marți, 13 aprilie 2021

Selecția „Formula AS”

 

* Ian McEwan, „Ma­și­nă­rii ca mine”, traducere și no­te de Dan Croitoru, Ed. Polirom (tel. 0232/21.74.40), 316 p.

Cu 14 romane traduse în toa­tă lumea, inclusiv la noi, în seria de autor de la Polirom, multe dintre ele ecranizate, britanicul Ian McEwan e un autor de best­sellers care nu face com­pro­mi­suri comer­ciale. Nu­mele lui a devenit pentru cititori garanția unei lec­turi cap­tivante prin intriga cons­tru­ită la granița dintre rea­litate și ficțiune, în jurul unei teme ce preo­cupă azi omenirea. Fie că e vorba de euthanasie („Amster­dam”), de justi­ție morală („Ispă­șire”), de încălzirea globală („So­lar”), de fa­na­tismul re­li­gios („Legea copiilor”), ca să dau doar câteva exemple, cel care e numit în Marea Brita­nie – o țară cu destui romancieri contem­po­rani foarte buni – scriitor națio­nal se vinde în sute de mii de exemplare fiindcă e in­genios dar ușor de urmărit, grav dar nu lipsit de umor, subversiv dar convin­gător. Știe cum să te ți­nă în priză, folosind cu brio povești întrepă­trunse, suspans, întorsături ne­așteptate, pe o pân­ză de fond cu evenimente reale și probleme acu­te ale epocii noas­­tre. Curio­zi­tatea l-a făcut și îl face pe Ian McEwan să se do­cumenteze pentru fie­care roman, să fie la zi cu descoperirile din diferite domenii ale științei, pentru că, spune el, „un ro­man­cier trebuie să știe cum func­ționează lucrurile, faptele pe care știința le studiază și le de­scrie. Lumea e mai vastă când o explo­rezi cu mijloace rațio­nale”. Ro­manul pe care vi-l recomand azi în traducerea fidelă a lui Dan Croitoru (cel care a transpus în românește majoritatea seriei de autor) are și el o temă preo­cu­pan­tă după acce­le­rarea fără pre­ce­dent a pro­gre­sului teh­nologic. E vorba despre realizările inte­li­genței arti­fi­ciale, obținute prin cer­cetările co­robo­ra­te ale sa­van­ților neu­ro­logi și ale specia­liș­tilor informa­ticieni, și care a­cum nu mai țin de S.F., ca în se­co­lul trecut. Romancierul se amu­­ză însă să recurgă la is­to­ria contrafactuală, plasându-și ac­ți­u­nea în 1982, în timpul răz­bo­­iu­lui cu Argentina pentru insu­lele Falkland, pe care și-l închi­puie pierdut de Margaret Thatcher, ceea ce provoacă o criză guver­na­mentală și revolte sociale. Per­sonajul-narator, Charlie Friend, un ratat de 32 de ani care aban­do­nase studii de cibernetică și antropologie, e șomer și trăiește la limita sărăciei din tranzacții mo­deste la bursă. După moartea mamei, cheltuie toată moștenirea ei cumpărând un om artificial, din primul lot de 25 de Adami și Eve scoase pe piață. Împreună cu vecina și iubita lui mai tânără cu un deceniu, Miranda, îl pro­gramează pe Adam al lor după caietul cu instrucțiuni, fiecare contribuind prin software la crearea personalității an­dro­idului, fără să știe mă­sura în care calitățile atri­bu­ite vor interfera sau pre­vala asupra unei even­tuale conștiințe. În poves­tea lui Adam – care capătă sen­timente precum și o dimensiune morală – și a cuplului Charlie-Miranda, romancierul pare să recurgă la algoritmi din „mor­fologia basmului”, introducând un mister terifiant, un păcătos spă­șit, un copil mic, un scriitor de mâna a doua, dar și pe cre­a­torul adevărat al inteligenței arti­ficiale, Alan Turing, viu încă în 1982 (deși în realitate murise din 1954). Toate aceste personaje generează și întrețin povestea într-un mod credibil, nu lipsit de un anume cinism, fiindcă roboții inteligenți, care n-au fost învățați să mintă, nu pot suporta ceea ce înțeleg despre oameni și se si­nu­cid anulându-și softul. Deși exis­tă sugestia unui happy-end, Ian McEwan nu se poate abține să nu-și aducă naratorul dez­orien­tat pe calea lucidității, fă­cându-l să-și amintească de „Me­dalia Fields, cea mai înaltă dis­tincție din matematică, și ins­crip­ția de pe ea, atribuită lui Arhi­mede: Ri­di­că-te deasupra ta și înțelege lu­mea”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu