Autor: Akira Mizubayashi
Rating:
Editura: Humanitas Fiction
Anul aparitiei: 2021
Traducere: Mădălina Ghiu
Numar pagini: 240
ISBN: 978-606-779-849-4
Trebuie să recunosc, în deschiderea acestei cronici, că îmi vine cu adevărat greu să citesc ficțiune în această perioadă. Cutremurată de evenimentele din țara vecină, am decis să iau o pauză de la fluxul informativ și cu o mare ezitare în suflet, am ales o carte de pe raft pentru o lectură care promitea să îmi ofere o doză de emoții sănătoase. Nu m-am înșelat nici de această dată. Am ales, cumva providențial dacă mă întrebați, volumul Inimă frântă de Akira Mizubayashi, un roman superb despre rememorarea trecutului, frica de a pierde, dar și despre actul de creație ca potențial tratament spiritual.
Rei este un copil de doar 11 ani în 1938, an devenit sângeros pentru istoria sa personală, deoarece tatăl său Yu, un om îndrăgostit de artă, este arestat de Poliția Militară a Japoniei, fiind suspectat de comunism, un păcat mortal pentru o țară în care bântuia extremismul fascist. Rei este martorul răpirii tatălui său și, fiind ascuns într-un dulap, e descoperit de locotenentul Kurokami, a cărui fibră umană sensibilă îl face să salveze micul copil prin propria-i tăcere.
Rămas singur, Rei este adoptat, dar viața sa se împarte între Japonia și Franța. Prima l-a rănit până în cele mai sensibile adâncuri ale sufletului, iar a doua a încercat să tămăduiască rănile sângerânde, transformându-l în unul dintre cei mai buni lutieri ai lumii. Încercând la vârsta onorabilă de peste 70 de ani să afle adevărul despre dispariția tatălui, Rei pornește într-o călătorie spre trecut, întâlnind oameni și amintiri care păreau adânc îngropate în uitare.
Trebuie să spun că Inimă frântă a venit în viața mea de cititor fix la țanc, deoarece împletește în sine toate amănuntele unei narațiuni de o sensibilitate deosebită. Akira Mizubayashi este un scriitor de origine niponă, care gândește însă într-un fel francez, transformând romanul său într-un adevărat mix: pe de o parte păstrează intactă acea formă inerentă narațiunilor din literatura japoneză, iar pe de altă parte renunță la tiparele stricte ale canonului și îmbrățișează căldura romanului francez.
Povestirea care e de un dramatism aparte, rostit în puține cuvinte, mi se pare potrivită pentru o ecranizare în stilul lui Hirokazu Koreeda. Deși autorul încearcă să păstreze narațiunea în liniștea unei drame de conexiune trecut – prezent, unele pasaje sunt desprinse din dramele poporului japonez înfrânt în cel de-al Doilea Război Mondial, pedepsit cu bombe nucleare și ras de pe fața pământului la nivel de patrimoniu material. Aducerea aminte a dramelor trăite, nevoia de recompunere și de reinventare a Sinelui național, iată câteva dintre elementele pe care le-am găsit de-a dreptul impresionante în acest roman.
Romanul Inimă frântă este o carte extrem de muzicală și sonoră, deoarece implică portretizarea lumii muzicale. De exemplu, mi-a plăcut paradoxul muzicii militare pe care unul dintre eroii cărții o consideră o modalitate sălbatică, viscerală de a distruge coloana vertebrală a unui neam.
Intuiesc că unii cititori ar putea să vadă cu alți ochi acest roman, poate puțin lacrimogen sau din cale afară de trist, eu însă mi-o asum și afirm că e un roman bun de pus la inimă, o povestire care te poartă înapoi spre ceea ce înseamnă Acasă prin act de creație.
Rei și-a pierdut parțial rădăcinile, dar pe de altă parte a recâștigat acele conexiuni spirituale fără de care un om se pierde. Inimă frântă este o frumoasă metaforă a iertării și a demnității proprii.
Categorie: Lit. contemporana | Autor: Akira Mizubayashi | Editura: Humanitas Fiction
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu