marți, 12 iulie 2022

Ruină și blestem

 

Titlu: Ruină și blestem
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2021
Traducere:
Numar pagini: 576
ISBN: 978-606-33-7011-3

Al doilea volum din seria Mesagerul semnată de Jennifer L. Armentrout este, așa cum de fapt ne-a obișnuit autoarea, plin de surprize, bazat pe o intrigă solidă și efervescent din toate punctele de vedere. Secrete dintre cele mai primejdioase, dorințe interzise și consecințe șocante – Ruină și blestem are cam tot ce îi trebuie pentru a fi un roman imposibil de lăsat jos din mână.

Trinity și Zayne, Gardianul gargui și Protectorul ei, continuă să lupte, cot la cot, împotriva demonilor care amenință lumea aducând cu ei doar disperare și moarte. Deși natura legăturii dintre ei nu permite acest lucru, sentimentele lor se transformă rapid în dragoste, fapt ce face tot mai dificilă concentrarea asupra misiunii. Astfel, se naște o dramă care, în contextul lumii create de Armentrout, este potențată la maximum: este mai importantă salvarea lumii sau iubirea lor sinceră?

„Nu pot să cad cât timp ești lângă mine, și pe tine nu te va învinge nimeni cât sunt eu prin preajmă. Așa că scoate-ți frica asta din minte.”

Patrulează în fiecare noapte străzile în căutarea Mesagerului, o entitate misterioasă pe care nimeni nu a văzut-o până acum și a cărei dorință este să ucidă Gardieni și demoni deopotrivă, fără să facă vreo discriminare. Atunci când își dau seama că este imposibil să reușească singuri, își iau câțiva aliați neobișnuiți, cel puțin spus: Roth și cohorta lui. Totuși numărul morților va continua să crească. Mai mult, un complot sinistru va ieși la lumină, iar Trin va descoperi că tot ce face este să servească un scop obscur. Răul iese la iveală, iar sentimentele scapă de sub control... fapt ce ar putea atrage după sine distrugerea tuturor.

Intriga și suspansul cărții sunt absolute delicioase, iar unele răsturnări de situație sunt de-a dreptul neașteptate și chiar „sfâșietoare”. Însă nu-i bai, fiindcă, așa cum ne-a obișnuit, Armentrout știe unde și cum să-și presărare scriitura și narațiunea cu glume distractive (disclaimer: asta-i una dintre plăcerile mele nevinovate când vine vorba de cărțile scrise de autoare).

Să nu mai vorbesc de Trin, pe care am iubit-o din prima clipă: o eroină curajoasă, înțepată și puternică, care știe ce vrea deși uneori este încercată de frică și confuzie și își mai pierde cumpătul. De asemenea Zayne, care a fost o surpriză în acest volum: l-am simțit puțin mai diferit față de cum l-am perceput în primul volum al seriei; mai curajos, mai matur, mai incisiv, fiind pregătit oricând să-și asume alegerile. Chiar a fost un personaj a cărui evoluție mi-a făcut plăcere să o urmăresc.

„-Ești sub pielea mea și în sângele meu. Nu te pot scoate.”

Dacă ați citit și alte cărți de Armentrout, este foarte posibil să vă bucure revederea cu Roth, Cayman și Layla (din Apocalipsa elementelor); mie chiar mi-a fost dor de ei. De altfel, cred că la Armentrout, dincolo de acțiunea extrem de dinamică și complexă, personajele sunt dintre cele mai memorabile și interesante: personaje de toate felurile, încercate de tot felul de trăiri și emoții, care spun povești și transmit, în cele din urmă, sentimente pur omenești, deși ele sunt magice și venite din niște lumi fantastice.

Cartea m-a încântat, am citit-o rapid și m-a ținut captivă în lectură, într-o atmosferă dominată de tensiune, pericol, agitație și fantezie. Ruină și blestem este un roman care te poartă într-o lume magică, fantezistă, dar convingătoare în același timp. Armentrout chiar reușește să dea o culoare memorabilă locurilor descrise conturând o atmosferă care captivează cititorul și îl introduce într-un univers ficțional neașteptat de viu.

  • Plusuri

    O carte care te va învălui în lumea sa magică.

  • Recomandari

    A se citi alături de o cană de vin fiert cu scorțișoară.

Categorie: | Autor: | Editura:


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu