Primele articole scrise de Ferenczi (1908-1914), publicate în romînește în acest volum, fac portretul unui practician entuziast, cu ipoteze interesante și tehnici terapeutice care ies din cadrul psihanalizei clasice.
Articolele se bazează teoretic pe noua psihologie a vremii, propusă de Freud, iar practic pe observațiile clinice ale autorului, care trece de la aplicarea sugestiei și a încurajării, practicate de medicii timpului său, la metoda analitică. Prin urmare, în aceste articole putem revedea câteva teorii de bază ale psihanalizei, care vizează dezvoltarea psihosexuală stadială a copilului, originea nevrozei în conflictul intrapsihic, diferența de grad dintre normal și patologic, interpretarea viselor, utilizarea transferului și contratransferului în relația analitică. Ferenczi le ilustrează prin cazuri clinice diverse, comentate într-o manieră accesibilă, clară și rafinată, cu diferite referințe la literatură și cultura maghiară.
Ferenczi face primele aprecieri cu privire la tehnica activă, care pare să fi fost sursă de inspirație pentru abordările centrate pe persoană din psihoterapiile ulterior apărute. Tehnica activă presupune încurajarea sau interzicerea unor anumite comportamente ale pacientului, așa încît să se producă tensiunea psihică necesară elaborării de material asociativ. Această tehnică este asociată cu atitudinea empatică, a cărei necesitate Ferenczi a susținut-o împotriva recomandărilor lui Freud și despre care va scrie mai detaliat în jurnalul său clinic. El a recunoscut limitele tehnicii active, care poate însemna repetarea dureroasă a traumei inițiale fără a o rezolva, însă și-a dat de asemenea seama că influența analistului asupra pacientului este mai mare decît considera Freud și că impasibilitatea sau neutralitatea acestuia nu limitează această influență. Problema analistului rămîne cum să folosească această influență (transferul), dar și contratransferul pentru vindecare (Introiecția și transferul. Simptome tranzitorii în analiză ).
Alte teme abordate în acest volum sunt tratamentul impotenței psiho-sexuale, analiza viselor, după modelul indicat de Freud, elementul homosexual din paranoia, dezvoltarea capacității simbolice la copil, analiza cuvintelor obscene. După cum se observă numai din enumerarea temelor, ele sunt diverse și fac referire la aspecte ce țin atît de patologia propriu-zisă, cît și de cea a vieții cotidiene. Ferenczi subliniază că normalitatea și patologia nu sunt două lumi separate, ci se află pe același continuum, diferențele de intensitate în comportament sau adecvarea acestuia la realitate făcînd posibil pentru medici să integreze persoana într-o categorie sau alta. Ceea ce aduce psihanaliza ca inovație este înțelegerea realității persoanei, prin analiza cauzalității psihice și a tuturor relațiilor dintre eu și lume care pot fi aduse la suprafață. Dacă în momentul de față există terapii cîte probleme și persoane, croite după gustul personal sau ideologia timpului și a locului, la 1900 psihanaliza era singura formă sistematică de a trata oamenii din punct de vedere psihologic. DIntre psihanaliști, se poate spune că Ferenczi a fost un vizionar, poate fără să vrea, fiindcă structura sa de personalitate l-a făcut să sesizeze limitele implicării inexpresive a analistului-oglindă și să aibă curajul implicării empatice, emoționale, împotriva tuturor recomandărilor. Ceea ce rămîne și astăzi pentru practicieni ca subiect de reflecție este dacă în general exprimarea emoțională a terapeutului este mai utilă decît neutralitatea sau specificul pacienților „dictează” tipul de abordare.
PLUSURI
Ideile sunt exprimate într-o formă clară și sunt ilustrate prin analize de caz. Elemente de originalitate. Rafinament în speculație.
RECOMANDARI
Amatorilor de psihanaliză și celor care sunt pasionați de cultura ideilor din secolul XX.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu