Zuleiha sau dezvrăjirea lumii - Zuleiha deschide ochii

 

Zuleiha deschide ochii
Guzel Iahina
traducere din rusă şi note de Luana Schidu
editura Humanitas Fiction, 2018
Colecţia Raftul Denisei, colecţie coordonată de Denisa Comănescu

*****
Intro

Guzel Iahina s-a născut în 1977, la Kazan. A absolvit Facultatea de Limbi Străine a Institutului Pedagogic de Stat din Kazan, iar din 1999 locuieşte la Moscova, unde a urmat cursurile Şcolii de Cinematografie, secţia scenaristică. A lucrat în relaţii publice, publicitate şi marketing şi a colaborat cu articole la revistele Neva, Oktiabr, Sibirskie ogni etc.

În 2015 publică primul roman, Zuleiha deschide ochii (Zuleiha otkrîvaet glaza; Humanitas Fiction, 2018). Inspirat din relatările bunicii ei, o învăţătoare tătară care a petrecut şaisprezece ani într-o colonie de muncă din Siberia, romanul s-a bucurat imediat de un succes răsunător şi a primit mai multe premii prestigioase. În Rusia, în 2015: Bolşaia Kniga (Marea Carte), Premiul întâi şi Premiul cititorilor - Locul întâi; Premiul Iasnaia Poliana (Lev Tolstoi), Premiul Kniga Goda (Cartea Anului) şi Premiul Zviozdnîi Bilet (Bilet spre stele) al Festivalului Aksionov. A fost finalist la Russkii Buker (Booker Rus). În 2016 i s-a acordat Premiul Cyrano. Este în curs de traducere în peste treizeci de limbi. În Franţa a apărut în 2017 şi a primit Premiul revistei Transfuge. A fost, de asemenea, finalist la Prix Médicis Étranger. În prezent, Guzel Iahina pregăteşte un nou roman.

*

Marea revelaţie a literaturii ruse din 2015, romanul Zuleiha deschide ochii a fost salutat cu entuziasm la apariţie de Ludmila Uliţkaia şi Evgheni Vodolazkin.

Zuleiha, o tânără gravidă dintr-un sat de tătari, e deportată în Siberia după uciderea soţului ei de către un ofiţer din Armata Roşie. Face o călătorie lungă şi chinuitoare, alături de ţărani deschiaburiţi şi intelectuali leningrădeni, deţinuţi de drept comun, musulmani şi creştini, credincioşi şi atei, ruşi, tătari, nemţi şi ciuvaşi, ajungând într-un loc pustiu, cu o natură neîndurătoare. Iar comandantul coloniei de muncă înfiinţate aici este chiar ucigaşul soţului ei. Cu o tensiune crescândă, redată magistral de autoare, între Zuleiha şi comandant se înfiripă o iubire stranie, reţinută, dar de o intensitate covârşitoare. Personajele se transformă, rolurile se inversează, adevărurile devin incerte. Singura certitudine a eroinei rămâne dragostea faţă de fiul ei, Iusuf, pentru salvarea căruia este hotărâtă să plătească orice preţ. Un roman impresionant prin amploare, suflu epic, forţă de evocare şi umanism.

"Cea mai bună carte pe care am citit-o în ultima vreme. O carte foarte puternică, care aduce un suflu nou în literatura rusă." (Evgheni Vodolazkin)
"Zuleiha deschide ochii este un debut excepţional." (Ludmila Uliţkaia)
"Cea mai bună veste pe care ne-o aduce această importantă apariţie literară: marele roman rusesc, atât de aproape cititorilor îndrăgostiţi de nobleţe şi compasiune, nu a murit! La numai patruzeci de ani, Guzel Iahina, nepoata unei învăţătoare tătare deportate în Siberia, reaprinde flacăra care l-a condus pe Pasternak la Nobel. Un debut extraordinar, care îţi merge drept la inimă." (Le Figaro Magazine, 29/30 septembrie 2017)
"Zuleiha, care ar fi putut muri de atâtea ori la naşteri, sub zăpadă sau sub vreo sanie întâmplătoare cu deportaţi. Sfidând blestemul care planează asupra sa, eroina ajunge, parcă fără voia ei, să cunoască iubirea, bucuria de a trăi şi fericirea maternităţii. Povestea Zuleihăi devine o răscolitoare pledoarie pentru viaţă." (ActuaLitté.com, 17 februarie 2018)

****
Zuleiha sau dezvrăjirea lumii

După Arhipelagul Gulag al lui Soljeniţîn şi Povestiri din Kolîma de Varlaam Şalamov mulţi au spus, şi poate pe bună dreptate, că nu se mai poate scrie ceva mare, important şi complex despre experienţa Gulagului şi a modului cum acesta a remodelat vieţi şi destine. Din fericire, Guzel Iahina a crezut altceva şi a scris Zuleiha deschide ochii, una dintre cele mai bune, pătrunzătoare şi frumoase cărţi citite în ultima vreme. Zuleiha deschide ochii este un roman complex, dar în acelaşi timp uşor de citit care demonstrează încă o dată că nu este nevoie de cuvinte complicate pentru a scrie o carte mare atunci când autorul are talent şi idei bune. Nu este un roman despre viaţa din lagăr, ci despre cum o experienţă limită poate modela caractere. Guzel Iahina a înţeles că fiecare deportat şi-a trăit propria poveste, că fiecare experienţă este diferită, astfel încât fiecare personaj este transformat într-un mod unic de întâlnirea cu ceilalţi protagonişti, dar în primul rând de întâlnirea cu Siberia.

Guzel Iahina reuşeşte să îţi tragă pământul de sub picioare în chiar primele cincizeci de pagini. În ele cititorul nu doar că face cunoştinţă cu Zuleiha ci şi cu un mod de viaţă dificil şi plin de responsabilităţi. Zuleiha este o tânără tătăroaică, mărunţică, dar cu nişte ochi verzi minunaţi, care este căsătorită cu Murtaza, un bărbat mult mai în vârstă. Viaţa Zuleihăi este plină de obligaţii şi îndatoriri de dimineaţă până seara. Locuind într-un sat de la marginea Uniunii Sovietice, femeia este terorizată de soacra oarbă pe care o numeşte în gând Strigoaica şi de soţul aspru, incapabil de cel mai mic act de tandreţe şi care îşi tratează soţia mai mult ca pe o sclavă decât ca pe un partener de viaţă. Descrierea vieţii de zi cu zi a Zuleihăi îţi rămâne întipărită în minte şi în inimă, te revoltă şi impresionează, ajungi să o urăşti pe Strigoaică şi să îl dispreţuieşti din toată inima pe Murtaza.

Zuleiha din primele capitole este o fire temătoare, supusă, dornică să se conformeze regulilor şi cutumelor comunităţii în care s-a născut şi crescut. Corvoada zilnică, bătăile, moartea pruncilor fac parte pentru ea din încercările vieţii sortite de Dumnezeu. Zuleiha crede în duhuri şi alte fiinţe supranaturale pe care încearcă să le îmbuneze aducându-le ofrande şi cerându-le iertare ori de câte ori crede că un gest sau o vorbă le-ar fi putut ofensa. Femeia trăieşte într-un univers magic, completat de prevestirile mereu întunecate, pline de venin şi răutate ale Strigoaicei. Bătrâna este cea care i-a prevestit, de fiecare dată, moartea fetelor, tot ea este cea care îi prevesteşte sfârşitul şi Zuleihăi. Nu poţi spune despre Zuleiha că este resemnată, pur şi simplu ea crede că aceasta este orânduirea normală a lucrurilor.

Este nevoie ca timpurile să vină peste mica comunitate în care trăieşte Zuleiha pentru ca viaţa ei să capete brusc alte dimensiuni. Colectivizarea şi lupta împotriva culacilor din anii '30 nu a iertat pe nimeni. Vinovată de a fi soţia lui Murtaza, un om dârz în felul lui şi care s-a opus colectivizării, Zuleiha este deportată în Siberia. Cel care conduce transportul de deportaţi este cel care i-a omorât şi soţul, Ignatov, ofiţer al Armatei Roşii, membru GPU, comunist din convingere. Chipeş, impunător, inteligent, Ignatov are misiunea de a duce în Nord un transport de "elemente duşmănoase", un grup eclectic în mijlocul cărora îi întâlnim printre alţii pe Zuleiha, pe chirurgul Wolf Karlovici Leibe, pe soţii Arnoldovici, un cuplu rafinat în vârstă şi pe Gorelov, turnător şi deţinut de drept comun. Iahina descrie o călătorie absurdă, grotescă şi plină de peripeţii care nu doar că sudează grupul de oameni, dar îl fac şi pe Ignatov să înceapă a pune la îndoială idealurile revoluţiei. Fiecare destin este individualizat, autoarea nu lasă nici un personaj neterminat, fie că este vorba de personaje principale sau secundare. Oameni care prin acţiunile lor schimbă soarta deportaţilor, dispar apoi din poveste, dar Iahina are grijă să ne spună cum au evoluat vieţile lor până la final, ceea ce adaugă o notă în plus de frumuseţe şi profunzime romanului.

Drumul spre Siberia şi viaţa pe care şi-o construieşte acolo, fac din Zuleiha o altă femeie. La aceşti factori contribuie şi faptul că devine mamă, născând, ironic, un băiat pe care îl numeşte Iusuf. Personajele noastre au parte de o adevărată odisee care îi va face mai puternici, mai înţelepţi şi mai umani. Condiţiile groaznice în care sunt lăsaţi pe malul Angarei îi forţează pe deportaţi, dar şi pe Ignatov, să se comporte ca o comunitate. Naşterea pruncului Zuleihăi, îl readuce în lumea reală şi pe doctorul Leibe. Citind paginile despre încercările oamenilor de a-şi construi un adăpost, de a aduna lemne pentru a se putea încălzi în cumplita tundră siberiană şi de a face rost de mâncare pentru a putea supravieţui intri parcă pe nesimţite în vieţile acestor oameni. Eşti acolo cu ei, te bucuri când Avdei Bogar, ciungul, îşi arată priceperea la construirea unei colibe rezistente, răsufli uşurat când Ignatov reuşeşte să vâneze ceva sau Lukka prinde peşte. Zuleiha se schimbă şi ea cu fiecare pagină. Începe să nu mai acorde importanţă regulilor comunităţii din care provine, mai ales după ce naşte de faţă cu toată lumea, învaţă să îşi spună punctul de vedere, începe să se roage mai rar şi apoi deloc pentru că, se gândeşte Zuleiha, Atotputernicul fie a uitat de ei, fie au ajuns într-un loc unde puterea lui nu există. Lumea îşi pierde magia dată de frica de a nu greşi sau supăra Divinitatea, dar Zuleiha simte o altă magie: cea a iubirii. Mai întâi inima i se umple de iubire pentru pruncul născut în condiţii vitrege şi apoi pentru Ignatov, cel care, la rândul său, află pentru prima oară ce înseamnă acest sentiment. Ce rămâne neschimbat în viaţa Zuleihăi este munca. O femeie mărunţică, dar cu voinţă, rezistă în condiţii vitrege şi ne învaţă cu fiecare pagină care sunt lucrurile cu adevărat de apreciat în viaţă.

Iahina surprinde cu sensibilitate şi inteligenţă transformarea personajelor. De la gesturi mici, la evenimente definitorii, toate duc la o redescoperire a umanităţii şi a căldurii umane împărţite cu ceilalţi. Autoarea pare a ne spune că nu poţi supravieţui altfel în situaţii limită. Ignatov descoperă, de exemplu, uimit că toate chipurile duşmanilor poporului îi sunt nu doar cunoscute ci le poate asocia şi nume. Deţinuţii, de-a lungul călătoriei s-au umanizat, devenind din cifre oameni pentru cel care la început de drum era condus de o încredere oarbă în idealurile revoluţiei. Zuleiha, pe de altă parte, îşi descoperă talente nebănuite de vânător într-un moment care marchează evoluţia ulterioară a relaţiei ei cu Ignatov. Fiecare personaj se reinventează în lumea aceea nouă şi sălbatică.

Romanul scris de Guzel Iahina poate fi citit în mai multe chei. Pentru unii va fi încă o poveste din Gulag, pentru alţii o călătorie către descoperirea de sine sau o carte despre lupta unei femei într-o lume crudă şi fără prea multe alternative. Unii cititori vor vedea o poveste de dragoste mai puţin obişnuită şi poate improbabilă, unii vor spune că este un roman al dezvrăjirii lumii şi pierderii credinţei, în care personajele puse în faţa unor evenimente limită descoperă că Dumnezeu, duhurile şi spiritele nu există. Pentru mine, cartea aceasta a fost toate cele de mai sus şi multe altele. Este un roman construit pe marginea unei experienţe reale, dar care reuşeşte să surprindă eforturile pe care eşti nevoit să le faci pentru a rămâne om în faţa încercărilor. Este o carte care ne aduce aminte că este uşor să îi judecăm pe alţii, fără a şti chinurile şi corvezile la care au fost supuşi. Simt că, pentru mine, este una dintre acele puţine cărţi la care mă voi întoarce ori de câte ori voi avea ocazia.