miercuri, 6 iulie 2022

Când cel cu care îți împarți viața devine un străin

 

Titlu: Ultimul mesaj
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2021
Traducere:
Numar pagini: 336
ISBN: 978-606-33-7894-2

Ultimul mesaj, carte câștigătoare a premiului Goodreads Awards (2021) la categoria Mistery & Thriller, a fost o adevărată desfășurare de forțe. Deși în ultima perioadă am avut experiențe deosebit de neplăcute cu acest gen literar, întrucât am impresia că nimic nu mă mai suprinde, trebuie să spun că mi-a fost dor de o asemenea lectură. O lectură care să mă facă să trec prin toate stările (im)posibile, să dea cu tot ce speculez de pământ și care să mă țină captiv până la ultima pagină. Și să nu-mi lase nici măcar un singur moment de respiro. Tensiune la cote maxime și un mister care depășește orice așteptare, punând la îndoială fericirea aparentă a vieții de cuplu.

Romanul Laurei Dave urmărește povestea lui Hannah Hall care, într-o zi, găsește un bilet pe care nu scrie nimic altceva decât „Protejeaz-o”. Într-o după-amiază oarecare, întreaga lume a lui Hannah se destramă. Soțul ei, Owen, dispare într-un moment cheie al declinului firmei la care lucrează, lăsând în urmă zeci de întrebări care, sincer, mai bine ar fi rămas fără răspuns. Mai mult decât atât, Owen își lasă în urmă și fiica pe care o are dintr-o relație anterioară, Bailey. În aceste circumstanțe, Hannah este nevoită să descopere ce s-a întâmplat cu Owen, de ce a plecat și, mai presus de toate, ce este cu acel mesaj obscur, singurul lucru pe care l-a lăsat în urmă – pe lângă o geantă plină cu bani și numeroase dovezi, indirect, care îl învinovățesc de anumite lucruri.

În astfel de circumstanțe, Hannah este determinată să afle ce s-a întâmplat cu soțul ei. Încetul cu încetul, împreună cu Bailey, cele două ajung să se piardă într-o lume a erorilor, pe măsură ce descoperă că, de fapt, Owen nu este cine pare a fi. Mama vitregă și fiica, deși la început reticente, ajung  să-și unească puterile pentru a descoperi misterul bărbatului în jurul căruia li se învârt amândurora viețile. Dar pericolul, teama, frica și necunoscutul joacă în tandem în acest roman tensionat care te faci să-ți pui întrebări privitoare la ceea ce crezi că știi cu adevărat. În cele din urmă, ajungi la concluzia că într-o simplă secundă pilonii care au fundamentat zeci de ani de existență conjugală pot fi puși la pământ. Iar ceea ce urmează nu este altceva decât o aventură periculoasă în care pare că te afunzi din ce în ce mai mult, pe măsură ce încerci să ieși la liman și să-ți reactualizezi coordonatele vieții.

Nu obișnuiesc să dau foarte multe detalii privitoare la acțiunea cărții în recenziile pe care le scriu. Mi se pare că nu are sens, din moment ce, la rândul meu, nu mi-ar plăcea să citesc o recenzie care se îndreaptă mai mult spre un rezumat. Cu toate acestea, simt nevoia să vorbesc despre personajele acestei cărți: Hannah și Bailey. Două personaje curajoase, complexe, care își unesc forțele (după ce trec prin anumite încercări) cu scopul de a descoperi misterul dispariției lui Owen, soț și tată. Deși cartea este narată din perspectiva lui Hannah, la timpul prezent, avem parte și de flashback-uri din timpul vieții de cuplu a celor doi – astfel, perspectiva asupra întâmplărilor este una mult mai vastă, iar faptul că știi, de fapt, unde vor ajunge lucrurile, te face să oferi mult mai multă atenție anumitor gesturi, acțiuni, cuvinte pe care Owen le spune.

Aș face orice pentru fiica mea”, spune Owen la un moment dat. Oare chiar ar face orice? Ar merge atât de departe încât să-și părăsească, de fapt, propria fiică? Dar de ce? Cum o poate proteja dacă nu se află lângă ea? Cine este pe urmele lui Owen și ar putea reprezenta un pericol chiar și pentru familia sa? Întrebări care, pe parcursul cărții, își găsesc răspunsurile. Răspunsuri dintre cele mai neașteptate, lucru care mi-a plăcut extraordinar de mult: autenticitatea autoarei și faptul că a reușit să mă convingă de situațiile în care și-a pus personajele. Pentru mine, atunci când citesc un thriller, contează extraordinar de mult justificarea. Motivele din spatele întâmplărilor, de ce au acționat personajele astfel. Iar Laura Dave chiar a reușit să mă convingă, făcând ca acest roman să pară mult mai real.

Intriga este complexă, tensionată, ca un roller-coaster de emoții. Acțiunea este bine conturată, precisă, și de multe ori am avut impresia că aș urmări un serial, un film de acțiune care se desfășoară în fața ochilor mei. Secrete bizare, duplicitate, corupție, un sistem judiciar defect, fragmentat, și două personaje feminine memorabile. Care, încet dar sigur, se-ndreaptă către rezolvarea acestui mister: nu fac decât să ajungă la concluzia că unele secrete, mai bine ar rămâne pentru totdeauna secrete. În Ultimul mesaj, Dave a scris mai mult decât un thriller plin de acțiune: este o carte sinceră despre sacrificiile pe care, uneori, suntem nevoiți să le facem pentru a-i proteja pe cei pe care îi iubim cel mai mult. Precum în viață, uneori trebuie să pleci, oricât de incisivă ar fi decizia. Oricât de dureroasă.

Poate sfârșitul nu a fost tocmai pe placul meu, întrucât mi s-a părut puțin cam brusc. Cu toate acestea, oferă o oarecare opțiune de încheiere a romanului. Totuși, lectura a fost mult prea bună, inteligentă, alertă și tensionată, astfel încât această variabilă este aproape nesemnificativă. Sunt un mare fan al genului thriller, așadar destul de selectiv când vine vorba de romanele din această tagmă literară. Dar intuiția m-a ghidat bine și de data aceasta, deoarece Ultimul mesaj rămâne o lectură memorabilă, care te ține captiv încă de la prima pagină. Dincolo de toate acestea, rămâi cu o întrebare pe care cu greu reușești să o ții sub stăpânire: oare cât de multe știu, de fapt, despre persoana care se află lângă mine?! Și oare când se va face un serial sau o mini-serie după această carte? Fiindcă, sunt absolut sigur, ar ieși ceva genial.

Text scris de Andrei Cioată.

  • Plusuri

    Acțiune complexă, atmosferă tensionată, ritm alert și fragmentele profunde presărate de-a lungul cărții, destul de rar întâlnite în cărțile din acest gen literar.

  • Minusuri

    Sfârșitul oarecum brusc.

  • Recomandari

    Dacă vrei să citești un thriller bun, acesta este titlul pe care îl cauți.

Categorie: | Autor: | Editura:


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu