marți, 13 aprilie 2021

Selecția „Formula AS”

 

* N. Iorga, „Jurnalul ultimilor ani, 1938-1940. Ine­dit”, ediție îngrijită, in­troducere și note de Andrei Pippidi, Ed. Humanitas (tel. 021/311.23.30), 386 p.

Notațiile zilnice din ultimii ani de viață ai lui N. Iorga, di­na­intea asasinării lui de către un grup de fanatici ai Gărzii de Fier, ar trebui să fie de mare interes pen­tru toți cei preocu­pați de soarta țării noas­tre, de la cetățeanul de rând la politicianul care își clamează interesat pa­triotismul în clișee calpe. N. Iorga a fost – cum se știe – nu doar un prodigios istoric al evoluției românilor, ci și un actor politic major în momente dramatice, un activist pentru propă­și­rea României reîntregite după Primul Război, un partici­pant activ la viața ei politică, în calitate de șef de partid, ministru și prim-ministru în perioada in­ter­belică. Scrierile lui – constată în­grijitorul excelentei ediții, An­drei Pippidi – nu se mai prea ci­tesc azi, și nu doar din cauza în­tinderii „fără seamăn” a operei, ci din nepăsare. Și e păcat, fiindcă N. Iorga a fost cu adevărat o personalitate uimitoare a culturii noastre, exprimându-se în toate domeniile, găsind ceva de spus în orice problemă se ivea în viața României Mari. De la cercetarea ve­chilor do­vezi ale con­ti­nui­tății românilor pe a­cest teritoriu – cro­nici, manuscrise, do­vezi in­terne și externe, ana­lize de contexte geopolitice ale func­țio­nării statalității ro­mâ­nești, rolul economiei și comerțului în „țările dunărene” (a fost profesor și la Aca­demia de Înalte Studii Co­mer­ciale, dar și la Școala de Răz­boi), până la literatura popu­lară și cultă precum și propriile creații literare – nimic nu i-a scăpat. Ine­vitabil, uriașa lui operă e inegală. În literatură, multe din judecățile lui Iorga sunt – să zi­cem – naive. În is­torie are și afir­mații contro­ver­sa­bile iar în politică – destule acțiuni im­pulsive, în ciuda ex­perienței pe care i-o adusese frec­ventarea riguroasă a trecutului. Dar nu i se poate cu nici un chip contesta lo­cul în familia ma­rilor întemeietori ai Ro­mâniei moderne, pe care o vo­ia conec­tată la epoca sa euro­pea­nă, cu ace­leași drepturi în „corul na­țiunilor lumii”. N. Iorga a fost un fel de „pedagog al nației” para­doxal, nostalgizând după un tre­cut romantic dar propagând ne­cesitatea sincronizării condi­țio­nate cu modernitatea. Ceea ce e cu adevărat excepțional e pute­rea lui de a cuprinde atâtea pla­nuri, energia care-l făcea să lu­creze fără răgaz. De la activitatea la „Fundația pentru studenți”, la con­ferințele ținute la Școala de la Vălenii de Munte, comunicările de la Academia Română sau con­gresele internaționale, la discur­su­rile de la „casele românești” din Italia și Franța, participările la ședințele Senatului sau la Consiliile de Coroană – s-a im­pli­cat fără limite în tot ce avea le­gătură cu țara, și-a expus pă­reri și soluții. Consem­nă­rile din acest jurnal nu con­țin reflecții pe seama celor trăite, ci doar pre­zen­tări succinte ale fap­telor. Dar tocmai de aceea ele sunt referințe importante pentru reconstituirea climatului politic și cultural al anilor 1938-1940. N. Iorga a fost unul dintre puținii demnitari ai vremii care, în consiliile de Coroană impuse de ultimatumuri venite din toate părțile, a cerut rezistență armată, „moarte cu onoare”, știind că un popor adevărat renaște după ori­ce vicisitudine a istoriei. (Po­li­ticienii ignoranți de azi nu cu­nosc, de exemplu, argumentul im­ba­tabil al lui Iorga că Prin­cipatul Transilvaniei a funcționat autonom față de coroana ma­ghia­ră până în 1867, anul proclamării dualismului austro-ungar.) Auto­rul acestui jurnal a fost un patriot veritabil, care detesta extre­mis­mele, și de dreapta și de stânga, iar uciderea lui a fost provocată tocmai de această distanțare pe care naționaliștii legionari nu i-au iertat-o. „Somnul rațiunii” – fi­ind­că delirul legionar a fost așa ceva – a dus la asasinarea unei personalități pe care ar trebui să reîncepem a o cunoaște.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu