* Natalia Semenova, André Delocque, “Colecționarul. Povestea lui Serghei Șciukin”, traducere de Silvia Colfescu, Editura Vremea (tel. 021/335.81.31), 248 p + 16 cu ilustrații.
Cine a vizitat Galeriile Tretiakov din Moscova sau Ermitajul din Petersburg nu se poate să nu fi fost copleșit de bogăția expunerilor, cuprinzând cei mai mari artiști ai lumii din toate timpurile. Pe de o parte, fiindcă țarii, amatori de artă, au cumpărat colecții întregi din Occident (și așa se face că în patrimoniul muzeelor rusești există capodopere de Leonardo da Vinci, Rafael, Tițian, El Greco, Velásquez, Goya, Rubens, Rembrandt ș.a.), pe de alta, fiindcă regimul bolșevic a confiscat colecțiile particulare. Cartea pe care vi-o recomand azi e povestea bine documentată a colecționarului-mecena Serghei Șciukin (1854-1936) care a avut flerul de a cumpăra artă modernă occidentală, de la impresioniști și postimpresioniști la Picasso (lucrări bine ascunse în depozite în perioada proletcultistă, când erau considerate decadente). El a lăsat Rusiei peste 200 de picturi semnate de Manet, Degas, Monet, Renoir, Gauguin, Cézanne, Matisse, Picasso – de o valoare azi uriașă. Fiu al unui bogat negustor de țesături din breasla acelor kupiecestvo care au contribuit decisiv în sec. XIX la dezvoltarea industrială a Rusiei, Serghei era al treilea din cei 10 copii ai familiei, crescuți cu guvernante germane și profesori francezi, înainte de a fi trimiși la școli din străinătate. Singurul dintre cei 6 băieți care a rămas să studieze acasă, alături de surori, a fost el, fiindcă era bolnăvicios, bâlbâit și timid. Cu voință și perseverență și-a învins prin exerciții fizice și de dicție handicapurile, astfel încât, la 19 ani a plecat și el la o școală de comerț din Germania, devenind ceea ce azi se numește un bun manager. Frații îi erau model nu doar în profesie, ci și în plăcerea de a colecționa obiecte prețioase: cel mai mare, Nikolai, cumpăra artă veche și argintărie rusească, Piotr – pasionat de antichități și artă extrem-orientală – a adunat 45.000 de piese pentru care a fondat un muzeu, Dimitri – bibliofil și îndrăgostit de pictura flamandă – a achiziționat din partea lui de moștenire capodopere cu care și-a împodobit conacul din Arbat, iar Ivan, fratele cel mic, s-a ocupat cu negoț de acuarele și grafică franceză, păstrându-și doar ce-i plăcea mai mult. Datorită aptitudinilor comerciale Serghei ajunge mâna dreaptă a tatălui său în afaceri iar după moartea acestuia, conducătorul firmei. Cu o capacitate neobișnuită de a anticipa tendințele pieței, sporește mereu averea familiei și ajunge un oligarh, cu lungi perioade de stat în marile capitale din Vest. La Paris cunoaște mulți pictori și negustori de tablouri de la care cumpără artă modernă nu cu gândul la valoarea investiției, ci fiindcă îi plăcea, ba chiar se împrietenește și susține cu bani tineri artiști în al căror talent credea. Avea probabil și un ochi special, exersat în comerțul cu țesături, pentru culori și motive noi, un tip de sensibilitate pe gustul unei epoci viitoare. După căsătoria cu Lidia cea frumoasă, bogată și cultivată, achiziționează palatul prințesei ruinate Trubețkoi (cu prințesă cu tot) și îi umple pereții cu tablouri ale pictorilor ce vor revoluționa arta secolului XX. Dramele nu-i ocolesc însă familia: dintre cei patru copii ai cuplului, cel mic se sinucide la 17 ani iar penultimul moare de o tumoră pe creier la 23. Și Lidia se stinge prematur, în 1907, la 42 de ani. Fugit după Revoluție la Paris, recăsătorit și cu urmașii împrăștiați prin lume, cel mai firav dintre frații colecționari Șciukin le supraviețuiește tuturor, până la 82 de ani. Despre meritele acestui om, în a cărui viață s-au împletit pasiunea pentru artă, intuiția, generozitatea și istoria, nu s-a putut vorbi cu adevărat în patria lui decât după 1991.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu