Autor: Malcolm Gladwell
Rating:
Editura: Publica
Anul aparitiei: 2019
Traducere: Dan Crăciun
Numar pagini: 407
ISBN: 978-606-722-380-4
Cum a reușit Hitler să îi păcălească pe politicienii britanici? Cum s-au lăsat păcăliți cei mai inteligenți ofițeri ai CIA de către Fidel Castro? De ce cazurile de hărțuire și agresiune sexuală au crescut atât de mult în ultimii ani? De ce ne bazăm atât de mult pe ceea ce ne spune mintea noastră? Fiecare dintre aceste întrebări poate intra cu ușurință în categoria „million dollar question”, iar, în ciuda faptului că potențialele răspunsuri nu sunt nici simple și nici ușoare, cartea lui Malcolm Gladwell reușește să aducă lumină în peisajul adesea întunecat al absurdului pe care mintea noastră îl crează și ni-l „vinde” în fiecare moment al interacțiunilor cu ceilalți.
Malcolm Gladwell nu este la prima tentativă de abordare a unor subiecte complexe și care necesită cercetări îndelungate și informații pertinente, cărțile sale – The Tipping Point, Blink, Outliners, What the dog saw, David and Goliath - se află la confluența psihologiei, cu economia, științele cognitive, politica și istoria. Un mix fascinant care aduce în fața cititorilor concluzii interesante despre modul în care interpretăm, înțelegem și decodăm lumea și oamenii din jurul nostru.
În De vorbă cu necunoscuți, Gladwell ne spune că ceva este total greșit cu modul în care atribuim sens interacțiunilor noastre cu ceilalți, în special cu cei pe care nu avem timp sau oportunitate să-i cunoaștem în profunzime. Iar din acest motiv, deschidem larg ușa conflictelor, neînțelegerilor, judecăților greșite care au un efect profund asupra noastră și a lumii.
Autorul prezintă cazul fascinant al întâlnirilor dintre premierul britanic, Neville Chamberlain și Adolf Hitler în lunile premergătoare celui de-al Doilea Război Mondial și modul în care Chamberlain râmăne convins până în ultimul moment că Germania nu are ambiții teritoriale și că un război nici nu intră în discuție. Este interesant modul în care premierul britanic își formează această convingere – citește prietenie și deschidere în limbajul non-verbal al dictatorului german și este impresionat de faptul că acesta îi strânge ambele mâini atunci când îl întâlnește – gest rezervat doar prietenilor. Impresia este atât de puternică, încât Chamberlain nici nu ia în calcul altă posibilitate de interpretare a interacțiunilor sale cu Hitler. Istoria îl va contrazice, din păcate, foarte repede, iar consecințele vor fi dezastruoase.
Autorul vorbește despre conceptul presupoziției apriorice a sincerității, care punctează ideea că în mod natural, prima supoziție pe care o facem despre ceilalți este aceea că sunt sinceri și bine intenționați. În istoria evoluției noastre ca specie, această supoziție ne-a asigurat supraviețuirea. A crede ca ceilalți sunt onești ne-a ajutat să formăm grupuri, triburi, comunități, să devenim mai puternici, să ne procurăm hrană, să ne creștem copiii etc.
„Strategiile noastre de abordare a necunoscuților sunt profund defectuoase, dar, de asemenea, sunt și socialment necesare. Avem nevoie de sistemul judiciar, de procesul de angajare și de selecția bonelor ca să fim umani. Însă cerințele umanității înseamnă că trebuie să tolerăm un volum enorm de erori. Acesta este paradoxul discuției cu necunoscuții. Trebuie să vorbim cu ei. Dar o facem teribil de prost, și nu suntem întotdeauna sinceri unii față de ceilalți când e să recunoaștem cât de groaznici suntem în stabilirea acestor contacte.”, spune Gladwell, care, deși nu oferă rețeta universală de a îmbunătăți modul în care interacționăm cu ceilalți, ne dă multe teme de gândire și ne invită să ne oprim un moment și să reflectăm la mesajele și judecățile pe care le produce mintea noastră pentru a ne oferi o șansă în plus să decidem dacă le credem sau nu.
-
Plusuri
Cercetări interesante și complexe, studii de caz fascinante, exemple din istoria mai recentă sau mai îndepărtată – toate menite să susțină mesajul cărții și să ne ajute să înțelegem de ce suntem victimele propriilor noastre judecăți.
Stilul narativ alert, pătrunzător care este deja marca Gladwell. -
Recomandari
O carte necesară pentru înțelegerea corectă a creierului uman, a comportamentelor și a modului în care interacționăm cu ceilalți și cu lumea în care trăim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu