Ţara vinului

 

Mo Yan
Ţara vinului
Traducere din chineză de Luminiţa Rodica Bălan
Colecţia Raftul Denisei, editura Humanitas Fiction



*****
Intro

 
Mo Yan ("Nu vorbi"), pseudonimul scriitorului Guan Moye, este una dintre cele mai puternice voci ale literaturii contemporane.

Născut în 1955 într-o familie de ţărani, a crescut în Gaomi, în provincia Shandong din nord-estul Chinei. La vârsta de doisprezece ani, în timpul Revoluţiei Culturale, a fost obligat să părăsească şcoala şi să lucreze mai întâi la câmp, apoi într-o fabrică de bumbac. În 1976 s-a alăturat Armatei Populare de Eliberare. Ca soldat, a început să studieze literatura şi să scrie, debutând în 1981, într-o revistă literară, cu povestirea Potopul din noaptea de primăvară. A absolvit în 1986 Academia de Artă şi Literatură a Armatei, obţinând în anii '90 un masterat în literatură de la Universitatea Normală din Beijing. În 1997 a părăsit armata şi a devenit scriitor liber-profesionist.

În 1985 îi apare prima nuvelă, Ridichea de cristal, care se bucură de mare succes. Mo Yan devine celebru în China şi în lume prin romanul publicat în 1987, Sorgul roşu (Humanitas Fiction, 2008, 2012). La notorietatea scriitorului contribuie cunoscutul film omonim din 1987 al lui Zhang Yimou, câştigător al Ursului de Aur la Festivalul de Film de la Berlin în 1988.

Autor prolific, Mo Yan a publicat peste optzeci de povestiri şi zece romane, cele mai cunoscute fiind: Baladele usturoiului din Paradis (1988, revizuit în 2012; Humanitas Fiction, 2013), Ţara vinului (1992), Tâţe mari şi şolduri late (1996), Meşteru-i din ce în ce mai amuzat (1999), Pedeapsa santalului (2001), Obosit de viaţă, obosit de moarte (2006; Humanitas Fiction, 2012) şi Broaşte (2009; Humanitas Fiction, 2014). Romanele şi povestirile sale au fost traduse în numeroase limbi, iar câteva au fost ecranizate.

Mo Yan a primit multe premii internaţionale (Premiul Laure Bataillin, 2001; Premiul Nonino, 2005; Premiul pentru Cultură Asiatică Fukuoka, 2006; Premiul Newman pentru literatură chineză acordat de Oklahoma University, 2009; Premiul Manhae, 2011 etc.), culminând cu Premiul Nobel pentru literatură în 2012.

*****

Sinopsis

Într-o regiune imaginară a Chinei, o anchetă declanşată de procuratură se poticneşte când investigatorul ajunge la locul faptei, iar aburii băuturii din Ţara Vinului înceţoşează realitatea. Canibalism sau rafinament decadent cu tuşe (groase) de umor negru? Alcoolism degradant, sau hedonism nevinovat? Naratorul Mo Yan ne poartă pe cărările întortocheate ale unui roman complex - realist şi distopic, noir şi pestriţ, burlesc şi atroce.

Nimic nu este ce pare a fi în romanul lui Mo Yan. Pe de-o parte, intriga poliţistă clasică se risipeşte într-un parcurs al incertitudinilor, iar reprezentantul legii şi ordinii devine o epavă coruptă. Trimis să investigheze notabilităţi din Ţara Vinului acuzate de canibalism, detectivul Ding Go'uer se predă în faţa ispitelor, fie că este vorba despre timid provocatoarea şoferiţă de camion (de fapt, soţia principalului suspect, diabolicul, dar şarmantul Jin, care o foloseşte pe post de momeală), fie de apetisantele şi nenumăratele platouri cu mâncăruri rafinate stropite cu inimaginabile cantităţi de alcool. Pe de altă parte, schimbul de scrisori dintre Li Yidou şi idolul lui, Mo Yan, deşi pare dedicat exclusiv problemelor de teorie literară şi de practică a scrisului, dezvăluie nonşalant realităţi atroce pe care ancheta lui Ding Go'uer le ratează. Cele două planuri narative capătă o concreteţe ameţitoare când Mo Yan însuşi este invitat în Ţara Vinului, oaspete de onoare al unui festin ce se anunţă pantagruelic. Structura narativă complexă îşi sporeşte forţa prin acumularea halucinantă de întâmplări şi detalii care, deşi prezentate în planuri aparent paralele, converg în tabloul swiftian al unei lumi corupte, atât de înrobită simţurilor, încât nu mai are nici o urmă de umanitate.

Romanele şi volumele de povestiri ale lui Mo Yan sunt traduse în peste treizeci de limbi. În 2012 i s-a decernat Premiul Nobel pentru literatură: "Cu un realism halucinant, Mo Yan îmbină folclorul, istoria şi contemporaneitatea." (Motivaţia juriului Nobel)

"Un tur de forţă. O satiră necruţătoare, şocantă şi amuzantă." (Literary Review)

"Ţara Vinului este o creaţie postmodernă, ce împrumută elemente din romanele cu arte marţiale, din romanele poliţiste, dar şi din povestirile fantastice chinezeşti. [...] Nu există nici o îndoială asupra faptului că, prin această juxtapunere a aspectelor înfricoşătoare şi a elementelor comice, a lirismului şi a scatologicului, Mo Yan îşi exprimă tristeţea pentru sufletul pierdut al patriei sale." (The New York Times)

"Imaginaţia lui Mo Yan este copleşitoare. Satiră a cenzurii şi a sistemului de guvernare sau cântec descătuşat al unui chefliu, cartea este plină de culoare şi vitalitate." (Financial Times)

Fragment

Ding Gou'er continua să scruteze locul: o masă rotundă, cu trei tăblii - pe prima erau aşezate paharele de bere, paharele de vin, cu picior, paharele cu picior şi mai înalt, pentru băuturile tari, ceştile de ceai cu capac, din ceramică, setul de beţişoare din imitaţie de fildeş, farfurioare de toate formele, boluri mari şi mici, tacâmurile din inox, ţigările chinezeşti şi altele deosebite, americane şi englezeşti, trabucuri filipineze, chibrituri cu capătul roşu, ambalate în cutii rafinate, brichete suflate în aur şi scrumiere din imitaţie de cristal, în formă de păun. A doua tăblie era ticsită cu opt platouri de mâncăruri reci: fâşii de omletă şi tăiţei de orez, amestecate cu creveţi deshidrataţi; carne de vită iute şi condimentată; conopidă cu curry; castravete tăiat felii; labe de raţă; seminţe de lotus îndulcite; miez de ţelină şi scorpioni prăjiţi în baie de ulei. Ca un om umblat prin lume ce era, Ding Gou'er găsea toate aceste mâncăruri cât se poate de banale, fără nimic special. Pe cea de-a treia tăblie se afla doar un ghiveci cu un cactus plin de ţepi. Numai vederea lui îi dădea mâncărimi lui Ding Gou'er. "Oare de ce n-au pus aici un vas cu flori?", s-a întrebat el.

Când s-au aşezat la masă, desigur că au fost ceva discuţii despre amplasarea locurilor. Ding Gou'er socotea că, de vreme ce era o masă rotundă, nu se punea problema de locuri situate mai bine şi locuri mai proaste, însă secretarul de partid şi directorul minei insistau în a spune că locul dinspre geam este locul de onoare, aşa că Ding Gou'er n-a avut încotro decât să-l ocupe, după care cei doi i s-au aşezat de-o parte şi de cealaltă a mesei.

O trupă de chelneriţe, ca nişte steaguri de un roşu aprins, zburdau încoace şi încolo prin salon, stârnind pale de aer răcoros şi împrăştiind izul acela neobişnuit peste tot. Desigur că se amesteca mai departe cu mirosul pudrei aşternute pe feţele lor, al sudorii acre de la subţioară, precum şi cu mirosul de prin alte părţi ale trupului. Cu cât izul neobişnuit se amesteca mai departe cu alte mirosuri, cu atât îşi pierdea din intensitate, aşa încât curând atenţia lui Ding Gou'er a fost distrasă.

Un prosop de culoarea piersicii, împrăştiind aburi în jur, i-a fluturat prin faţă, bălăngănindu-se în strânsoarea unui cleşte inoxidabil, imagine care l-a cam luat prin surprindere. A apucat prosopul, dar în loc să se şteargă pe mâini investigatorul a ridicat privirea mai sus, până când a dat cu ochii de o mânuţă foarte albă, iar apoi de o faţă rotundă şi doi ochi negri, ascunşi îndărătul genelor lungi. Pleoapele acestei fete păreau foarte complicat alcătuite, de parcă ochii aceia erau două cicatrice, o impresie cu totul neobişnuită. După ce a privit-o mai bine, Ding şi-a şters faţa şi mâinile cu prosopul care, a descoperit el, avea un miros de măr uşor acrit. Nici n-a apucat bine să se şteargă că deodată cleştele i-a smuls prosopul din mână.

Cât despre secretarul de partid şi directorul minei, unul i-a oferit o ţigară, celălalt - un foc.

În paharul pentru băuturi tari fusese turnat Maotai, în paharul de vin era vin roşu Dinastia, iar în paharul de bere se găsea berea Qingdao. Parcă secretarul de partid sau poate directorul minei a spus:
- Noi suntem patrioţi, aşa că boicotăm băuturile străine.
- Am zis că nu beau, le-a răspuns Ding Gou'er.
- Tovarăşe Ding, dumneata ai venit de departe pentru noi. Dacă nu bei deloc, ne faci să ne simţim tare prost. Noi am simplificat mult lucrurile, de vreme ce servim doar mâncare de toată ziua, dar, dacă nu bei deloc, cum o să mai dovedim noi apropierea dintre oficialităţi şi oamenii de rând? Băutura este pentru ţară o importantă sursă de taxe, aşa că, dacă bei alcool, asta înseamnă că îţi aduci contribuţia la binele ţării. Haide, bea un pic! Bea, ca să ne salvăm şi noi onoarea!

Şi cu astea fiind zise, cei doi au ridicat sus paharele cu băutură, chiar în faţa lui Ding Gou'er. Lichidul translucid se clătina uşor, în timp ce buchetul aromat se împrăştia ademenitor, iar el simţea o mâncărime în gât şi saliva năvălind din abundenţă, copleşindu-i limba şi inundându-i gura.
- Atât de... somptuos.... Nu meritam aşa ceva... a îngăimat el.
- De unde să fie somptuos, tovarăşe Ding? Nu eşti cumva cam sarcastic cu noi? Noi aici suntem o biată mină, fără cine ştie ce posibilităţi. Bucătarul nu-i nici el foarte priceput. Dumneata vii de la oraş, eşti umblat prin lume; ai trecut prin multe, ai văzut multe. Îmi imaginez că nu există băutură rafinată pe care să n-o fi încercat şi nici vânat pe care să nu-l fi gustat. Nu râde de noi! Nu râde! a zis secretarul de partid sau poate o fi fost vocea directorului minei. Încercaţi să acceptaţi umila noastră trataţie! Cu toţii suntem cadre de partid şi trebuie să răspundem la mobilizarea Comitetului Municipal de Partid, care spune: "Strângeţi cureaua, tovarăşi!" Vă rugăm să înţelegeţi şi să ne iertaţi!

O revărsare necontenită de vorbe venea dinspre cei doi în timp ce ridicau paharele şi le apropiau încetul cu încetul de buzele lui Ding Gou'er. Acesta cu greu a reuşit să-şi înghită saliva vâscoasă, după care a întins mâna către pahar şi l-a ridicat, moment în care a conştientizat mai bine dimensiunea paharului şi cantitatea de băutură pe care o conţinea. Un clinchet uşor a răsunat atunci când secretarul de partid şi directorul minei au ciocnit paharele cu Ding Gou'er, căruia îi tremura mâna, făcând ca două-trei picături de băutură să i se prelingă între degete. În locul unde băutura a atins pielea, investigatorul a simţit o senzaţie de răcoare nespus de plăcută şi, cum se bucura el de această senzaţie, a fost asaltat şi dintr-o parte, şi din cealaltă:
- Să închinăm un pahar în cinstea oaspetelui nostru! Să închinăm un pahar în cinstea oaspetelui nostru!

Secretarul de partid şi directorul minei au dat pe gât paharele, după care le-au întors cu gura în jos pentru a arăta că le băuseră până la picătura de pe urmă. Ding Gou'er ştia foarte bine că pentru fiecare picătură de băutură lăsată în pahar va fi pedepsit să bea trei pahare. A băut mai întâi jumătate de pahar şi pe dată o aromă subtilă i-a împânzit gura. Cei doi, lângă el, nu îndrăzneau să-l critice câtuşi de puţin, ci doar îi arătau propriile pahare pe care tocmai le goliseră. Puterea exemplului este nesfârşită, aşa că Ding Gou'er a golit paharul.

Pe dată, cele trei pahare au fost umplute la loc.
- Nu mai beau! a spus Ding Gou'er pe un ton categoric.

Prea multă băutură strică munca.
- Evenimentele fericite trebuie sărbătorite cu o porţie dublă! Evenimentele fericite trebuie sărbătorite cu o porţie dublă!

Ding Gou'er a acoperit cu palma gura paharului gol şi a spus:
- Ajunge! Ajunge!
- Trei pahare la începutul mesei! Aşa e obiceiul locului.

După trei pahare, el a simţit o oarecare ameţeală, aşa că a apucat beţişoarele şi a prins cu ele nişte tăiţei, care, din pricina oului cu care erau amestecaţi, deveniseră foarte alunecoşi. Foarte amabili şi dornici să ajute, secretarul de partid şi directorul minei au apucat doi tăiţei cu beţişoarele lor şi i l-au vârât în gură.
- Sorbecăie! i-a dat indicaţii cu voce răspicată unul dintre ei.

Ding Gou'er a tras cu toată puterea, iar tăiţeii, însoţiţi de o plescăială pe cinste, i-au ajuns degrabă în gură. Una dintre chelneriţe şi-a acoperit gura cu mâna şi a chicotit. O femeie râzând le-a stârnit bucuria şi bărbaţilor, drept care de îndată atmosfera acestui ospăţ s-a însufleţit considerabil.

Paharele au fost umplute. Secretarul de partid - sau poate o fi fost directorul minei - a ridicat paharul şi a spus:
- Vizita unui investigator special precum Ding Gou'er este o mare onoare pentru noi, aşa că vă rog să-mi îngăduiţi ca în numele cadrelor de partid şi al muncitorilor din întreaga mină să vă ofer trei pahare de băutură. A refuza să beţi înseamnă un mare dispreţ pentru membrii clasei muncitoare, pentru minerii cu faţa cenuşie, cei care scot cărbunele la lumină.

Ding Gou'er a observat atunci cum faţa palidă a bărbatului s-a îmbujorat toată de atâta emoţie. Prin urmare, a măsurat din ochi paharul şi a socotit că într-adevăr avea o mare însemnătate şi nu se cuvenea deloc să refuze. Părea că privirile miilor de mineri, cu căştile de protecţie pe cap, cu centurile bine strânse la brâu, negri din cap până-n picioare şi cu dinţii albi, strălucitori, erau aţintite asupra lui. Această imagine îl răscolea în adâncul sufletului, aşa că într-un avânt de neobişnuită bucurie a dat pe gât cele trei pahare.

Celălalt pe dată a ridicat paharul şi, în numele mamei lui în vârstă de optzeci şi patru de ani, i-a făcut urări de sănătate şi fericire lui Ding Gou'er. Acesta ar fi vrut să refuze, dar imediat individul i-a spus:
- Tovarăşe Ding, noi doi am fost crescuţi de mamă, nu-i aşa? Păi, e o vorbă din popor care spune că "Dacă până la şaptezeci şi trei de ani sau până la optzeci şi patru de ani nu te cheamă Regele Morţilor, atunci te duci tu de bunăvoie". Cine ştie, poate că bătrânele noastre mame anul acesta vor pleca în lumea cealaltă şi atunci oare ar putea să refuze paharul cu băutură un fiu ce dovedeşte respect nesfârşit pentru mama aflată cu un picior în groapă?

Ding Gou'er îşi dovedise pietatea filială multă vreme şi în fel şi chip, însă într-adevăr avea şi el o mamă bătrână, cu părul alb, care îşi ducea zilele la ţară şi care merita toată preţuirea. Îşi simţea sufletul copleşit de o mare durere numai la gândul că ar putea să-i refuze mamei sale un pahar de băutură. "O inimă animată de pietatea filială este întotdeauna o inimă puternică", a conchis el, după care a ridicat paharul şi l-a dat gata dintr-o înghiţitură.

După nouă pahare de rachiu venite aşa unul după altul, Ding Gou'er se simţea ca şi cum conştiinţa îi era smulsă din trup. Nu, nu-i corect să spui că era smulsă, ci s-ar cuveni să spunem mai degrabă că acea conştiinţă devenise un fluture cu aripile strânse fedeleş pentru moment, dar care fără îndoială urma să-şi dezvăluie frumuseţea uluitoare cât de curând. Tocmai în acea clipă, un strop din această frumuseţe se ivea prin meridianul central al capului, întinzându-se molcom în afară. Forma exterioară părăsită de conştiinţă era asemenea gogoşii de care se dezbară fluturele în metamorfoza sa; plutea, uşoară, într-o oarecare imponderabilitate.

Sub presiunea îndemnurilor lansate de gazdele sale, Ding Gou'er n-avea scăpare, ci se vedea nevoit să bea pahar după pahar, ca şi cum ar fi trebuit să umple o vale adâncă, fără fund, din care nu răzbătea nici cel mai mic ecou. Şi cum beau ei aşa, pahar după pahar, o sumedenie de platouri cu mâncăruri aburinde, de-ţi lăsa gura apă, au fost aduse de trei domnişoare îmbrăcate în roşu. Fetele parcă erau trei flăcări înteţite sau trei mingi de foc care se rostogoleau, împrăştiind lumina în jur. Ding Gou'er îşi amintea ca prin vis că mâncase deja nişte crabi roşii, mari cât palma; creveţi groşi, prăjiţi în ulei roşu; o broască mare, cu carapace verde, ca un tanc camuflat, plutind în supă de ţelină; pui înăbuşit, auriu, cu pleoapele strânse de parcă erau două tăieturi; un crap roşu, plin de ulei, care încă îşi mai mişca gura; scoici proaspete, fierte în abur şi aşezate în mod ingenios în formă de pagodă; mai era şi un platou cu ridichi cu coaja roşie, atât de frumoase de parcă abia fuseseră smulse de pe câmp... Papilele lui gustative erau în extaz, desfătându-se cu toate gusturile: aromat, gras, dulce, acru, amar, iute, sărat; mintea-i era încercată de mii de gânduri, iar privirea îi aluneca peste o mare de miresme. Ochii conştiinţei, suspendaţi în aer, percepeau molecule de toate culorile şi toate formele, mişcându-se neîngrădite într-un spaţiu limitat pentru a alcătui un corp tridimensional sub forma unei săli de restaurant. Desigur că unele molecule se găseau lipite pe tapetul de pe pereţi, pe perdelele de la geam, pe husa canapelei, pe lămpi, pe genele fetelor roşii, pe frunţile lucioase ale secretarului de partid şi directorului minei, lipite pe razele acelea pâlpâitoare de lumină, lipsite de formă la început, pentru ca apoi să se curbeze, să se răsucească, să se legene...

După puţină vreme, Ding Gou'er a simţit cum o mână cu nenumărate degete răsfirate în fel şi chip îi oferă un pahar de vin roşu. Ultimele rămăşiţe de conştiinţă aflate în carapacea trupului său s-au străduit din răsputeri, cu toată forţa de care mai era în stare, pentru ca sinele său împrăştiat să urmeze mişcările circulare ale mâinii ce se desfăcea asemeni petalelor unui lotus rozaliu. Cu toată strădania sa, paharul acela de băutură se aşeza în straturi peste straturi, asemenea pagodei minunate sau asemenea unei fotografii realizate printr-o tehnică specială, împrăştiind, totodată, o ceaţă roşie în împrejurimile acelea destul de stabile şi destul de profunde. Nu era un pahar de băutură, ci un soare aflat la răsărit, o minge de foc de o frumuseţe rece, ca inima unui îndrăgostit tomnatic. Curând, el simţi că paharul căpătase înfăţişarea lunii pline, de culoare maronie, care odinioară stătea aninată pe cer, dar acum se strecura în salon, sau poate căpătase înfăţişarea unui grepfrut umflat peste măsură sau a unei bile galbene înţesată cu puf sau a spiritului unei vulpi păroase. Conştiinţa lui, atârnată din tavan, râdea batjocoritor, în timp ce aerul răcoros din aparatul de aer condiţionat spărgea barierele ce-l împiedicau să se înalţe, ca să ajungă în locul unde treptat se răcea şi întruchipa aripi de fluture, cu desene de o frumuseţe nesfârşită. Eliberat de trupul-gazdă, conştiinţa lui îşi desfăcea aripile şi pornea într-o plutire lină prin salon. Uneori, se atingea de perdelele de mătase - desigur că aripile ei erau mai subţiri, mai moi, mai transparente decât perdeaua fină de mătase; alteori se atingea de candelabrul care reflecta lumina în fiecare piesă miniaturală de sticlă; alteori se atingea de buzele roşii ca nişte cireşe şi sfârcurile mici, ca vişinele bine coapte, ale fetelor înveşmântate în roşu sau de alte părţi ale lor, mai intime şi mai viclene. Peste tot se aşterneau urmele trecerii conştiinţei sale - pe ceaşca de ceai, pe sticla de băutură, pe crăpăturile din duşumea, pe spaţiile libere dintre firele de păr, în orificiile mărunte din filtrul ţigărilor cu mărci chinezeşti... Era asemenea unui animal sălbatic, cuprins de o lăcomie fără margini, care ia în stăpânire un teritoriu, lăsându-şi urmele peste tot. Pentru o conştiinţă înaripată nu există nici o piedică; pare că are formă şi, totuşi, parcă nu; străbate drumul încoace şi încolo bucuroasă şi fără oprelişti pe ornamentele atârnătoare ale candelabrului, de la cercul A până la cercul B şi apoi până la cercul C. E de ajuns numai să-şi dorească şi atunci se poate învârti, se poate întoarce, poate circula fără să întâmpine nici un fel de bariere. În cele din urmă, conştiinţa lui s-a cam săturat de acest joc nevolnic şi atunci s-a strecurat sub fusta unei fete voluptuoase înveşmântate în roşu, şi i-a mângâiat picioarele precum briza primăvăratică, făcându-i pielea să se înfioare, până când în locul senzaţiei de umezeală s-a instaurat o senzaţie de plictis, de searbăd. Apoi, conştiinţa s-a înălţat cu mare iuţeală, a închis ochii în timpul zborului lin prin pădure, aripile ei foşnind la atingerea coamei copacilor înverziţi. Putinţa de a zbura şi de a se transfigura i-a îngăduit să treacă peste munţii înalţi şi râurile năvalnice, să se strecoare liber prin gaura acului. A zgândărit o aluniţă roşie, din care crescuseră câteva fire de păr, aşezată între sânii celei mai frumoase fete de acolo şi s-a jucat cu câteva broboane de sudoare, pentru ca în cele din urmă să se strecoare în nasul fetei şi să tragă de perişorii crescuţi la întâmplare.

Fata cea roşie a strănutat zgomotos şi a alungat senzaţia aceea de iritare ca pe un proiectil care în cele din urmă s-a izbit de cactusul de pe al treilea palier al mesei. S-a prăbuşit cu putere de parcă acel cactus i-ar fi trosnit o palmă plină de ţepi. Ding Gou'er a simţit, dintr-odată, o durere cumplită de cap, în timp ce burta îi bolborosea ca sub o mare presiune ce stârnea nenumărate vârtejuri; tot trupul îi era chinuit de o mâncărime cumplită, ca atunci când te năpădeşte urticaria. S-a oprit pe scalpul lui să se mai odihnească, să-şi tragă sufletul şi să suspine. Ochii lui Ding Gou'er îşi reluaseră, treptat, funcţiile, însă conştiinţa lui deocamdată era buimacă. I-a zărit ca prin ceaţă pe secretarul de partid şi pe directorul minei cum ridicau paharele şi îl priveau de undeva, de sus. Vocile lor răsunau cu o forţă uluitoare, izbindu-se de pereţi cu ecou, asemenea valurilor înspumate care lovesc nimicitor stâncile şi apoi se întorc în mare sau asemenea copilului trimis cu animalele la păscut pe vârful muntelui, de unde îşi strigă turma răzleţită: "Hei, hei, hei... hei-ia, hei-ia..."