* Slavenka Drakulic, „Dora și Minotaurul. Viața mea cu Picasso”, traducere de Octavia Nedelcu, Editura Pandora M (tel. 021/300.60.90), 208 p.
Când multe edituri se văd nevoite să-și restrângă planurile, Pandora M din Grupul Editorial Trei a înființat o colecție nouă, „Anansi. World Fiction”, coordonată de Bogdan Alexandru Stănescu. Prozator, traducător, critic literar și editor cu o mare putere de muncă, numele lui a devenit o marcă de profesionalism pe o piață unde amatorismul traducerilor și precaritatea redactării se înmulțesc. Numită după un zeu african al poveștilor, colecția de literatură universală în care B.A.S. își pune pasiunea și rigoarea meseriașă intenționează să publice în serii distincte scriitori de azi, clasici ai secolului trecut, memorialistică, eseuri culturale dar și volume de poezie, toate având ca numitor comun valoarea literară. Vă recomand azi, din colecția „Anansi”, un roman scris de o prozatoare și eseistă croată despre care se spune că „e una dintre cele mai influente scriitoare europene ale vremurilor noastre”. După ce i-am citit cartea, cred că Slavenka Drakulic își merită renumele. Deși se pliază și ea tendinței la modă (care și-a dovedit și rentabilitatea) de a compune beletristică în jurul unor celebrități reale, ceea ce presupune și o documentare laborioasă, romanciera croată are harul de a intra plauzibil în pielea personajului ei principal, de a compune scene văzute prin ochii lui, de a-i reconstitui cu finețe psihologică trăirile. Acest personaj, narator la persoana I, este Dora Maar, artistă-fotograf din grupul suprarealist, care a trăit cu Picasso din 1937 până în 1943 o relație ce i-a marcat până la nebunie viața. Dora, pe numele ei real Theodora Markovitch, fiica unui arhitect croat și a unei franțuzoaice conformiste, și-a petrecut copilăria în Argentina, unde tatăl spera să se îmbogățească, dar unde mama nu s-a putut adapta și s-a întors cu fata la Paris. Împărțită între limbile părinților, croata și franceza, dar și spaniola mediului din copilărie, Dora capătă o identitate multiplă care o izolează printre parizieni și îi dă un sentiment de dezrădăcinare. Doar aparatul de fotografiat după care se poate ascunde și prin care poate vedea fără să fie văzută, precum și magia transformatoare a luminii o pasionează, îi aduc un mijloc de expresie a sensibilității ei artistice. Cu ajutorul colegului Man Ray, care o introduce în grupul avangardist de la Paris, face cunoștință în 1936 cu Picasso, deja faimos. Tânăra îl vede ca pe o divinitate ce nu poate fi decât adorată. Dora cea independentă, orgolioasă, cu ambiții artistice se îndrăgostește și devine total supusă pictorului genial: „Oare ce te poate obliga să renunți la propria-ți ființă? Poate doar o dragoste disperată și dependentă. Consecința a fost dezintegrarea completă a personalității mele”. Îi devine model pentru tablouri azi celebre, îl fotografiază și ea pe parcursul fazelor de creație la Guernica, îi acceptă relațiile complicate cu foste soții și amante, deși e mai tânără ca el cu 26 de ani, se lasă umilită în public. Această somitate a artei moderne, Pablo Picasso, nu iese prea bine din cartea Slavenkăi. E un dominator sadic, autosuficient, cinic, căruia nu-i pasă de suferința provocată altora, în special femeilor cu care a trăit. În plus, e și un oportunist politic, dispus la orice compromis pentru a fi lăsat în pace să picteze. În 1943, la 62 de ani, își găsește o nouă iubită foarte tânără și o părăsește pe Dora, care suferă o cădere nervoasă gravă. Retrasă din lumea artistică, Picasso rămâne în centrul vieții ei, se raportează la el cvasireligios, deși îl urăște, nu mai are nimic pe lume decât sprijinul inefabil al amintirii lui. Picasso a murit în 1973 la 92 de ani. Dora Maar i-a supraviețuit până în 1997. Nu știu dacă Slavenka Drakulic a cunoscut-o, dar substituindu-i-se a scris un roman cu o mare forță absorbantă, în care arta compunerii dispare sub efectul de viu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu