* Walther A. Prager, „Pelerinul”, Editura „Paralela 45” (tel. 0248/63.31.30), 134 p.
Un scriitor ce se detașează de congeneri mi s-a părut a fi, cu acest microroman, debutantul bucureștean Walther A. Prager. În succinta prezentare ni se spune că are 42 de ani, a absolvit două facultăți, Teologie și Filologie, are un doctorat cu o teză despre Platon și a publicat traduceri din greaca veche. Deci, o cultură clasică solidă, cum foarte puțini scriitori români de azi mai au (îmi vin în minte Andrei Cornea, Cătălin Pavel, Valeriu Gherghel) și asta se vede de la alegerea temei și până la nivelul frazei. Tema ar fi aventura spirituală, aspirația spre mântuire, lupta cu ispitele lumești, urmărită în două narațiuni alternate: una contemporană – un văduv cincuagenar care lasă totul în urmă și pleacă să se călugărească, cealaltă – cunoscuta poveste biblică a patriarhului Abraham și a soției sale Sara, rătăcind în căutarea Pământului Făgăduinței. (O coincidență face ca și Ioana Pârvulescu, înzestrată însă cu mai multă imaginație, să fi resuscitat în recentul ei roman, „Prevestirea”, pe care vi l-am recomandat, tot o poveste biblică, cea a lui Iona. Această întoarcere spre mituri veterotestamentare ce au străbătut milenii e poate revelatoare pentru nevoia noastră de valori perene în vremuri depresive.) Construcția romanului „Pelerinul” are un mecanism cam simplu, de bicicletă, autorul mutând alternativ greutatea pe câte una dintre cele două povești despre căutare și rătăcire. În peregrinările celui ce va deveni fratele Chiril, călugăr cerșetor căruia oamenii îi atribuie puteri vindecătoare, apare toată mizeria umană – hoți, șarlatani, prostituate, bătăuși, preoți ahtiați de bunuri lumești, forme ale răului dar și ei „suflete”, care nu reușesc să-l abată din căutarea lui Dumnezeu. Aventurile prin care trece Chiril, lupta lui cu poftele carnale care-l trag înapoi în lumea comună de jos sunt povestite bine (e drept că, mult mai complex și mai profund, a făcut-o Evgheni Vodolazkin în romanul „Laur”). Așa cum apare în Facerea, povestea lui Abraham din Haran, care primește în vis porunca Marelui Zeu de a porni spre un ținut mănos ce-i va fi arătat, odată cu promisiunea că va deveni părintele unui neam mare, deși Sara era stearpă, e în sine senzațională și romancierul nostru nu face decât să relateze în limbaj laic aventurile celor doi soți la curtea Faraonului și prin Canaanul străbătut în lung și-n lat, cu turmele și oamenii lor. Și pentru Chiril, și pentru Abraham, încercările prin care trec în călătoriile lor inițiatice au un sens moral și o poezie implicită, fiindcă ceea ce contează nu e reușita ultimă, ci însăși căutarea cu emoțiile ei tari. „Dumnezeul meu îmi scapă printre degete și îmi dau seama că nu l-aș putea prinde dacă aș sta pe loc (…). Numai că nu-mi pot înțelege fuga, la fel cum Dumnezeu nu este de înțeles. Înnod neînțelesuri”, spune Chiril. Iar Sara cea stearpă, înainte de a naște la 97 de ani, se îndoiește că bărbatul ei mai pricepe ceva pe măsură ce trec anii peregrinării lor, deși e convins că lui anume îi vorbise Dumnezeu. Pământul Făgăduinței – pare să spună romancierul – e fertil nu în lumea exterioară, ci în mintea celor care își cred visele. Viziunea deloc puritană, deloc habotnică a lui Walther A. Prager, plăcerea lui de a povesti fără să demonstreze și să plictisească fac din Pelerinul o apariție remarcabilă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu