestuia. În acest mod putem reduce la tăcere celulele T ucigaşe şi anticorpii, împiedicându-i să afecteze ţesuturile şi să ducă la dezvoltarea deplină a bolii.

Cunoaşteţi de acum faptul că anticorpii şi celulele T ucigaşe au un rol benefic atunci când organismul le fabrică pentru a combate entităţi periculoase precum bacteriile dăunătoare, virusurile sau celulele canceroase. Ceea ce nu ne dorim însă este ca anticorpii sau celulele T ucigaşe să atace ţesuturile noastre normale şi sănătoase, deoarece un astfel de proces va declanşa o avalanşă de probleme şi inflamaţii, afectând, în cele din urmă, funcţionarea organismului. Spre exemplu, în cazul persoanelor care suferă de artrită reumatoidă, anticorpii care se depozitează la nivelul articulaţiilor afectează ţesutul în aşa fel încât se deformează însăşi articulaţia, fenomen care se soldează cu dureri şi proasta funcţionare a acesteia. În cazul bolii lupus, anticorpii atacă celulele din ţesutul vaselor de sânge, cauzând probleme la nivelul alimentării cu sânge a organului unde apare această problemă. (Astfel că, persoanele care suferă de lupus dezvoltă adesea afecţiuni ale rinichilor.) Iată de ce este esenţial să depistăm anticorpii cât mai devreme, înainte ca articulaţiile, vasele de sânge sau orice altă zonă din organism să fie afectate. Cercetările arată că acest demers este posibil, iar eu ştiu sigur că aşa este, întrucât îl aplic zilnic, în propriul cabinet, cu pacienţii mei. Tot astfel m-am vindecat eu însămi. Cartea de faţă vă va arăta cum anume.

Există speranţă

Am scris Planul de recuperare a sistemului imunitar cu scopul de a transmite mesajul că există speranţă. Nu e nevoie să staţi şi să aşteptaţi să vă îmbolnăviţi de o afecţiune care poate fi prevenită. De asemenea, nu sunteţi obligaţi să staţi şi să aşteptaţi, privind cum boala de care suferiţi se agravează, spunându-vă că nu se poate face nimic pentru a opri evoluţia ei. Şi dacă aţi fost deja diagnosticat, nu este prea târziu. Aveţi şi alte opţiuni în afară de a lua medicamentele prescrise de medic pentru tot restul vieţii. Iar scopul meu este acela de a vă ajuta să deveniţi conştient de acest lucru. Urmând paşii descrişi în această carte vă puteţi simţi din nou sănătos (da, sănătos!) şi puteţi inversa procesul de evoluţie a bolii.

Dar permiteţi-mi, mai întâi, să clarific pe deplin un aspect. Eu nu sunt împotriva medicaţiei. Dacă suferiţi de anumite manifestări acute ale bolii, în sensul că simptomele se agravează, aveţi dureri cumplite şi vă este foarte rău, medicaţia convenţională poate fi extrem de utilă şi necesară. Dar odată ce criza trece, ar fi de preferat să vă îndreptaţi atenţia asupra cauzei fundamentale a disfuncţiei imunitare şi asupra modalităţilor de tratare a acestei cauze. Mai mult, medicina funcţională nu reprezintă o abordare alternativă. Sunt doctor şi lucrez cu pacienţii şi cu alţi medici tradiţionali, chiar şi atunci când pacienţii mei iau medicaţie. Lucrez pentru a repara fundamentele sistemului imunitar astfel încât toate simptomele şi toţi anticorpii să dispară. Atunci când pacientul este pregătit, eu şi medicul sau decidem împreună cum să procedăm pentru a reduce medicaţia.

În volumul de faţă, voi prezenta cele patru programe de tratament propuse de mine pe care le puteţi urma şi singur. Puteţi aplica programele şi dacă luaţi medicaţie pentru afecţiunea dumneavoastră autoimună. Dacă însă vă faceţi griji că tratamentele ar putea interfera, discutaţi cu medicul dumneavoastră despre planurile prezentate aici. Reţineţi faptul că multe dintre sugestiile şi tratamentele din această carte presupun schimbări ale stilului de viaţă şi nu vă cer să implementaţi nicio modificare care să vă neliniştească pe dumneavoastră sau pe medicul dumneavoastră. Reţineţi, de asemenea, şi faptul că doar pentru că medicul dumneavoastră nu este familiarizat cu unele dintre metodele pe care le propun aici, nu înseamnă că acestea sunt periculoase sau dăunătoare pentru dumneavoastră, ci înseamnă, pur şi simplu, că medicul dumneavoastră nu a citit studiile şi/sau nu a aflat despre această abordare. Nu vă lăsaţi descurajat de acest lucru. Am descoperit că mulţi dintre medicii din comunitatea mea, care, cândva, erau sceptici cu privire la medicina funcţională, sunt acum nerăbdători să îmi trimită pacienţi şi să colaboreze cu mine. De ce? Pentru că au văzut că această abordare prezintă beneficii mari şi riscuri reduse. Personal, sunt pasionată de această abordare, întrucât reprezintă o metodă logică de tratare a cauzelor problemei autoimune, adică merge dincolo de simpla tratare a simptomelor. Înseamnă, aşadar, că există speranţă, căci acum putem să vă ajutăm să trataţi, să opriţi evoluţia şi să preveniţi apariţia bolii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu