În limba română avem expresii precum „Flămând ca un lup”, „fricos ca un iepure”, „slab ca o scoabă”, „singur ca cucul”, „prost ca noaptea” care atestă că slăbiciunea caracterizează mai degrabă bestiile și lucrurile neînsuflețite. Omul e o trestie cugetătoare, omul e măsura tuturor lucrurilor, omul e veriga superioară, omul este lup pentru om. Ca să n-o uitaţi pe aceasta din urmă, citiți memoriile lui Primo Levi despre lagărul nazist. Contrar așteptărilor mele, Primo Levi povestește simplu și direct experiența unuia dintre cele mai îngrozitoare capitole din istoria secolului trecut, fără a face apel la mila cititorului, fără a cere dreptate sau a profera blesteme la adresa naziștilor. Întrebarea care ne este adresată chiar în titlu pune problema foarte tranșant: odată ce i-au mai rămas doar slăbiciunile, când e flămând, bolnav, când suferă de frig și e eminamente singur, mai vorbim despre uman?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu