Autor: Joan Didion
Rating:
Editura: Pandora M
Anul aparitiei: 2021
Traducere: Ioana Vacarescu
Numar pagini: 208
ISBN: 978-606-978-361-0
„Când vorbim despre moarte, vorbim despre copii noștri”. Te șochează aceste rânduri, dragă cititorule? Ți se par inconfortabile, ascuțite, inopinate? Sau poate că te fac să meditezi asupra iluzoriei noastre stări de bine pe care o intitulăm generos viață? Indiferent ce sentimente îți trezesc aceste cuvine, ele sunt varianta dură a convingerii noastre fervente că suntem invincibili până când devenim părinți. Încercând acel miracol al maternității, am ajuns să înțeleg frica paranoică pe care fiecare mamă și-o face tovarăș.
Din prima clipă când mi-am primit fata la piept, am urmărit-o obsesiv, verificându-i compulsiv respirația, culoarea pielii sau temperatura. Pentru cineva departe de acest rol, s-ar putea ca aceste manipulații demne de șamanism să pară doar un simptom al dezechilibrului hormonal, dar adevărul e că nici înaintarea în vârstă, nici primii pași, nici primele mese independente nu îți diminuează din frica imensă pe care o porți cuibărită la piept, alături de aceste amintiri frumoase.
„Ce durere mai sfâșietoare pot trăi oamenii decât aceea de a-și vedea copii murind?” se întreabă autoarea Joan Didion în volumul Nopți albastre, un discurs asupra durerii, îmbătrânirii și a morții, tradus în colecția Anansi Ego al editurii Pandora M. Îmi e rușine să recunosc că nu am mai citit nimic semnat de această autoare, deși a fost o scenaristă de renume și o scriitoare de mare succes. Moartea sa la final de 2021 a cutremurat întreaga elită intelectuală mondială, fiind o pierdere incomensurabilă. Când am aflat știrea și am citit câteva zeci de articole dedicate post-mortem celei care a mânuit cuvântul cu atâta succes, am decis că întâlnirea noastră este inevitabilă și importantă.
Volumul Nopți albastre este un eseu structural, care abordează dimensiunea psihologică și emoțională a unei mame care își pierde copilul. Fiica adoptivă a lui Joan Didion, pe numele său Quintana Roo Dunne, o fotografă și om de artă cu renume, a murit la vârsta de doar 39 de ani, de o criză de pancreatită, pe care gurile rele o pun pe seama consumului de alcool. Adevărul este că această fetiță perfectă (așa o numește mama adoptivă în momentul când o ia din secția de neonatologie unde fusese abandonată) vine la pachet cu sindromul copilului abandonat, fiind chinuită de diferite atacuri de panică, vertigo sau crize de nervi.
După ce s-a născut ea, nu am mai trăit nicio clipă în care să nu-mi fi fost frică, recunoaște Didion și anume această concluzie va guverna întreaga lor relație, de la adopție și până la final. Perpetuarea durerii, crearea unui ideal matern și păstrarea unei amintiri perfecte – iată ce încearcă printr-o voce sobră să facă autoarea în acest volum.
Este o carte care smulge lacrimi, care vorbește nu doar despre pierderea unui copil, cât și de pierderea acelui Sine tânăr, jovial de care bătrânețea te rupe nemilos:
„Un doctor cu care mai stau de vorbă uneori îmi sugerează că nu m-am adaptat cum se cuvine la ideea că îmbătrânesc.
Greșit, vreau să-i răspund.
Adevărul este că nu m-am obișnuit deloc cu ideea că îmbătrânesc.
Adevărul este că am trăit toată viața - până acum – fără să cred cu adevărat că am să îmbătrânesc vreodată.”
Didion ne arată, prin narațiunea sa, acel moment zero, când dintr-un tânăr ajungi să devii o epavă. Cele două răni deschise, moartea soțului și apoi decesul fiicei, au adus-o în punctul în care trecerea rapidă a timpului i-a știrbit din rațiunea de a fi. Unele pasaje din carte sunt răscolitoare, altele domolite, dar toate stau sub semnul unei neștirbite dureri.
Nopți albastre este demonstrația pertinentă a faptului că nici trecerea timpului, nici alinarea nu pot să ne aducă la acel liman al liniștii spirituale, pentru că din oameni copaci, cu rădăcini ancorate în pământ, devenim niște orfani pribegi. O să închei această cronică făcând o paranteză: un soț fără soție se numește văduv, un copil fără mamă – orfan, dar cum se numesc părinții care își pierd copii? Durere nu are un nume, în acest caz.
Categorie: Eseuri | Autor: Joan Didion | Editura: Pandora M
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu