Mărturisesc că nu sunt tocmai o împătimită a cărților motivaționale, tip self-help, sau din categorii similare. De obicei ridic o sprânceană sceptică în fața situațiilor prezentate sau a sfaturile oferite, fiindcă, de multe ori, nu se pliază nici pe departe pe stilul meu de viață, sau chiar pe stilul nostru colectiv de viață, ca societate românească.
Am încercat, însă, să abordez cartea Christinei Whelan dintr-o altă perspectivă. Să o citesc ca pe o colecție de povestioare... cu tâlc. Asta fiindcă, în fond, cam așa arată strategia autoarei: „atinge” prin identificarea cititoarelor (publicul-țintă, în acest caz) cu personajele din exemplele ei. Firește, am un profund respect pentru profesionalismul său și sunt convinsă că toate concluziile sale sunt rezultatul unor ani de practică asiduă; tocmai din acest motiv am apreciat și structura solidă a cărții.
Practic, Bărbații deștepți preferă femeile inteligente este o carte care încearcă să demonteze studiile care insistă mai departe să releve cum jumătățile noastre masculine sunt intimidate sau se simt atacate de suratele „inteligente”. Pe lângă faptul că simpla premisă sună greșit (cum adică, sunt deci femei mai puțin inteligente, și de acestea bărbații nu se tem?!), ca întotdeauna aceste studii sunt efectuate pe eșantioane puțin relevante global. La fel este cazul și cu lucrarea de față, bazată, consider eu, majoritar pe situații întâlnite în Statele Unite – deși autoarea nu precizează de fiecare dată localizarea geografică a „pacienților” săi.
Scopul cărții este de a spori încrederea femeilor în ele însele și de a le arăta că nu este greșit să-și dorească o carieră și să lupte pentru visurile lor, fiindcă există întotdeauna bărbați dispuși să le ia în căsătorie și după 30, 35, 40 de ani. Din nou, este o atitudine cu care, personal, am multe probleme, însă recunosc că poate fi de folos acelor femei care chiar se îngrijorează din asemenea motive. Ce nu mi-a plăcut este, cu precădere, terminologia folosită: spre exemplu, ideea de „lebede” (acele femei deosebite, spune autoarea, care au ales să se dezvolte personal și au atins un anumit grad de inteligență, stil și statut).
În apărarea cărții, totuși, voi reitera că există și aspecte utile sau interesante cuprinse în capitolele sale. Truismele și adevărurile se numără printre ele, fiindcă abordează, spre exemplu, idei precum: „Din ce în ce mai multe lebede se gândesc să crească singure un copil”, sau „Adopția este alternativa perfectă pentru lebedele mai în vârstă”. Deși informațiile se bazează, din nou, pe statistici și standarde americane, nu înseamnă că nu pot oferi un punct de pornire în diverse domenii de interes și pentru cititoarele noastre. Cu siguranță, și în România femeile devin tot mai interesate de carieră, succesul lor profesional crește substanțial de la decadă la decadă, așa încât această carte se poate dovedi chiar utilă pentru unele dintre ele.
PLUSURI
Aspect prietenos, ușurință în citire, structură bine pusă la punct.
MINUSURI
Public-țintă diferit ca situație, truisme ușor răsuflate, statistici care nu se pliază pe situația neaoșă contemporană.
RECOMANDARI
Pentru persoanele asupra cărora aceste cărți au un efect pozitiv, fiindcă din acest punct de vedere istorisirile umoristice și răsturnările de situație sunt chiar binevenite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu