Autor: Jan Willem Bos
Rating:
Editura: Trei
Anul aparitiei: 2013
Traducere: Alexandra Livia Stoenescu
Numar pagini: 232
ISBN: 978-973-707-707-3
„Puterea aparatului de securitate consta în iluzia omniprezenței, astfel încât cetățenii să aibă impresia că sunt supravegheați în permanență. […] Din dosarul meu se vede și lipsa eficienței. S-a pus accentul mai ales pe culegerea de informații și nu atât pe prelucrarea și analiza lor, astfel încât se pierdea deseori imaginea de ansamblu. Fapte cunoscute se repetă la nesfârșit. Ceea ce scrie într-unul dintre procesele verbale dactilografiate se copiază aproape cuvânt cu cuvânt într-un alt raport scris de mână. Securitatea nu a cunoscut secolul calculatorului, dar chiar și așa, notele neglijente și deseori aproape ilizibile, precum și sarcinile scrijelite nu lasă deloc impresia de profesionalism. În plus, cât de eficientă poate fi ascultarea convorbirilor din ambasada Țărilor de Jos de către oameni care nu vorbesc neerlandeza?”
Jan Willem Bos. Numele unui olandez care în perioada anului academic 1978 – 1979 a primit o bursă de aprofundare a studiilor de limba română la Universitatea din București, iar apoi s-a întors în România aproape în fiecare an până în 1984, și o ultimă dată în 1989. De asemenea, subiectul unui Dosar de Urmărire Informativă întocmit de Departamentul Securității Statului, cunoscut sub numele de Securitate, ai cărui angajați nu au reușit, în toți anii de urmărire să-i scrie corect numele decât o singură dată. În același timp, unul dintre cetățenii străini care, odată cu publicarea legii care permitea consultarea propriului dosar din Arhivele Securității, a avut curiozitatea dar și îndrăzneala de a și-l solicita pe al său, iar ulterior a luat decizia de a publica o analiză a acestuia. Sunt de părere că ne putem considera norocoși pentru faptul că un cetățean străin – adică născut, crescut și educat într-o țară occidentală, deci cu viziuni radical diferite de cele insuflate de perioada comunistă cetățenilor României – a decis să publice o asemenea analiză. Obiectivitatea cu care privește întreaga situație, lipsa de încrâncenare specifică românilor atunci când vine vorba despre o atare situație, conferă o anume valoare acestei cărți.
Începând cu premisele prezenței sale în România, continuând cu activitatea pe care a desfășurat-o aici și încheind cu ultima vizită pe care a făcut –o pe teritoriul Republicii Socialiste România în Martie 1989, incluzând și o succintă dar foarte academic elaborată istorie a regimului comunist pe teritoriul țării noastre, precum și file scanate din dosarul pe care Securitatea i l-a întocmit, Jan Willem Bos analizează situația unui cetățean extern fără pretenții speciale, fără prejudicii, venit în România mai întâi la studii, apoi doar în vizite sau detașat din partea guvernului olandez, în condițiile permanentei presiuni pe care Securitatea o exercita asupra întregii societăți românești aflate pe culmile progresului și pe calea construirii societății socialiste.
Din analiza dosarului reiese caracterul treptat pe care l-a avut supravegherea populației din anii ’70 până la sfârșitul lui ’89. Dacă în primele vizite filarea se făcea strict în contextul în care studentul își desfășura activitatea, de către agenți permanenți, practic angajați ai Departamentul Securității Statului, odată cu trecerea anilor au fost recrutate mai multe persoane exclusiv pentru ținerea sub observație a cetățeanului care, spre sfârșitul regimului, devenise susceptibil – ba chiar se susține că existau dovezi, care însă nu au fost atașate dosarului, ceea ce sugerează că, de fapt acestea nu au existat – că desfășura acțiuni „ostile statului și partidului”. În ultima sa vizită, făcută alături de un profesor român emigrant, care s-a arătat pe față ostil regimului ceaușist, Securitatea chiar i-a abordat pe cei care făceau parte din grupul ce vizita țara, explicându-li-se că beneficiază de o viză de trei zile, timp în care vor fi urmăriți pas cu pas și nu vor avea voie să facă decât exact ceea ce au declarat că vor face.
Incoerența dintre faptele reale și nevoia disperată pe care regimul o simțea de a urmări un cetățean sau altul este surprinsă în câteva situații de-a dreptul penibile, în care, spre exemplu, din cauza acțiunilor „ostile statului și partidului” de care vorbeam, liniile telefonice ale ambasadei Olandei erau ascultate, însă de către un necunoscător de limbă neerlandeză (la vremea respectivă se numea olandeză). Astfel că tot ce agentul poate desprinde din conversație este numele profesorului cu care Jan Willem Bos a întreprins ultima vizită în România.
O situație politică ce a pornit în urma paranoiei în creștere a regimului ceaușist (acesta nu mai permitea profesorilor români să întreprindă călătorii de studiu sau profesionale în străinătate de frica emigrării acestora) și a fost exploatată de regimul de la Budapesta, a făcut ca Jan Willem Bos să fie suspectat de spionaj, chiar dacă acțiunile sale – atât de pe teritoriul României, cât și din afară – nu justifică astfel de suspiciuni. „Este vorba de o exagerare voită, la fel cum întregul dosar nu este decât o mostră curioasă a dezinformării sau se datorează doar neatenției? Trebuie pusă întrebarea dacă această notă s-a născut dintr-o suspiciune bolnavă, sau dacă Securitatea nu se folosea mai degrabă de fantome pentru a-și justifica dreptul la existență”. Pe lângă lipsa de acuratețe a faptelor consemnate în dosar, Jan Willem Bos mai remarcă și „lipsa eficienței. S-a pus accent pe culegerea de informații și nu atât pe prelucrarea și analiza lor, astfel încât se pierdea deseori imaginea de ansamblu”.
Ultima parte a cărții este rezervată unor documente extrem de importante care au caracterizat disidența din perioada comunistă (este vorba, spre exemplu, despre o scrisoare a lui Mircea Dinescu trimisă lui Dumitru Radu Popescu, Președintele Uniunii Scriitorilor până în 1990, de poemul Totul al poetei Ana Blandiana, precum și de articole anti-regim publicate de Jan Willem Bos sau de Dan Constantin Deșliu), toate acestea însoțite de o serie de bancuri care au ca subiect regimul, poliția sau securitatea. Cartea Suspect. Dosarul meu de la securitate este – fără a se dori o analiză exhaustivă – o interpretare obiectivă a activității securității românești în perioada dinainte de Revoluția din Decembrie 1989, chiar dacă prin prisma unui singur dosar, care se dovedește în final a fi o sursă relativ săracă de material.
-
Plusuri
Suspect. Dosarul meu de la securitate este o carte de care România are nevoie, fiindcă după aproape 25 de ani, este conștient și voluntar ținută departe de adevăruri care vor rămâne probabil îngropate pentru totdeauna (cel puțin pentru generațiile care au trăit fie și un pic sub regimul comunist). Analiza este forate bună, însă lipsa materialului (cu o floare nu se face primăvară, deci cu un singur dosar nu se poate caracteriza o organizație de genul celei care a fost Securitatea) o poate face cam superficială.
-
Recomandari
Recomand cartea celor care sunt interesați de modul dezorganizat și nejustificat, uneori absurd în care acționa Securitatea, dar și de felul în care acest gen de acțiune este perceput de cetățeanul unei țări din Occident, care nu a fost niciodată supusă unui regim totalitar precum cel comunist din România.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu