,,Viaţa este o comedie pentru cei care gândesc și o tragedie pentru cei care au sentimente.” (Horace Walpole)
Cred cӑ fiecare dintre noi a auzit de IQ și a completat un astfel de test. Ne oferӑ însӑ un IQ ridicat succesul dorit în viaţӑ? Este oare acesta singurul lucru pe care îl remarcӑm la o persoanӑ? Unde am încadra noţiunile precum voinţӑ, caracterul unei persoane, autocontrolul, empatia sau altruismul și cum oare le-am putea mӑsura pe acestea? Cât știm, la urma urmei, despre mecanica propriilor emoţii?
Au existat mereu lucruri pe care le gândim, le cugetӑm, și lucruri pe care le facem din intuiţie, pentru cӑ le simţim, pentru cӑ ,,așa ne dicteazӑ inima”. Daniel Goleman ne spune cӑ oricare fiinţӑ umanӑ are douӑ minţi, ,,una care gândește și una care simte” (35), sau altfel spus, cu toţii avem o minte raţionalӑ – cea de care suntem conștienţi, care reprezintӑ felul în care gândim, reflectӑm, înţelegem lucrurile – și o minte emoţionalӑ – acea parte impulsivӑ, puternicӑ, uneori ilogicӑ din noi. În prima parte a cӑrţii ne sunt oferite informaţii știinţifice despre formarea și felul în care creierul nostru funcţioneazӑ, despre nucleul amigdalian - partea care se ocupӑ de emoţiile noastre și care ne poate face sӑ reacţionӑm într-o crizӑ de furie sau de fricӑ înainte de a ne da seama de ce se întâmplӑ sau de ceea ce facem cu adevӑrat -, și neocortexul, cel care participӑ la procese perceptive și executive. Din acest punct de vedere, inteligenţa emoţionalӑ reprezintӑ ,,felul în care nucleul amigdalian funcţioneazӑ și interacţioneazӑ cu neocortexul” (44) sau, pe înţelesul tuturor, ,,inteligenţa emoţionalӑ include autocontrolul, zelul, perseverenţa și capacitatea de automotivare.” (22)
,,Un IQ ridicat nu este o garanţie de prosperitate, prestigiu sau fericire în viaţӑ, pentru cӑ școlile noastre și cultura noastrӑ se concentreazӑ asupra capacitӑţilor de învӑţӑturӑ, ignorând inteligenţa emoţionalӑ – un set de trӑsӑturi – unii l-ar putea numi caracter – care conteazӑ imens în destinul nostru personal.” (64)
Conform lui Peter Salovey, inteligenţa emoţionalӑ este strâns legatӑ de inteligenţele multiple teoretizate de Howard Gardener, aceasta având cinci roluri esenţiale în viaţa noastrӑ, exemplificate pe rând de Goleman:
1. Cunoașterea emoţiilor personale – atunci când ne cunoaștem emoţiile devenim ,,piloţi mai buni ai existenţei personale”; în cazul în care nu suntem capabili sӑ ne supraveghem sentimentele, ne lӑsӑm cu mai mare ușurinţӑ pradӑ acestora.
2. Gestionarea emoţiilor – persoanele care nu reușesc sӑ își stӑpâneascӑ emoţiile au parte de regulӑ de dezamӑgiri continue, spre deosebire de ceilalţi, care își recapӑtӑ echilibrul mai repede în urma unor necazuri.
3. Motivarea de sine – autocontrolul emoţional.
4. Recunoașterea emoţiilor în ceilalţi – ceea ce duce la empatie și altruism.
5. Manevrarea relaţiilor și astfel arta de a stabili relaţii umane.
Goleman oferӑ multe exemple, studii și informaţii, modalitӑţi de a ne controla anumite sentimente, cartea acestuia putând fi cititӑ atât de persoanele specializate în psihologie, dar și de cele care vor sӑ afle mai multe despre ceea ce simt și cum funcţioneazӑ creierul uman. Este o carte densӑ, care trateazӑ lucruri cât mai diverse: de la relaţia dintre inteligenţӑ emoţionalӑ – empatie-eticӑ-moralitate-altruism, rolul educaţiei și inteligenţa emoţionalӑ, felul în care atât pӑrinţii, cât și profesorii ar trebui sӑ conștientizeze anumite elemente cheie în dezvoltarea viitoare a copilului din faţa lor, pânӑ la steretotipuri, depresii și traume.
PLUSURI
Minuţiozitatea acestei cӑrţi, felul în care informaţiile teoretice sunt îmbinate cu exemple din viaţa realӑ, temele pe care le abordeazӑ.
RECOMANDARI
Cred cӑ Inteligenţa emoţionalӑ este o carte despre umanul din fiecare din noi, o carte care ar trebui cititӑ de terapeuţi, pedagogi sau pӑrinţi, sau de oricare altcineva care este interesat de rolul pe care emoţiile îl joacӑ în viaţa noastrӑ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu