* Marion Le Roy Dagen, Xavier-Marie Bonnot, „Copilul și dictatorul”, traducere de Marieva Ionescu, Ed. Humanitas (tel. 0723/68.41.94), 194 p.
Mai mulți cititori decât ai ficțiunilor romanești au azi cărțile ce reconstituie povești de viață adevărate, cazuri cu personaje reale, scandaluri mediatice în contextele lor geografice, sociale și politice. Autorii unor asemenea volume, jurnaliști sau romancieri, au o misie mai laborioasă decât să-și pună imaginația la treabă, fiindcă presupune și documentare în arhive, citirea lucrărilor unor istorici, culegerea de mărturii directe, călătorii. Pe lângă acest efort, trebuie să fie și buni reporteri-povestitori care să prindă într-un sos epic realitățile faptice. Se preferă subiecte cu impact emoțional ce au făcut la un moment dat vâlvă în mass-media sau personaje controversate, cu secrete doar parțial scoase la lumină, se are în vedere curiozitatea și pofta de senzațional a marelui public. La noi s-a specializat în acest gen harnica Tatiana Niculescu, ale cărei cărți despre „cazul Tanacu”, Corneliu Zelea-Codreanu, Arsenie Boca, Elena Lupescu și Carol II ș.a. au succes de librărie. Uneori, celebrități din politică, film, sport, muzică recurg la scriitori pentru a-și livra povestea. Alteori, persoane cu o experiență de viață ieșită din comun sunt solicitate ele de profesioniști pentru a semna împreună mărturia. Este și cazul cărții pe care vi-o propun acum. Marion, născută Maria Cotoară la Aiud în 1976, a fost abandonată într-un orfelinat și a avut șansa ca, la 6 ani, să fie vândută spre adopție unui cuplu de francezi înlesniți care o cresc cu afecțiune, fără să-i ascundă originea. Însă fata simte dorința profundă să afle de ce a fost abandonată la naștere, și cine îi sunt „genitorii”, despre care nu știe nimic. Xavier-Marie Bonnot, prozator și realizator de filme documentare, o ajută să-și spună povestea căutării și găsirii părinților naturali din România, după ce s-a interesat despre cele petrecute în țara noastră în anii ‘70-’80, a vizitat locurile și a stat de vorbă cu diverși români. Cartea e destinată cititorului occidental, care nu știe mare lucru despre istoria noastră contemporană și căruia i se furnizează informații pentru el stupefiante despre Ceaușescu și politica lui demografică aberantă care a umplut orfelinatele cu prunci abandonați, ținuți în condiții inumane. Marcată pe viață de lipsa de iubire, foamea, frigul, murdăria și brutalitățile primei copilării, Marion a reușit totuși, datorită părinților adoptivi și profesorilor, să-și recupereze întârzierea intelectuală și fizică, dar rana psihică din primii șase ani refuză să se cicatrizeze, ceea ce face din ea un adolescent dificil și rebel. În 1994, deși i se spusese că mama naturală a murit iar despre tată nu se știe absolut nimic, Marion vine pentru prima oară în România cu un convoi de ajutoare al asociației „Solidarité Roumaine” și cu dorința căutării identitare. Modul cum e descrisă cu privirea occidentalului realitatea de atunci – medievală în mediul rural, mizeră în orașe –, felul cum e contextualizată viața cotidiană și „tranziția” politică comportă destule erori, unele gogonate (cred că traducătoarea sau redactorul s-ar fi cuvenit să le corijeze în note de subsol pentru ediția românească). Contribuția romancierului Bonnot, cam urechist în documentare, e mai reușită în reconstituirea biografiei părinților naturali regăsiți de Marion și în construirea unor scene emoționale. Povestea copilului abandonat, rodul unei iubiri de o noapte dintre doi adolescenți, are și un happy-end: Marion are acum propria familie fericită la Toulouse, lucrează ca asistent social și a înființat, împreună cu alți voluntari, asociația „Orphelins de Roumanie”, care a ajutat peste 200 de copii adoptați în Occident să-și găsească părinții și frații.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu