* Françoise Thom, „Putin și putinismul”, traducere de Adina Arvatu, Editura Humanitas (tel. 0723/68.41.94), 172 p.
Că Vladimir Putin e „țarul” Rusiei după douăzeci și ceva de ani la vârf nu se mai îndoiește nimeni. Din 2000, fostul ofițer KGB a ajuns – după o perioadă în care și-a exersat talentele administrative ca viceprimar al Petersburgului – succesorul primului președinte al Federației Ruse, Boris Elțîn. Administrația aceluia, în haosul tranziției de la comunismul sovietic la o societate democratică de tip capitalist, a găsit în omul ce pusese pasămite ordine în afacerile celui mai mare, după Moscova, oraș al Rusiei, politicianul capabil să rezolve problemele țării plonjate după desfacerea URSS într-o criză economică gravă. Cum a ajuns un oarecare ofițer al poliției politice administratorul unui influent oraș, apoi șeful serviciilor în care s-a format, prim-ministrul Rusiei conduse de Elțîn și în final președintele ei pe viață – ne arată Françoise Thom, specialistă în istoria politică a lumii estice și avizată cunoscătoare a „sufletului slav”. Ea descrie cu documente certificate parcursul băiatului ambițios din Leningrad, ajuns ofițer KGB detașat în Germania de Est și, după căderea comunismului, omul indispensabil al lui Anatoli Sobceak, primarul Petersburgului. Cu abilitățile și relațiile cultivate în KGB, a mediat între primar și clanurile interlope ce dominau orașul, folosindu-se de vechile structuri reactivate și transformate în instrumente de control al oligarhiei. Guvernarea lui Elțîn, haotică și coruptă, lăsase câmp liber de acțiune foștilor nomenclaturiști care au privatizat marea proprietate socialistă îndreptând Rusia spre un dezastru social. În acest context a apărut Putin, omul care „făcuse ordine” în Petersburg, recomandat președintelui ca „salvator” și de oligarhii interesați, și de serviciile dezorientate ale fostului KGB. Elțîn l-a promovat fulgerător în vârful ierarhiei de stat și apoi l-a desemnat ca succesor. Françoise Thom îi urmărește pas cu pas cariera, de la autoritarismul cu aparențe democratice, dorit de rușii speriați de criza economică și de criminalitatea generată de ea, la autocrația de azi. Modul în care Putin a manipulat oligarhia mafiotă, născută din privatizările uriașelor resurse naturale ale Rusiei, făcând-o dependentă de el și de „serviciul” rebotezat FSB, abilitatea cu care a menținut și ațâțat mereu ura sovietică față de Occident și ideea de mare putere a Rusiei sunt surprinse cu acuitate de autoare. Veți recunoaște în „mișcările” lui Putin acțiuni care seamănă leit cu ceea ce s-a întâmplat în România postdecembristă. Aceleași scenarii. Numai că noi am avut șansa aderării la NATO și UE, organizații ce susțin echilibrul democratic și garantează suveranitatea teritorială a membrilor lor. Regimul Putin, stabilizat în urma „războaielor din Cecenia” ce au distras atenția maselor de la precaritatea economică, a ajuns să exporte vocația de mare putere a Rusiei prin ocupația „vecinătății” (în Georgia, Crimeea și Ucraina), dar și în alte spații fără legătură cu slavofilia și ortodoxismul afișate ca definitorii în opoziția cu democrațiile de tip occidental. Sovietologa franceză și-a scris cartea în 2018, dar constatarea ei, probată cu documente, că regimul putinist urmărește și potențează partide extremiste, în special din UE, e extrem de actuală. Putin, care urăște Occidentul și democrația lui, și-a făcut din destabilizarea și dezbinarea acestuia un scop. Citind volumul veți înțelege și de ce Rusia sprijină dictaturi precum Turcia, Iran sau Siria, de ce încearcă să influențeze alegeri, de ce strivește fără scrupule, mergând până la crime, orice opoziție internă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu