Creuzet pentru scursuri

 

0Titlu: Groapa
Autor: Eugen Barbu
Rating:
Editura: Gramar
ISBN: 973-591-596-4
364 pagini

Cartea este povestea apariţiei unui nou cartier Bucureştean din vechea groapă de gunoi a oraşului. Personajele şi acţiunea sunt foarte realiste şi reuşesc să aibă un puternic aer autohton.

E o carte caracterizată prin realism. Acesta este primul lucru care-mi vine în minte in legătură cu Groapa. Prezintă formarea unui nou cartier la periferia Bucureştiului – popularea gropii de gunoi a oraşului, Cuţarida – şi nu sunt ocolite detaliile morbide.

Încet, încet, oamenii se adună şi în acele locuri. Sunt persoane fără căpătâi, hoţi, ceferişti săraci sau cei dornici de înavuţire. Însă, autorul îşi priveşte cu simpatie personajele uneori puse pe fapte rele. Emoţiile şi sentimentele unor asemenea oameni sunt la nivel primar şi cel mai adesea se reduc la dorinţa de putere, fie ea ilustrată prin încercarea de îmbogăţire sau prin încercarea de a prelua conducerea unei bande de borfaşi. Mizeria gropii de gunoi se alătură mizeriei fizice şi morale a oamenilor. Groapa nu e doar un spaţiu geografic, e o amprentă asupra locuitorilor ei, care aparţin locului prin atribute precum sărăcia şi decadenţa.

M-a fermecat modul clar în care este scrisă cartea: sunt prezentate toate ororile pentru că ele există, dar autorul nu insistă pe detalii. Frazele sunt scurte şi energice, specifice unei relatări obiective. Este o atmosferă balcanică, colorată, gălăgioasă şi profund românească. Recunoşti îmbulzeala din Obor şi strigătele ţiganilor care îşi laudă marfa. Limbajul folosit este unul foarte savuros fiind reproduse expresiile „manglitorilor” sau ale babelor din cartier. După ce am terminat de citit cartea mi s-a întâmplat să râd singură văzând pe stradă un om care se potrivea perfect în romanul lui Barbu şi asta mi s-a părut o dovadă în plus a realismului şi pitorescului din roman.

Mi-a rămas în minte o scenă: un copil sărac, jerpelit şi nemâncat îşi întreabă mama dacă ar trebui să lase ghetele afară peste noapte pentru a primi cadouri de Moş Nicolae. Ceea ce găseşte dimineaţa în ghete nu sunt daruri, ci excrementele unui câine. Astfel de tablouri nu sunt comentate de autor, ele sunt doar narate, nu sunt descrise sentimente şi nu se încearcă obţinere unei empatii. M-am trezit lăsată să-mi imaginez partea emoţională a fiecărei întâmplări.

Capitolele din Groapa pot fi privite ca povestiri separate pentru că în fiecare se schimbă personajul principal şi tema despre care se vorbeşte, legătura dintre ele făcându-se prin detalii. Cred că adevăratul liant este spaţiul comun - groapa Cuţaridei - şi unul dintre personaje - moş Grigore. Moş Grigore este primul locuitor al gropii, cel ce rămâne acolo orice s-ar întâmpla şi cel care observă desfăşurarea evenimentelor.

Este surprinzătoare prezenţa unor descrieri poetice alături de scene groteşti. Salcâmii din Cuţarida înfloresc, parfumează totul şi creează un decor minunat, dar asta nu împiedică viaţa să joace o festă şi un măcelar să moară în timp ce tranşează un animal.

Lectura e credibilă şi autentică, simţi vibrând viaţă în spatele hârtiei. E o scriitură aerisită şi calmă chiar şi când sunt prezentate scene de acţiune.

Cartea nu are subtilităţi sau metafore, ceea ce te pune pe gânduri este chiar realitatea prezentată şi nu vreo întorsătură de fraza obscură şi greu de înţeles. Aproape că am fost tentată să cred că Barbu nu a creat întâmplări, ci a fost condus de personaje. E o presupunere ilogică, ştiu, dar încerc să explic cât de clar şi cursiv este romanul.

O parte semnificativă a cărţii este acordată povestirii întâmplărilor dintr-o bandă de hoţi, unde se nasc pasiuni sănătoase, precum cea a lui Paraschiv pentru ţiganca Didina şi lupta pentru conducere dintre acesta şi Bozocea. Cred că Paraschiv este preferatul meu din această carte pentru că el este singurul înzestrat nu doar cu inteligenţă şi şiretenie, ci şi cu orgoliul de a nu primi ordine de la nimeni. Şi Stere cârciumarul se dovedeşte abil, dar are o doză de servilism care mă sâcâie.

Am citit cartea asta pe nerăsuflate, în trei zile, pentru că n-o mai puteam lăsa din mână şi nu e deloc previzibilă sau repetitivă. Iar când s-a terminat mă gândeam că doar atât a ales să scrie autorul pentru că povestea gropii poate continua până în prezent. Romanul îmi dă impresia că a fost scris fără vreun gând la posibilii cititori, doar din dorinţa de a povesti, într-atât este lipsit de emfază. Dacă n-aş fi ştiut că este un roman, aş fi crezut că citesc o relatare exactă a devenirii unui loc.

Plusuri: Umorul involuntar al anumitor scene pe care le recunoşti ca făcând parte din realitatea înconjurătoare şi personajele foarte bine construite.

Minusuri: Uneori am simţit nevoia să citesc şi descrierea unor lucruri frumoase.

Recomandare: Celor care apreciază cărţile fără prea multe subtilităţi, cu o lectură uşoară dar idei serioase (Hemingway, Nikos Nazantzakis).

Scris de Andreea Chebac

Categorie: Roman istoric | Autor: Eugen Barbu | Editura: Gramar