Cu două-trei secole înainte această carte ar fi fost interzisă. Cu cinci-şase sute de ani mai devreme ar fi fost arsă, autorul condamnat la moarte şi probabil tocmai din această ultimă consecinţă nimeni n-ar fi cutezat s-o aştearnă pe hârtie. Dar cum se adresează ea nouă, cititorilor postmoderni, pe care nimic nu ne mai mişcă din consumerista apatie?
Autor foarte prolific şi foarte cinic în ciuda figurii sale hâtre, Michel Onfray a predat aproape două decenii filozofia la un liceu catolic din Caen. O revoltă intelectuală îl face să demisioneaze şi să dezvolte o deja existentă antipatie filozofică faţă de dogmele creştine. Pe scurt, Onfray nu-i poate ierta religiei ,,gustul pentru cadavru pe care creştinismul îl educă de două mii de ani în ce priveşte carnea şi trupul, senzualitatea şi sexualitatea’’.
Tradus în româneşte cu titlul Prigoana plăcerilor. Edificarea unei erotici solare textul reprezintă un eseu nu lipsit de umor despre nevrozele filozofiei creştine. Fără să vrea, pare-se, Onfray alunecă în psihanaliză. Şi îl psihanalizează fără jenă pe însuşi Sfântul Augustin, părintele Bisericii Catolice. Cât despre Sfântul Pavel, alt mare susţinător al, cităm, ,,ficţiunii numite Isus’’, autorul francez îl declară un impotent care şi-a extins refularea şi nevroza asupra unei întregi Europe. Bănuita, dar incerta, disfuncţie erectilă s-a sublimat în puterea cuvântului în epistolele despre iubire ale Sfântului Pavel. Şi aceasta n-ar fi constituit o problemă, dacă iubirea creştină nu ar fi propagat mortificarea corpului.
Alte cazuri celebre de misogini şi de anormali sexuali, percutanţi gânditori în schimb, sunt Nietzsche, Marchizul de Sade, Georges Bataille. Despre gusturile şocante ale acestor doi sado-masochişti din urmă puteţi afla detalii care vă vor face părul măciucă. Justificarea apetenţelor lor constă în relaţia coercitivă a dogmei creştine cu corpul, element faţă de care aceştia se revoltă violent.
Să înţelegem că ideea de bază a filozofiei lui Onfray ar fi aceea că un corp fericit presupune şi generează un suflet fericit? Natura şi viaţa cotidiană dovedesc că nu e o regulă. Hedonist convins, Onfray pare a ignora ce descoperiseră hedoniştii romani antecreştini: ,,Post coitum omne animal triste est’’. Moralist fără s-o vrea, Michel Onfray opune sexualităţii europene modelul şivaist al templelor tantrice de la Khajuraho, iar corpului creştin mortificat de post şi de abstinenţă, corpul erotic al reprezentărilor tantrice.
Scris cu subtilităţi şi cu detaşări ironice, eseul despre sexualitatea constrânsă de creştinism al lui Michel Onfray sugerează că avem nevoie de validarea unei noi erotici. De pedagogia unei noi sexualităţi. O erotică solară o numeşte el şi las plăcerea cititorilor de a medita la această dulce utopie, dar şi la faptul că trupul deţine nişte limite care sunt stipulate biologic încă de dinainte de creştinism. Aspect pe care, partizan, Michel Onfray îl ignoră. Cu toate că tantrismul nu a validat obligatoriu fericirea, filozoful francez consideră că este un model mai bun şi atrage atenţia că Europa sexuală se revendică frustrant de la un trecut creştin care ura sexul şi de la un prezent pornografic periculos. Un lucru practic pe care autorul în pretinde de la societatea de azi este să reinventeze o pedagogie a sexului pentru tineri, nici creştină, nici pornografică, ci pornind nici mai mult nici mai puţin decât de la un filozofic ,,Cine sunt şi ce plăceri mă definesc’’? Trebuie să admitem că justa cunoaştere de sine, exerciţiul introspectiv, reprezintă calea regală spre orice tip de împlinire umană.
PLUSURI
Eseul este savuros prin ireverenţiozitate filozofică.
MINUSURI
Din păcate, autorul construieşte textul pe un sofism: ideea că trupul ar fi mai fericit în afara religiei creştine. Contraargumentul este că nici alte religii nu au putut face oamenii fericiţi pe termen lung şi necondiţionat.
RECOMANDARI
Ateilor şi hedoniştilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu