marți, 13 aprilie 2021

SELECȚIA „FORMULA AS”

 

* H.G. Wells, „Omul invizibil”, tra­ducere și note de Antoaneta Ralian, Edi­tura ART (tel. 021/224.01.30), 262 p.

Pentru cei care nu l-au citit încă sau au în casă una dintre edițiile vechi, pe hârtie proastă, care de­vin cu timpul ilizibile, semnalez reeditarea (a ze­cea, începând din anii ‘60) romanului cu buna traducere a Antoanetei Ralian, în eleganta serie cartonată „Clasic” a editurii ART. Dintre toate cărțile SF ale lui Wells traduse la noi în timpul comunismului (fiindcă autorul fusese declarat de stânga), aceasta a făcut deliciul multor generații, dovadă că și după 1989 a fost reeditată pe­riodic în tiraje mereu bine vândute. Dacă multe din ide­ile romanelor de an­ticipație din sec. 19 și 20 și-au pierdut componenta fantastică concreti­zân­du-se în cotidianul nostru, omul invizibil ima­gi­nat de Wells ne face încă să visăm, iar povestea lui – amestec de aventuri, co­me­die, thriller, horror și tablou social retro – pasionează și la 122 de ani de la prima publicare. Englezul Herbert George Wells (1866-1946) a fost activ ca jur­na­list, sociolog, istoric, reformist și polemist, dar a rămas în memoria colectivă în primul rând ca ro­mancier. Provenit dintr-o familie modestă – tatăl, mic ne­gustor păgubos, mama, servitoare – a fost nevoit să muncească din copilărie, între altele și ca asis­tent chimist, înainte de a obține o bursă la Școala Nor­mală de Științe din Londra și a deveni pro­fesor cu lecturi în­tinse în va­rii domenii știin­țifi­ce. Aceas­tă formație gre­fată pe un talent înnăscut de po­vestitor l-a orien­tat către su­biecte SF, tratate cu di­na­mism și umor, de unde suc­ce­sul popular. Spirit generos, cu o viață senti­men­tală agitată (a avut 4 copii cu mame diferite), și-a declarat cre­dința în puterea oamenilor defa­vorizați prin origine, cum era el însuși, s-a consi­de­rat militant socialist, pentru ca, spre sfârșitul vieții, să devină pesimist în legătură cu „de­mo­crația popu­lară”. Asta se vede din cărțile lui cu subiecte sociale și po­litice, azi prăfuite. În schimb, rezistă și după mai bine de un secol fa­bu­lațiile lui SF: „Ma­șina timpului”, 1895, „Insu­la doctorului Mo­reau”, 1896, „Războiul lu­milor”, 1898, cu un plus de farmec dat de patina tim­pului. Dar cel mai bine cred că își păstrează fascinația „Omul invi­zibil” (1897). Eroul, Griffin, e un savant albinos, pa­sio­nat de chimie, fizică și medicină. Studiind fizica moleculară, el desco­peră o modalitate de a face corpurile vii trans­pa­rente, invizibile și o experimentează pe sine. Mascându-și invizibilitatea cu bandaje și haine, des­cinde într-un sat din Sussex, la un han, pentru a-și continua acolo cerce­tările. Mica lume din Iping – vicar, cârciumar, spițer, polițist ș.c.l. – in­trigată de stra­nietatea călătorului, începe să îl spio­neze, iar prezența lui declanșează scene co­mice dar și cruzimi care-l fac pe Griffin să fugă spre alte locuri, mereu vânat și trădat, ceea ce, prin cumulare, îi declanșează o nebunie furioasă îm­potriva întregii lumi. Astfel, devine un monstru, un pericol obștesc, o fiară hăituită iar acțiunea capătă un ritm gâfâit și o tensiune horror. Pentru data la care a fost scris și ținând cont de contextul literaturii victoriene, „Omul invizibil” pare și ino­vator prin culoarea vie a portretelor, prin schi­țarea din tușe fugare a unei lumi mes­chine sub apa­renta respectabilitate (lumea lui natală, bi­neștiută), dar și prin modul de a-și alia cititorul, adre­sându-i-se. Ai senzația că cel ce a scris ceea ce tocmai citești e cu tine. H.G. Wells are un loc ono­rabil în istoria literaturii engleze, dar eu îl ad­mir în special pentru acest roman atât de vi­zual și alert, din care oricine își poate face propriul film.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu