* Ian McEwan, „Mașinării ca mine”, traducere și note de Dan Croitoru, Ed. Polirom (tel. 0232/21.74.40), 316 p.
Cu 14 romane traduse în toată lumea, inclusiv la noi, în seria de autor de la Polirom, multe dintre ele ecranizate, britanicul Ian McEwan e un autor de bestsellers care nu face compromisuri comerciale. Numele lui a devenit pentru cititori garanția unei lecturi captivante prin intriga construită la granița dintre realitate și ficțiune, în jurul unei teme ce preocupă azi omenirea. Fie că e vorba de euthanasie („Amsterdam”), de justiție morală („Ispășire”), de încălzirea globală („Solar”), de fanatismul religios („Legea copiilor”), ca să dau doar câteva exemple, cel care e numit în Marea Britanie – o țară cu destui romancieri contemporani foarte buni – scriitor național se vinde în sute de mii de exemplare fiindcă e ingenios dar ușor de urmărit, grav dar nu lipsit de umor, subversiv dar convingător. Știe cum să te țină în priză, folosind cu brio povești întrepătrunse, suspans, întorsături neașteptate, pe o pânză de fond cu evenimente reale și probleme acute ale epocii noastre. Curiozitatea l-a făcut și îl face pe Ian McEwan să se documenteze pentru fiecare roman, să fie la zi cu descoperirile din diferite domenii ale științei, pentru că, spune el, „un romancier trebuie să știe cum funcționează lucrurile, faptele pe care știința le studiază și le descrie. Lumea e mai vastă când o explorezi cu mijloace raționale”. Romanul pe care vi-l recomand azi în traducerea fidelă a lui Dan Croitoru (cel care a transpus în românește majoritatea seriei de autor) are și el o temă preocupantă după accelerarea fără precedent a progresului tehnologic. E vorba despre realizările inteligenței artificiale, obținute prin cercetările coroborate ale savanților neurologi și ale specialiștilor informaticieni, și care acum nu mai țin de S.F., ca în secolul trecut. Romancierul se amuză însă să recurgă la istoria contrafactuală, plasându-și acțiunea în 1982, în timpul războiului cu Argentina pentru insulele Falkland, pe care și-l închipuie pierdut de Margaret Thatcher, ceea ce provoacă o criză guvernamentală și revolte sociale. Personajul-narator, Charlie Friend, un ratat de 32 de ani care abandonase studii de cibernetică și antropologie, e șomer și trăiește la limita sărăciei din tranzacții modeste la bursă. După moartea mamei, cheltuie toată moștenirea ei cumpărând un om artificial, din primul lot de 25 de Adami și Eve scoase pe piață. Împreună cu vecina și iubita lui mai tânără cu un deceniu, Miranda, îl programează pe Adam al lor după caietul cu instrucțiuni, fiecare contribuind prin software la crearea personalității androidului, fără să știe măsura în care calitățile atribuite vor interfera sau prevala asupra unei eventuale conștiințe. În povestea lui Adam – care capătă sentimente precum și o dimensiune morală – și a cuplului Charlie-Miranda, romancierul pare să recurgă la algoritmi din „morfologia basmului”, introducând un mister terifiant, un păcătos spășit, un copil mic, un scriitor de mâna a doua, dar și pe creatorul adevărat al inteligenței artificiale, Alan Turing, viu încă în 1982 (deși în realitate murise din 1954). Toate aceste personaje generează și întrețin povestea într-un mod credibil, nu lipsit de un anume cinism, fiindcă roboții inteligenți, care n-au fost învățați să mintă, nu pot suporta ceea ce înțeleg despre oameni și se sinucid anulându-și softul. Deși există sugestia unui happy-end, Ian McEwan nu se poate abține să nu-și aducă naratorul dezorientat pe calea lucidității, făcându-l să-și amintească de „Medalia Fields, cea mai înaltă distincție din matematică, și inscripția de pe ea, atribuită lui Arhimede: Ridică-te deasupra ta și înțelege lumea”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu