Titlul acestor memorii le reflectă bine conținutul: e autoironic, neobișnuit, nepretențios. Pare că autorul nu se ia prea în serios.
Totuși, multe fragmente din carte arată cît de serios privește munca sa: eșecurile au un impact dezastruos, și au fost destule, dată fiind rezistența la inovație a publicului și a criticii vremii; autorul pieselor așteaptă cu nervozitate articolele criticilor; premierele sunt pentru el momente de tensiune și dramatism; reacțiile sale la minimalizarea propriilor scrieri sunt explozive. Cu aceeași ardoare se aruncă în petreceri și aventuri amoroase, deși recunoaște că mereu s-a simțit singuratic printre oameni și că timiditatea l-a afectat toată viața.
Cu toate că pare un om preocupat de el însuși și mai ales de ceea ce scrie, Tennessee Williams descrie cu multă afecțiune persoanele din viața sa, prieteni apropiați sau artiști cu care a colaborat: Carson McCullers, Jane Bowles, Anna Magnani, Elia Kazan și mulți alții. În aceste portrete se reflectă și talentul de dramaturg al lui Williams: din cîteva cuvinte, personajele sunt create, apar în fața cititorului ca și cum ar fi pe o scenă, în plină desfășurare. În același fel apar și evenimentele descrise: vii, dinamice, ca și cum s-ar întîmpla în momentul lecturii. Această caracteristică nu lipsește memoriile de caracterul lor meditativ, reflexiv, introspectiv. Totuși, Williams tinde mai mult spre dramatizare decît spre analiză.
Dincolo de toate petrecerile și relațiile descrise cu amănunte care i-ar putea face pe unii să tresară (T. Williams este homosexual și nu-i e rușine să se expună ca atare), memoriile relevă o persoană fragilă, depășită de propriile contradicții, în căutarea unui refugiu. În cazul său, refugiul a fost dependența de alcool și droguri, despre care scrie fără eufemisme. La fel de sincer scrie și despre depresia ce l-a dus într-un spital psihiatric, un timp chiar la „Departamentul violenților”:
„Prin ce se manifesta violența mea? Mă duceam conștiincios la mesele lor infecte și în restul timpului mă cuibăream în colțul patului, ca un animal bătut, în timp ce mascarada înfiorătoare a zilelor și nopților se derula mai departe, într-un continuu spectacol de groază, care avea loc înăuntrul și în afara craniului meu.”
Dacă ar fi să descriu pe scurt personajul pe care l-am descifrat în memorii ar fi vorba despre un om care rîde sonor, iar în spatele zgomotului se află melancolia. De altfel, autorul o spune mai bine: „A existat, în viața mea, prea mult rîs isteric, la fel de lipsit de miez umoristic pe cît de gălăgios.”
Poate tocmai această persoană melancolică, delicată, generoasă, dar temătoare și nesigură face apel la sensibilitatea cititorului. Cel puțin, pentru mine, sensul acestei lecturi a fost să descopăr acest personaj paradoxal în tabloul viu, plin de contraste, al relațiilor și întîmplărilor. Totuși, există și alte motive de interes față de memoriile lui Tennessee Williams: curiozitatea pe care o stîrnesc prietenii celebri ai dramaturgului, cărora, după cum spuneam, le face portrete afectuoase și precise; notele despre piesele de teatru pe care le-a scris și sursele lor din realitate, fie că este vorba despre o persoană care l-a încîntat sau o situație memorabilă; nu în ultimul rînd, deseori putem găsi inspirație sau afinități în jurnalele sau memoriile altuia.
Oricum ar fi, Memoriile unui bătrîn crocodil sunt provocatoare, contradictorii, un spectacol exuberant cu vedere în culise, unde depresia, teama și nefericirea dau propria reprezentație.
în aceste fotografii sunt Tennessee Williams și Anna Magnani. Dacă vreți să le vedeți mai clar, le puteți mări dînd click pe fiecare. (sursa foto)
PLUSURI
Stilul clar și deschis, lipsit de emfază
Portrete trasate cu afecțiune, vii, dinamice, memorabile
Cartea oferă o privire din interior asupra mediului artistic din anii 40-60.RECOMANDARI
Vă recomand cartea dacă citiți cu plăcere memorialistică, dacă vă pasionează teatrul și dacă vă plac lucrurile surprinzătoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu