0Autor: Eugen Ovidiu Chirovici
Rating:
Editura: Rao
Palpitant şi pe înţelesul tuturor
Încep să cred tot mai mult că nimic nu este întâmplător, mai ales de când am început să citesc această carte. În ultimul timp eram curioasă şi mă interesa să ştiu câte ceva despre cum se fac investiţiile, despre ce înseamna capital, despre activitatea de brokeraj sau cotarea la bursă, pur şi simplu fiindcă nu ştiam nimic despre ele. Iar în acest context, mi-a ieşit în cale Noua economie ce explică pe înţelesul tuturor, chiar celor ce nu au studiat economia, şi într-un mod la fel de palpitant ca o carte poliţistă, toate aceste lucruri.
Mi-a ieşit în cale această carte care, mai mult decât faptul că
tratează subiecte extrem de folositoare într-un stil conversaţional, nu
este scrisă de oricine, ci chiar de Eugen Ovidiu Chirovici.
Economist şi jurnalist, lider al Marii Lojii Masonice, a studiat la
Universitatea din Glasgow şi EDI (Grupul Bancii Mondiale), deţine trei
titluri de Doctor Honoris Causa şi, mai important, a fost şi este
pasionat de economie în toate aspectele ei. Atât istorice, filosofice,
psihologice sau materiale.
Dialoguri între maestru şi ucenic
Cartea este structurată în capitole ce reprezintă dialoguri, ca cele ale lui Platon, între maestru şi ucenic, în acest caz între tată şi fiu. Stilul este conversaţional, după cum am spus, lăsând aceeaşi impresie de sinceritate ca un eseu. Faptul că este folosit dialogul ca exerciţiu de stil lasă posibilitatea preîntâmpinării oricăror critici din partea cititorului care se poate regăsi cu uşurinţă în replicile fiului, anume construite pentru a îngloba eventualele argumente contra.
Iar fiindcă se spune că un om inteligent este mai curand convins de argumente pro şi contra decât numai de argumente pro, tehnica dialogului ce intuieşte întrebările cititorului te face să înţelegi totul mult mai bine şi să te simţi implicat.
Informaţii ce pot fi puse în practică
Noua economie este o carte micuţă şi subţire pe care, dacă am fi acum în Evul Mediu, nu aş recomanda-o nimănui, deoarece mi se pare extrem de valoroasă. Conţine secrete, abordări ale vieţii, viziuni pe care le poţi utiliza imediat şi care te pot îndruma chiar să devii milionar. Dacă aş fi în Evul Mediu, aş pune-o sub cheie şi mi-aş trimite oamenii după autor... Dar fiindcă suntem în Era Internetului, când fiecare poate avea acces la informaţie, mai important fiind modul în care o pune în practică, vă recomand cu căldură această carte. Totul mai departe va depinde de voi.
Noua economie este o carte ce începe cu o istorie a economiei, din Antichitate până în Renaştere şi zilele noastre, în lume şi la noi, vorbind în special despre rolul creştinismului, comunism, capitalism şi cele două războaie mondiale. Se continuă apoi cu o analiză a companiilor şi cum se pot impune pe piaţă, cu ce înseamnă banii, cum îi putem percepe şi cum ne putem raporta la ei, şi în final cu contextul social-politic din România, evidenţiind oportunităţile.
Iar toate aceste subiecte profunde într-un limbaj simplu, prietenos, uneori puţin ironic, ce înglobează multe elemente de noutate, exemple ca YouTube, Darth Vader sau Harry Potter, punând accent pe influenţa noilor media, a Internetului ce face conceptul de spaţiu desuet, oamenii eliberându-se de geografie, putând acum să facă afaceri în orice parte a lumii, dacă acolo este mai profitabil.
Banii pot fi investiţi să producă alţi bani
Cel mai mult mi-a plăcut o clasificare a banilor. Am înţeles că există bani primitivi, care sunt cei de buzunar pe care îi cheltuim pe consumabile în general - luându-ne mâncare, plecând în vacanţe, cumpărând o maşină sau o casă în care să locuim. Aceştia sunt banii care nu produc alţi bani. Mai sunt în continuare banii pur şi simplu, pe care îi putem investi, mai exista apoi capitalul, banii proveniţi din investiţii, şi avuţia, care este capitalul investit pentru binele public, prin construirea de muzee, spre exemplu. O clasificare ce îţi dă o direcţie elitistă, în sensul bun al cuvântului.
Noua economie pentru viitorii antreprenori
Noua economie este o carte de cultură generală şi dezvoltare personală. Mai mult decât atât, poate fi un punct de plecare pentru viitorii investitori. O pârghie creativă ce te poate face să ai revelaţii şi să-ţi redirecţionezi viaţa către ceva mai mare, cu mai mult curaj. Un sprijin şi un sfătuitor prin persoana lui Eugen Ovidiu Chirovici care contrazice acea voce care îţi spune că nu poţi începe o afacere a ta pentru că nu ai bani. Este o carte pentru viitorii antreprenori. Succes!
Scrisă de Gia Codrescu
Categorie: Dezvoltare personala | Autor: Eugen Ovidiu Chirovici | Editura: RAO
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu