Sunt copilul amantei

 

0Autor: A. M. Homes
Rating:
Editura: Leda

Există anumite sentimente pe care nu le voi încerca niciodată. Poate nu voi reuşi să înţeleg cu adevărat ce înseamnă să fii adoptat, ce simte acel copil când află că în ciuda dragostei şi grijii de care a avut parte există alţi doi oameni de care se leagă biologic, şi acei doi oameni nu sunt Mama şi Tata. Poate din această cauză şi A. M. Homes a scris Sunt copilul amantei. Romanul autobiografic este o mărturie sinceră a ceea ce a simţit autoarea când a aflat cine îi sunt părinţii biologici. Iar un astfel de demers poate fi chiar primul pas înspre vindecare şi acceptare.

A. M. Homes, scriitoarea de treizeci de ani, a ştiut de multă vreme că este adoptată. Acest fapt nu a îndepărtat-o de Mama ei adoptivă, nici de familie. Cum ea însăşi recunoaşte, poate a făcut-o să caute anumite deosebiri faţă de aceştia, fără a încerca să evadeze din ceea ce cunoaşte drept familia sa. Află că este căutată de mama ei naturală, ia legătura cu aceasta şi în final ajunge şi pe urmele tatălui.

Ellen Ballman, mama ei naturală, s-a îndrăgostit Norman Hecht pe vremea când aceasta avea doar 17 ani. În ciuda diferenţei mari de vârstă, Norman şi Ellen trăiesc o aşa-zisă poveste de dragoste în urma căreia s-a născut A. M. Homes, dar care imediat după naştere a fost dată spre adopţie. După treizeci de ani, Ellen încearcă să ia legătura cu Amy Homes. Prima reacţie a autoarei este una de respingere ca mai apoi să accepte intruziunile mamei sale naturale în viaţa ei, precum şi reacţiile ciudate ale tatălui care îi cere un test ADN pentru stabilirea legăturii biologice. La 12 ani după moartea mamei sale naturale, A. M. Homes dezgroapă trecutul, în final rezultând o carte autobiografică plină de sentiment.

Vă spun că nu am putut rămâne rece la ceea ce am citit în paginile lui A. M. Homes şi asta pentru că modul în care aceasta povesteşte, deşi este încărcat de subiectivism, nu poate fi trecut cu vederea. Tristeţea, depresia, neputinţa şi furia pe care autoarea le-a simţit mi-au fost transmise mie, cititorului. Nu pot spune că nu am simţit aceeaşi repulsie faţă de mama biologică pe care A. M. Homes a simţit-o şi poate asta datorită portretului pe care i l-a făcut. La fel, furia şi neputinţa am resimţit-o când am aflat de "ticăloşia tatălui meu", când Norman Hecht refuză să-i dea autoarei testul ADN.

Nu pot să ştiu cu adevărat ce a simţit autoarea decât parcurgând alături de ea paşii pe care i-a făcut pentru a-şi descoperi trecutul. Nu pot spune cu adevărat că am empatizat la maxim cu autoarea şi asta pentru că fiecare experienţă de acest fel este unică, iar eu, cititorul, nu am trecut printr-o astfel de "aventură".

Spuneam la început că inclusiv scrierea unei astfel de cărţi este benefică pentru autoare, poate este primul pas înspre acceptare, iertare şi înţelegere. Poate este modul ei de a spune "mă doare, sunt o fiinţă umană!" Nu voi şti niciodată adevărul despre mama sau tatăl lui A. M. Homes. Singurul lucru pe care pot să-l fac este să accept şi să încerc să învăţ o lecţie din cele petrecute cu această femeie.

Indiferent cum, Sunt copilul amantei va rămâne pentru mine unul dintre acele romane autobiografice care m-au învăţat despre durere, frică, introspecţie, analiză psihologică pură şi încredere. Pentru că în final romanul, deşi încărcat de tristeţe şi durere, este un nou început pentru autoare. Şi asta pentru că ceea ce nu ştia, trebuia descoperit. Şi ceea ce a descoperit trebuia inclus în trăirile autoarei pentru a putea deveni ceea ce este acum: "Sunt copilul Mamei mele şi sunt copilul mamei mele, sunt copilul Tatălui mei şi sunt copilul tatălui meu, şi dacă rândul ăsta seamănă cam prea mult a Gertrude Stein, atunci s-ar putea să fiu puţin şi copilul ei. Cel mai important e că acum sunt mama Julietei, şi acest lucru aduce cu sine o particularitate a iubirii şi a fricii pe care n-am mai cunoscut-o, şi pentru asta - iar ea este cu adevărat un amestec al tututor celor patru ramuri ale familiei - le mulţumesc tuturor mamelor şi taţilor mei, căci ea este cel mai mare dar al meu" Am preferat să fiu găsită? Nu. Regret? Nu. Nu puteam să nu ştiu."

Scrisă de Cristina Teodorescu

Categorie: Biografii/Memorii | Autor: A. M. Homes | Editura: Leda