Autor: Tim Weiner
Rating:
Editura: Litera
Anul aparitiei: 2011
Traducere: Raluca Pușdercă
Numar pagini: 726
ISBN: 978-606-600-039-0
„Când Agenția Centrală de Informații – CIA – s-a ridicat din cenușa Biroului de Servicii Strategice – OSS – Truman a vrut ca aceasta să lucreze numai pentru el ca un serviciu global de știri, care să îi ofere buletine informative zilnice. „Nu trebuia să fie o agenție de capă și spadă!” scria el! „Era gândită ca un simplu centru care să-l țină pe Președinte la curent cu ce se întâmplă în lume.” Acesta a insistat că nu a vrut niciodată ca Agenția „să funcționeze ca o organizație de spionaj. Nu asta urmăream când am organizat-o.” Perspectivele sale au fost compromise de la bun început.”
Încă de la începuturile sale, cei care au avut nevoie ca CIA să fie percepută ca o forță planetară bazată pe culegerea și procesarea de informații, ca o agenție capabilă să desfășoare acțiuni paramilitare cu finalitate radicală, au promovat o imagine de organizație secretă, care cunoaște tot, în orice moment și este pregătită să acționeze oricând, oriunde în cele mai bune interese ale guvernului SUA. Filme, cărți, articole în ziare, legende etc., toate acestea au creat un mit care va fi spulberat doar la începutul secolului XXI, după ce va deveni mult prea evident eșecul general al Agenției și mai ales după desecretizarea unui volum considerabil de documente din arhivele sale secrete.
Istoria CIA, fie ea oficială sau secretă, nu va fi făcută publică niciodată probabil. De ce? Pentru că interesele sunt – și așa vor rămâne – ca un eșec de asemenea proporții să nu ajungă să afecteze imaginea de superputere a Statelor Unite. În plus, atâția oameni se fac vinovați de acest eșec – oameni care sunt parte integrantă a istoriei SUA, oameni care au lăsat urmași la conducerea guvernului SUA și a organizațiilor care asistă guvernul – încât dezvăluirea completă a istoriei ar submina capitalul de credibilitate al clasei conducătoare din SUA. CIA nu este singulară în această situație. În toate statele există istorii secrete ale unor astfel de agenții.
Cu CIA însă, problema este oarecum de altă natură. Nu doar că Agenția ca atare a eșuat, dar ea s-a transformat într-un dușman al poporului american, dușman care i-a adus un imens deserviciu: CIA s-a făcut vinovată, în multe state, de zeci de ani de suferințe provocate de instaurarea unor guverne ilegitime sau de forțarea schimbării unor politici a căror finalitate ar fi fost, poate – doar teoretic! – în dezavantajul SUA, dar cu siguranță ar fi fost în avantajul respectivelor state. Mai mult chiar, activitățile CIA au reușit să provoace chiar pe teritoriul SUA daune imense, survenite în urma acțiunilor teroriste care nu ar fi putut fi concepute dacă Agenția nu punea umărul cu ani înainte, la crearea premiselor care au dus la acele acțiuni (vezi înarmarea talibanilor pentru războiul împotriva URSS).
Harry Truman nu știa nimic atunci când a fost numit președinte interimar după decesul lui Roosvelt. Înființarea CIA urma să acopere acest handicap. Directorii Agenției, însă, au hotărât că nu se pot obține informații fără spionaj. Iar Allen Dulles, directorul Agenției sub Dwight D. Eisenhower și sub John F. Kennedy, a considerat că nu se poate face spionaj fără o unitate specială de operațiuni sub acoperire. Toate acestea ar fi fost nu doar legitime, dar poate chiar benefice, dacă însă oamenii care au condus aceste operațiuni, (Frank Wisner, director al National Clandestine Service, Hoyt S. Vandenberg, Roscoe H. Hillenkoetter, sau Allen Dulles, directori ai CIA, precum și mulți dintre subordonații acestora) nu ar fi fost incapabili să înțeleagă care sunt prioritățile reale ale funcțiilor lor. Aceștia au considerat mai importante acțiunile lor și ale agenției decât scopul pentru care acestea operau. Astfel, Statele Unite ale Americii au avut de pierdut. Și lumea, odată cu ele.
Mulți dintre directorii CIA de-a lungul timpului au dat dovadă de o lipsă incredibilă de viziune, precum și de o rupere de realitate combinată cu lipsa de înțelegere a politicilor generale ale SUA. Tim Weiner citează multe documente desecretizate care susțin aceste afirmații. Pe lângă aceste probleme, a intervenit și incredibilul orgoliu al unor oameni care se considerau superiori, orgoliu care, cu doar 200 de ani înainte a fost cât pe ce să provoace eșecul acțiunilor generalului Washington, ale lui Benjamin Franklin și a altor oameni de stat, ceea ce ar fi ruinat una dintre cele mai grandioase acțiuni politice americane: emiterea Declarației de Independență a SUA.
În CIA: O istorie secretă, Tim Weiner citează documente care certifică povești mai vechi despre CIA, cum ar fi intervențiile din Guatemala, Venezuela sau Cuba, oferind detalii extraordinare despre acțiunile sub acoperire ale agenților. Luptele CIA împotriva comunismul din Europa de Est, în timpul cărora agenția a recrutat cetățeni albanezi, unguri, români, cehi, polonezi, pentru a se infiltra în țările de unde proveneau în vederea desfășurării unor acțiuni subversive menite să submineze guvernele comuniste ale respectivelor țări, sunt prezentate cu dovezi documentare, cu nume și date. Aproape toți acești „agenți” au fost practic sacrificați din cauza lipsei unei organizări în interiorul acestor țări. La fel de sortite eșecului au fost și încercările disperate, dar total lipsite de finalitate de a se infiltra în instituțiile militare și de spionaj ale URSS pentru a culege informații care le-ar fi putut oferi un avantaj tactic în războiul rece. Și aceste acțiuni sunt susținute de documente recent desecretizate. „În timp ce statul sovietic începea să slăbească, Agenția „raporta constant că economia sovietică era în creștere”, a spus Mark Pamer, unul dintre cei mai experimentați kremlinologi ai administrației Bush. „Obișnuiau pur și simplu să-și însușească anunțurile oficiale ale sovieticilor, să mai modifice pe ici pe acolo și apoi să publice datele. Și erau de-a dreptul greșite, iar oricine petrecuse ceva timp în Uniunea Sovietică, în sate și orașe, putuse să se uite de jur împrejur și să vadă că era o nebunie ce spuneau ei.”
Cele mai mari eșecuri ale CIA au fost, potrivit dezvăluirilor lui Weiner, incapacitatea de a prevedea atacurile teroriste de la World Trade Center din 1993 și din 2001, de a-l localiza pe Bin Laden timp de mai bine de 10 ani, precum și de a înțelege situația politică și militară din interiorul Uniunii Sovietice. Programul nuclear al rușilor, dezvoltările militare, perestroika și glasnost, precum și căderea URSS, i-a luat prin surprindere pe agenții CIA. Nu doar că nu știau nimic din interior, dar opinia publică deja era informată și-și crease o părere despre politica lui Gorbaciov atunci când Agenția încă mai furniza către Casa Albă rapoarte despre faptul că în URSS comunismul era mai puternic ca niciodată. Eșecul de a culege informații corecte despre capacitățile militare (arme de distrugere în masă, arme atomice și biologice, etc.) ale guvernului lui Saddam Hussein a fost un alt eșec lamentabil.
Încă de la începuturile ei, CIA a fost infiltrată cu succes de către guvernul URSS. Pe de altă parte, de-a lungul istoriei sale, o singură sursă cu adevărat valoroasă din interiorul Kremlinului a putut fi racolată de Agenție, aceasta fiind rapid lichidată de KGB. Acesta a reprezentat unul dintre dezavantajele tactice pe care Agenția nu le-a putut contracara niciodată. Pentru că nu doar Kremlinul nu a putut fi infiltrat, dar nici guvernele altor state împotriva cărora Agenția s-a mobilizat: Vietnam, China, Cuba sau Coreea de Nord (care este cel mai reușit stat-enclavă din istoria omenirii; nicio agenție din lume nu a reușit să-și infiltreze sau să racoleze agenți în interiorul acestuia). Agenții operativi care activau în acele state creau rețele absolut inutile, înțesate de agenți dubli, care întreprindeau catastrofale acțiuni de dezinformare.
Cartea, la fel ca multe altele din colecția Bestseller a editurii, are la sfârșit un capitol de Note. Este vorba de mai bine de 150 de pagini de bibliografie care i-a servit autorului pentru scrierea cărții. Nu este ușor de urmărit, întrucât din păcate nu există trimiteri la ele. Este totuși recomandat să fie citite la finalul fiecărui capitol. Întregește imaginea pe care Weiner o creează de-a lungul cărții. Lecturarea notelor la finalul cărții poate reîmprospăta multe dintre informații, dar riscă să nu ofere acea notă de autenticitate textului în ansamblul lui.
Dezamăgirea pe care lecturarea acestei cărți o lasă asupra Agenției Centrale de Informații este cumplită. De la aura de mister care a învăluit-o până în 2004, când NSA a trebuit să preia frâiele iar CIA să se dezintegreze într-o sumedenie de companii private de spionaj, până la imaginea de agenție condusă cu o inconștiență crasă, cu un dezinteres atroce pentru scopul ei final, acela de a aduna informații valabile din afara granițelor SUA, este o diferență atât de mare încât practic apare senzația că este vorba despre două entități diferite.
-
Plusuri
O carte document, CIA: O istorie secretă poate fi creditată că adună laolaltă documente desecretizate despre CIA, documente care altfel poate că nu ar fi consultate decât de foarte puțini oameni, care ar folosi eventual informația pentru propriile scopuri, în nici un caz pentru informarea opiniei publice.
-
Recomandari
Este o carte pe care o recomand în primul rând celor care sunt pasionați de istorii secrete. Evident, cei pentru care CIA a reprezentat de-a lungul vremii un mit și care vor să înțeleagă adevăratul curs al evenimentelor, lecturarea cărții este necesară. Nu în ultimul rând, recomand cartea fanilor colecției Bestseller de la Editura Litera.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu