România unor Oameni în trening

 

Titlu: Oameni în trening
Autor: Robert Șerban
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2021
Numar pagini: 208
ISBN: 978-973-46-8742-8

Se spune că aptitudinea de a fi concis este sora talentului sau cel puțin în această categorie de idei am fost crescuți noi, cititorii tineri. Suntem obișnuiți să parcurgem un volum imens de informație cu doar câteva click-uri și să ne petrecem ore în șir rulând texte pe diagonală. Evident, această aptitudine e un adevărat cal troian, deoarece ne supune riscului imens de a fi superficiali. Cred că anume pentru noi, cei avizi de informație, de senzație, de emoție dusă la maximum, a fost inventată proza scurtă și ferice de cel care reușește să mânuiască narațiunea în cuvinte puține, dar care efectiv să te lase mască.

Asta reușește să facă Robert Șerban în volumul său Oameni în trening, un fulminant mix de proză scurtă, în care se amestecă uzualul și anormalul, cutuma și exuberanța. Oameni în trening e un soi de frescă urbană, în care fiecare istorie pare a fi demnă de ecranizare. Cineva fumează iarbă și râde până în buza morții, altcineva îndreaptă morții amorțiți, lăsându-i la înmuiat – imaginile se schimbă fără preget, iar naratorul ne aruncă pe noi, cititorii, dintr-o extremă în alta, scoțând la iveală frici sau reliefând virtuți.

O să mă încumet să afirm că România este definită prin acești Oameni în trening, care reprezintă ființe atemporale, fără vârstă anume, dar cu destine tragicomice, unii plecați, alții veniți, doar peisajele se schimbă cu o viteză de invidiat. Robert Șerban își cucerește cititorul. Nu, nu așa, îl face să vrea să-l citească. Cu fiecare nouă istorie, îi creează dependență. Nu știu dacă asta se datorează relației sale temeinice cu poezia, ritmicitatea căreia o împrumută și prozei sale, dar mi-a plăcut felul în care utilizează fraza concisă, exactă.

S-ar părea că acești Oameni în trening construiesc o punte de comuniune între spațiul românesc trecut și prezent, scoțând în vileag vechile belele cu care așa și trăim. Fuga și lentoarea se țin de mână, viața și moartea sunt eroinele unei piese în care păpușarul, în speță naratorul nostru, schimbă figurinele.

Sinceră să fiu, până la finalul cărții m-a încercat o constantă sete, o dorință năvalnică de a întoarce pagina următoare, un soi de dependență pentru care chiar pot felicita autorul. Sunt din ce în ce mai puține cărți pe care vrei să le absorbi instantaneu. Proza scurtă executată cu talent de Robert Șerban nu te poate lăsa indiferent.

„Sâmbătă, Daria stătea goală pe masa de autopsie a legistului, care a zâmbit când i-a văzut desenul de pe piept – o balanță uriașă ce-i ținea sânii drept talere -, înainte să o deschidă și să confirme ce scriseseră cei de la UPU în procesul – verbal: septimicie.”

Sarcasmul sănătos cu care jonglează naratorul alături de o doză propice de umor și o rațiune la rece – toate se amestecă, creând un melanj. Las la finalul acestei cronici un fragment din povestirea Motive de mâncărime, care vine să ilustreze perfect stilul inconfundabil al povestitorului nostru:

„Avea o superbă pereche de picioare, pe care și-o proteja cu o fustă scurtă și roșie, ce se mișca întocmai ca o capă – pânza aia sângerie cu care toreadorul îl scoate din minți pe bietul taur. Dar stupefiant era faptul că picioarele alea teribile, lungi, puternice și totuși fragile, nițel bronzate îi erau pline de mușcături de țânțar”.

Vă recomand oare acest volum? Cu siguranță, mai ales dacă vreți să părăsiți zona de confort a literaturii statice în favoarea unui scris dinamic, jovial, sincer.

Categorie: Lit. contemporana, Proza scurta, Autori romani | Autor: Robert Șerban | Editura: Polirom