O sonată fără de vârstă

 

Titlu: Sonata pentru acordeon
Autor: Radu Aldulescu
Rating:
Editura: Litera
Anul aparitiei: 2021
Numar pagini: 447
ISBN: 978-606-33-7138-7

Ce vremuri prăpăstioase am ales pentru a-l descoperi pe Radu Aldulescu și cartea sa Sonata pentru acordeon, volum reeditat în colecția Biblioteca de proză contemporană a editurii Litera. Și totuși, atmosfera romanului se potrivește cu vremurile pe care le traversăm, vremuri în care nostalgia trecutului se bate cu dorința de a avea un viitor cert. Prefațat impecabil de Călin Teutișan, romanul Sonata pentru acordeon este un roman de sertar, un roman pe care poate că lumea literară l-ar fi trecut cu vederea, exact ca pe multe alte lucrări de valoare. Totuși, printr-un noroc sau datorită Fortune generoase, lucrarea a văzut lumina tiparului și este ceea ce eu aș numi un roman în deconstrucție. Ce semnifică acest termen? Narațiunea lui Radu Aldulescu deconstruiește, scoțând la iveală miezul, personajele și circumstanțele evocate în lucrare. Practic, le decojește, dezvelind un miez în care se regăsesc de toate: avariție, amor, egoism, apatie.

Lucrarea vizează destinul familiei Dei, o comuniune de personaje descrise sumar, dar în care se regăsește imaginea fidelă a comunității proletare pre și postdecembriste. Muncitori simpli, marginalizați, oprimați într-o societate care cheamă la muncă pe fiecare, aceștia își duc ocna vieții, încercând să răzbească (sau nu) spre ceea ce semnifică o viață bună.

Aldulescu nu își menajează personajele, ci, dimpotrivă, le pune tete-a-tete în fața unei realități în care acestea trebuie să-și scoată miezul și le plasează într-o narațiunea cursivă, ușor nedigerabilă, complexă și complicată, în egală măsură. Sonata pentru acordeon este un roman saga, doar că, în comparație cu alți reprezentanți ai acestui gen, Aldulescu creează o idee distopică de noblețe a mahalalei din Ferentari.

Oamenii bolovănoși, pe care autorul îi descrie, își fac veacul între munca pe care o urăsc sau în care se complac și distracțiile zilnice, care pot semnifica o dușcă de Mona sau o bătaie la casa de cultură localității.

Trebuie să mă opresc asupra stilisticii lui Aldulescu, deoarece e de-a dreptul irezistibilă pentru cititorul căruia îi sunt pe gust cărțile dificil de digerat. Lentoarea unor descrieri se împletește organic cu ritmicitatea dialogurilor, ceea ce dă atmosferei romanului un șarm irezistibil. Cel mai important e că naratorul reușește să prindă cititorul în cârlig și îl tot duce, îi arată cum viața se schimbă, cum oamenii suportă transformări, cum pe fundal societatea devine alta.

Sonata pentru acordeon e o frescă socială fidelă a celor pe care națiunea i-a împins la marginea polului de confort. Este un tablou în culori vii cu și despre cei care disprețuiesc orânduirea și pot supraviețui perfect în haos. Este o carte pe care să o citești cât mai lent, pătrunzând în atmosferă și simțind adâncimea unor astfel de pasaje:

„Căci orele se târăsc pe brânci; cu gleznele zdrobite se târăsc, mai greu ca anii, iar săptămânile trec tot mai repede și le pierzi mai ușor decât secundele: drumul de la luni la sâmbătă e plimbarea deținutului în cerc; mereu te pomenești în locul de unde ai plecat și de mult nu mai știi de unde-ai plecat și nici unde-ți doreai să te vezi ajuns...”

Categorie: Lit. contemporana | Autor: Radu Aldulescu | Editura: Litera