* H.G. Wells, „Omul invizibil”, traducere și note de Antoaneta Ralian, Editura ART (tel. 021/224.01.30), 262 p.
Pentru cei care nu l-au citit încă sau au în casă una dintre edițiile vechi, pe hârtie proastă, care devin cu timpul ilizibile, semnalez reeditarea (a zecea, începând din anii ‘60) romanului cu buna traducere a Antoanetei Ralian, în eleganta serie cartonată „Clasic” a editurii ART. Dintre toate cărțile SF ale lui Wells traduse la noi în timpul comunismului (fiindcă autorul fusese declarat de stânga), aceasta a făcut deliciul multor generații, dovadă că și după 1989 a fost reeditată periodic în tiraje mereu bine vândute. Dacă multe din ideile romanelor de anticipație din sec. 19 și 20 și-au pierdut componenta fantastică concretizându-se în cotidianul nostru, omul invizibil imaginat de Wells ne face încă să visăm, iar povestea lui – amestec de aventuri, comedie, thriller, horror și tablou social retro – pasionează și la 122 de ani de la prima publicare. Englezul Herbert George Wells (1866-1946) a fost activ ca jurnalist, sociolog, istoric, reformist și polemist, dar a rămas în memoria colectivă în primul rând ca romancier. Provenit dintr-o familie modestă – tatăl, mic negustor păgubos, mama, servitoare – a fost nevoit să muncească din copilărie, între altele și ca asistent chimist, înainte de a obține o bursă la Școala Normală de Științe din Londra și a deveni profesor cu lecturi întinse în varii domenii științifice. Această formație grefată pe un talent înnăscut de povestitor l-a orientat către subiecte SF, tratate cu dinamism și umor, de unde succesul popular. Spirit generos, cu o viață sentimentală agitată (a avut 4 copii cu mame diferite), și-a declarat credința în puterea oamenilor defavorizați prin origine, cum era el însuși, s-a considerat militant socialist, pentru ca, spre sfârșitul vieții, să devină pesimist în legătură cu „democrația populară”. Asta se vede din cărțile lui cu subiecte sociale și politice, azi prăfuite. În schimb, rezistă și după mai bine de un secol fabulațiile lui SF: „Mașina timpului”, 1895, „Insula doctorului Moreau”, 1896, „Războiul lumilor”, 1898, cu un plus de farmec dat de patina timpului. Dar cel mai bine cred că își păstrează fascinația „Omul invizibil” (1897). Eroul, Griffin, e un savant albinos, pasionat de chimie, fizică și medicină. Studiind fizica moleculară, el descoperă o modalitate de a face corpurile vii transparente, invizibile și o experimentează pe sine. Mascându-și invizibilitatea cu bandaje și haine, descinde într-un sat din Sussex, la un han, pentru a-și continua acolo cercetările. Mica lume din Iping – vicar, cârciumar, spițer, polițist ș.c.l. – intrigată de stranietatea călătorului, începe să îl spioneze, iar prezența lui declanșează scene comice dar și cruzimi care-l fac pe Griffin să fugă spre alte locuri, mereu vânat și trădat, ceea ce, prin cumulare, îi declanșează o nebunie furioasă împotriva întregii lumi. Astfel, devine un monstru, un pericol obștesc, o fiară hăituită iar acțiunea capătă un ritm gâfâit și o tensiune horror. Pentru data la care a fost scris și ținând cont de contextul literaturii victoriene, „Omul invizibil” pare și inovator prin culoarea vie a portretelor, prin schițarea din tușe fugare a unei lumi meschine sub aparenta respectabilitate (lumea lui natală, bineștiută), dar și prin modul de a-și alia cititorul, adresându-i-se. Ai senzația că cel ce a scris ceea ce tocmai citești e cu tine. H.G. Wells are un loc onorabil în istoria literaturii engleze, dar eu îl admir în special pentru acest roman atât de vizual și alert, din care oricine își poate face propriul film.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu