Evoluția umană din perspectiva dinamismului social

 

Titlu: Cucerirea socială a Pământului
Autor: Edward O. Wilson
Rating:
Editura: Humanitas
Anul aparitiei: 2013
Traducere: Dan Crăciun
Numar pagini: 392
ISBN: 978-973-50-4255-4

Suntem o specie cuceritoare, deci distrugătoare, consideră antropologii, iar Edward O. Wilson exprimă, în Cucerirea socială a Pământului același lucru, însă oferă și o explicație foarte puternică, deși extrem de simplă: „Oriunde oamenii au dat buzna în ținuturile sălbatice, biodiversitatea a fost redusă la puținătatea din perioadele cele mai timpurii, de acum o jumătate de miliard de ani. Restul lumii vii nu a putut să coevolueze suficient de rapid pentru a putea să concureze cu asaltul unui cuceritor spectaculos, ce părea să vină de nicăieri, și a început să se surpe sub acțiunea lui constrângătoare.” Lucrarea de față prezintă evoluția omenirii nu atât din punct de vedere al evoluției genetice, cât din perspectiva creării grupurilor și rețelelor sociale, a diviziunii muncii, precum și a stadiilor prin care a trecut Homo în evoluția lui spre Homo sapiens.

Unul dintre primii și cei mai importanți pași în devenirea lui Homo sapiens a fost, de departe, descoperirea focului. Pornind din acest punct, totul s-a schimbat: începând cu dentiția, sistemul digestiv, poziția corpului etc., apariția fenomenului de socializare devine imperios necesară întrucât acum este momentul când apare nevoia diversificării muncilor în cadrul aceluiași grup uman. „Nu există nici o cale de a ști cum s-a ivit pentru prima oară această practică, dar este cert că devreme în istoria lui Homo stăpânirea focului a devenit un element esențial în această călătorie alambicată către condiția omului modern.”

În opinia lui Edward O. Wilson, evoluția omului a necesitat trei preadaptări mari, care să-l aducă la condiția de Homo. Prima preadaptare a fost viețuirea pe sol, adică renunțarea la confortul și securitatea pe care le ofereau strămoșilor noștri traiul în copaci. A doua o reprezintă dezvoltarea unei talii de dimensiunile pe care le are acum omul, ceea ce a oferit posibilitatea dezvoltării unui creier suficient de mare pentru a putea fi considerat uman. „Următoarea preadaptare a fost apariția mâinilor apucătoare, terminate cu degete spatulate moi, care au evoluat ca să țină și să manipuleze obiecte.” Această ultimă preadaptare a fost posibilă doar după coborârea pe sol, deoarece abia atunci s-au eliberat membrele superioare prin căpătarea poziției verticale.

Evoluția are, pe lângă factorii stimulativi, adică acei factori care forțează dezvoltarea unor organe sau procese, și factori limitativi. Cel mai bun exemplu pentru lipsa factorilor limitativi o reprezintă suprapopularea continentului australian cu iepuri. Pentru că nu au existat prădători naturali care să limiteze dezvoltarea acestei specii, acum în Australia iepurii – care au fost aduși în anul 1788 într-un număr extrem de mic – sunt cei mai mari dăunători naturali. În ce privește factorii limitativi pentru dezvoltarea umană, primul pe listă l-a reprezentat resursele de hrană. Importanța acestui factor o prezintă Wilson astfel: Comportamentul teritorial a evoluat ca un instrument de sechestrare a resurselor de hrană” (bineînțeles, nu doar la specia umană, doar că ea este singura care nu avea dușmani direcți).

Evoluționismul a fost – și este încă – combătut cu argumente dintre cele mai halucinante, (vezi Despre viață și moarte de Peter Atkins, unde autorul critică mult ideea potrivit căreia toate dovezile care susțin evoluția, descoperite până acum, nu sunt altceva decât capcane puse de Dumnezeu pentru a ne testa credința). Edward O. Wilson aduce însă unul dintre cele mai interesante argumente care susțin această teorie: „evoluția se produce permanent”, spune el. Nu este un proces încheiat sau, așa cum sugerează unii autori de literatură SF, un proces intrat într-un soi de pauză. „Mutații suplimentare, majoritatea dăunătoare, dar câteva – foarte puține – benefice, apar mereu ici și colo în cuprinsul codului genetic.”

Dincolo de evoluția speciei, evoluția omului în animal social, de unde și titlul cărții, Cucerirea socială a Pământului, este tratată de autor cu o foarte mare atenție și susținută cu argumente științifice detaliate. Una dintre ideile interesante care m-a fascinat în carte a fost faptul că „evoluția societăților umane spre civilizație este culturală, nu genetică”. Adică? Exemplul pe care îl dă autorul – nu ultimul, subliniază el – este faptul că acei copii ce provin din societățile de vânători-culegători, educați de către familii adoptive din societăți tehnologice avansate, devin adulți apți pentru societățile care i-au crescut, nu pentru cele din care provin.

O tendință generală în studiul comportamentului social și a evoluție civilizațiilor a fost trasarea unei paralele cu celelalte specii de animale (insecte, păsări și mamifere) sociale, cele mai dese fiind comparațiile cu furnicile. Edward O. Wilson face însă o distincție extrem de clară între aceste ecvoluții. Concluzia practică este că societățile create de insecte sunt, de fapt, „un tip de organism în care elementele ce asigură funcționarea nu sunt obișnuitele celule, ci organismele presubordonate”. În consecință, în afară de obiect de studiu nu al devenirii instinctului social, ci al instinctului deja format, aceste mici societăți nu sunt un punct de reper cu adevărat relevant în cadrul studiului cuceririi sociale a Pământului de către om.

Deși nu este, în carte, prezentată ca o concluzie, prefer să prezint această idee la final: „Apariția evolutivă a oricărui sistem biologic poate fi corect reconstituită numai dacă este privită drept punctul culminant al unei desfășurări de stadii urmărite de la început și până la sfârșit.” Cu alte cuvinte, mai ales ținând seama de ideea că evoluția încă se desfășoară, toate studiile, inclusiv acesta în care ne aflăm noi, sunt incomplete. În capitolul în care prezintă această idee, autorul rezumă evoluția socială – eusocialitatea – în trei stadii: primul este formarea de grupuri în cadrul unei populații alcătuite din indivizi solitari, izolați, și diviziunea altruistă a muncii între aceste grupuri; al doilea este modificarea indivizilor în vederea specializării în anumite sarcini; iar al treilea este ceva mai greu de înțeles, în sensul că îl reprezintă apariția unei mutații genetice, respectiv „apariția alelelor eusociale, fie prin mutație, fie prin migrarea unor indivizi mutanți proveniți din afară”.

Cucerirea socială a Pământului este una dintre lucrările care acoperă zone ceva mai puțin studiate ale evoluției umane, propunând soluții și oferind explicații pentru unele dintre cele mai interesante enigme care apar în jurul problemei devenirii noastre ca entități sociale.

• Plusuri

  M-au fascinat întotdeauna studiile științifice care au încercat să rezolve problema evoluției umane.
  În destul de lunga listă de lecturi pe care am alcătuit-o în timp, această carte se află în primele locuri. Ideile exprimate de Edward O. Wilson sunt revoluționare, dar perfect credibile.

• Recomandari

  Recomand Cucerirea socială a Pământului celor interesați de evoluția omului, celor care caută răspunsuri la întrebări care macină conștiința umană de secole, printre care se află și întrebarea „Cum am ajuns să fim ceea ce suntem?”

Categorie: Psihologie/Sociologie | Autor: Edward O. Wilson | Editura: Humanitas