* Julian Barnes, „Tour de France”, traducere de Mihai Moroiu, Ed. Nemira (tel. 0721/74.74.64), 400 p.
Pe la mijlocul secolului trecut, România era încă francofilă și francofonă. Aproape că nu era român trecut prin școală care să nu poată citi și conversa cât de cât inteligibil în franceză. În adolescență, ascultam de pe discuri sau benzi de magnetofon șansonetiști și interpreți pop francezi, îndrăgiți pe viață. În toate bibliotecile exista, în original sau tradusă, literatură clasică și modernă franceză, din care se găseau și în librării ediții ieftine, cu tiraje mari, deși probabil supuse cenzurii. Relația afectivă și intelectuală a generației mele cu „dulcea Franță” străpungea Cortina de Fier. Poate de aceea, cartea lui Julian Barnes, oricum, scriitorul meu britanic preferat, în care își declară iubirea pentru cultura, peisajele și spiritul francez m-a încântat. „Tour de France” – cum i s-a pus titlul traducerii românești a volumului „Something to declare” – adună 17 articole și cronici publicate timp de 20 de ani în reviste literare engleze și americane, toate având ca numitor comun Franța. Unele au o dimensiune memorialistică: francofilia i se trage din familie, părinții lui, cărora le e dedicată cartea, erau profesori de franceză și l-au dus de la 13 ani în vacanțe prin zonele rurale de peste Canal. Apoi și-a sporit empatia culturală în anii lui tineri, evocați cu umor, când a fost profesor de engleză la un colegiu catolic din Rennes. În capitole – unul mai savuros ca altul –, care dau seama de interesele lui variate, scrie despre gastronomie, sport, muzică, cinema, pictură, politică, dar cea mai mare pondere în volum, vreo 240 de pagini, o au textele consacrate scriitorului de care e îndrăgostit, Gustave Flaubert. Ținându-se strâns de documente – scrisori (au rămas în jur de patru mii!), pagini de manuscris, jurnale private, articole din presa vremii, bogata literatură de exegeză flaubertiană – Julian Barnes reface și povestește cu talent de romancier, episoade din viața lui Flaubert, intersectată cu biografia și opera altor contemporani ai lui, azi canonici: Baudelaire, pictorul Courbet, George Sand, Mallarmé, Turgheniev, frații Goncourt ș.a. Sunt însuflețite și personaje ale căror nume s-au păstrat doar pentru că au avut tangență cu autorul „Educației sentimentale”: mama lui, iubita din tinerețe, excesiva Louise Colet, care ajunsese să-l agaseze, guvernanta englezoaică Juliet Herbert, cu care a avut o legătură din 1855 până la moarte. În 1880, nepoata lui, Caroline, moștenitoarea drepturilor de autor, după moartea unchiului deja faimos, a cenzurat picanteriile din corespondența primită de la el, cu grijă burgheză, pentru onorabilitatea familiei). Povestirile unor fapte sunt completate, tot strict documentat, cu ideile literare ale celui care, cu „Madame Bovary”, a revoluționat în 1857 arta romanului și a provocat un scandal: ca și Baudelaire, pentru cartea lui, „Florile răului”, și Flaubert a fost dat în judecată pentru „atentat la bunele moravuri”. Suculente sunt și articolele în care Barnes polemizează tăios cu Sartre și analizele lui marxisto-freudiene din „Idiotul familiei”, cele trei volume care i se par britanicului „o sminteală”; în schimb, consună cordial cu Mario Vargas Llosa, cel din „Orgia perpetuă”. Scris cu o vervă irezistibilă, tandru, inteligent și ironic, „Tour de France” e o delectare și îți face poftă să-l recitești pe Flaubert, cu o înțelegere mai pătrunzătoare. Cred că Flaubert, care denunța cu ferocitate „ideile primite de-a gata” și care e azi un simbol al triumfului artei asupra urâțeniei, ar fi apreciat originalul demers al lui Julian Barnes.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu