Instalarea fricii

 

Michelle Gable
Instalarea fricii
Traducere din portugheză de Micaela Ghiţescu
Colecţia Raftul Denisei, colecţie coordonată de Denisa Comănescu,
editura Humanitas Fiction, 2015



*****
Intro

Rui Zink s-a născut la Lisabona, pe 16 iunie 1961. Este profesor în cadrul Departamentului de Studii Portugheze al Facultăţii de Ştiinţe Sociale şi Umane de la Universidade Nova de Lisboa.

A debutat cu romanul Hotel Lusitano, în 1987. A scris romane, nuvele, eseuri, piese de teatru şi cărţi pentru copii. Printre romanele sale se numără: Apocalipse Nau (1996), O Suplente (1999), Os Surfistas (primul e-book portughez, 2001), Dávida Divina (2004), distins cu Premiul PEN Club-ului Portughez, Cititorul din peşteră (O Anibaleitor, 2006, 2010; Humanitas, 2008; Humanitas Fiction, 2013), Aşteptarea (A Espera, 2007; Humanitas, 2010), Destinaţia turistică (O Destino turístico, 2008; Humanitas, 2011), încununat cu Premiul Ciranda, şi Instalarea fricii (A Instalação do Medo, 2012). Opera sa de ficţiune şi eseistică este tradusă în douăsprezece limbi. În 2009 a ocupat catedra Hélio şi Amélia Pedroso/FLAD de la University of Massachussetts Dartmouth.

O parabolă ingenioasă a societăţii contemporane, noul roman al lui Rui Zink este destinat să egaleze succesul de care se bucură bestsellerul său Cititorul din peşteră.
 
La uşa unei tinere femei care îşi creşte singură copilul sună doi bărbaţi: "Am venit să instalăm frica". În fundal se profilează statul ca maşinărie prin care noua paradigmă a "culturii fricii" generează siguranţa cetăţenilor. Frica universală a copilului (Scufiţa Roşie şi lupul), cea ancestrală (canibalismul), cele individuale şi familiale (boala, răpirea) îşi dau mâna cu fricile colective actuale (terorismul, pandemiile), peste toate tronând frica de ziua de azi şi de ziua de mâine. Ce nu ştiu însă instalatorii veniţi să-şi facă datoria este că, în clipa în care femeia aparent neajutorată le-a deschis uşa iar ei au trecut pragul, şi-au semnat sentinţa: ironie feroce a sorţii, vânătorul devine pradă, călăul - victimă. Construcţia romanului este, în cvasitotalitate, sub formă de dialog, procedeu care creează un suspans continuu şi face lectura uşoară şi captivantă, iar povestea se sprijină, conform "mărcii Rui Zink", pe ironie şi paradoxuri, înfrăţind parcă autorul, naratorul şi cititorul în recunoaşterea unor adevăruri tulburătoare.
 
Frica trebuie instalată: în distopia (sau în Portugalia?) orwelliană imaginată de Rui Zink, e de datoria cetăţeanului să lase frica să-i pătrundă în suflet. Şi e de datoria (sau în interesul?) statului să faciliteze acest proces. Prin nişte funcţionari (cum altfel?), veniţi să pledeze avantajele vieţii trăite sub semnul fricii, în teroare: "Frica e înţeleaptă. Frica ştie ce e mai bun pentru noi. Frica se preocupă. Frica nu e niciodată departe. Se află întotdeauna lângă noi. Mai aproape decât ne imaginăm, chiar şi atunci când o credem departe. Frica e sigură. Frica e adevărată. Frica ne iubeşte".
 
"Nu am mai avut o asemenea experienţă a lecturii de când am citit Procesul lui Kafka." (Yvette Centeno)
 
"Laconic şi nemilos, stilul cărţii este îndrăzneţ şi eficace. Parcurgând paginile romanului, cititorul intră în spirala construită de Rui Zink peste actualitate, simţindu-se, alături de personaje, victimă." (Isabel Lucas, Público)
 

Fragment

Femeia ştie că e mai bine să tacă. Mai ştie şi că acum chiar nu mai contează. Păcat, ea şi copilul locuiau doar de câteva zile în casa asta. În fine, mai există şi alte case. În ţara asta friguroasă şi amărâtă mai există întotdeauna şi alte case. Şi, aproape cu umor, întreabă:
- Dar frica de mânia Domnului când nu ne purtăm bine? Nu furnizaţi şi acest produs?
 
Carlos şi Sousa se uită unul la altul, amuzaţi. Carlos se preface chiar că se strică, literalmente se strică, de parcă ar fi fost o marionetă decapitată de o forţă brută supe­rioară, de atâta râs.
- Vai, scumpă doamnă, doar nu mai suntem în Evul Mediu! Orice aţi spune, nu mai suntem în Evul Mediu!
- Frica de Dumnezeu e passée, completează Sousa, dezvăluind un nebănuit snobism lingvistic.
- Eu aş spune chiar outrée, finisează Carlos, dezvă­luind un bănuit snobism francofil.
- Dumnezeu s-a mamutizat.
 
Femeia ridică din sprâncene, ca la un semn: s‑a mamutizat?
Ei îşi dau seama că nu stăpâneşte foarte bine noul limbaj. Şi o lămuresc:
- S-a făcut mamut.
- Mai îngheţat decât un mamut.
- S-a mamutizat.
- N-a fost în stare să însoţească schimbările vremurilor.
- O, în Lumea a Treia religia continuă să aibă importanţă.
- Pe ici, pe colo continuă să mai aibă o utilitate.
- Să fie un pretext pentru măcel.
- Iar în mahalale încă mai are un pic.
- Martorii Destinului.
- Bat la uşă cu Prospecte Gratis.
- Aducem Vestea cea Bună.
- Sau Vestea cea Rea.
- Dar frica de mânia Domnului, asta a fost odată.
- Chestii din alte timpuri.
- Alte ere.
- Alte locuri.
- S-a mamutizat.
- S-a mamutizat.
- S-a dus la gunoi.
- Acum ce contează e să devorezi, ori să fii devorat.
- Am trăit prea mult timp peste posibilităţi.
- Acum plătim preţul.
- A venit momentul să trecem la reformele structurale necesare.

O femeie atrăgătoare cu ochelari negri şi un bărbat elegant cu ochelari deschişi, pe o terasă, bând o răcoritoare şi văzând cum trec maşinile şi oamenii într-o frumoasă zi însorită. Discută paşnic despre cinema şi filozofie. La un moment dat, probabil întârziat la un curs, un tânăr trece alergând şi se împiedică - şi cade. Într-o clipă, bărbatul şi femeia se reped spre el. Dar, iute ca o gazelă, tânărul se ridică la timp şi reuşeşte să scape.
 
Cu fairplay şi umor, cei doi iau din nou loc ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Curând îşi reiau convorbirea: o fi existând sau nu un nou val în cinematografia italiană capabil să egaleze, sub aspectul calităţii şi al pertinenţei, generaţia de aur a neorealismului? Femeia este de părere că da, bărbatul este de părere că nu. Dar totul în aceeaşi atmosferă de respect.
 
După ce mai trece un timp, o femeie de vârstă medie traversează strada cu o sacoşă de cumpărături. Se observă că e obosită, nu mai are energia de altădată. O dor monturile, varicele, respiră cu greutate.
 
Bărbatul elegant şi femeia atrăgătoare se uită unul la altul, zâmbesc - şi, într-o clipă, sar asupra femeii. Lacomi. De astă dată reuşesc să-şi atingă ţinta.
 
Nici nu a trecut un minut şi dau drumul prăzii, sau la ce a mai rămas din ea, şi revin la masa de pe terasă. Femeia are buzele pline de sânge. Bărbatul elegant i le şterge drăgăstos. Carcasa victimei zace pe asfalt. O bandă de experţi contabili, înfometată, se apropie de rămăşiţe; mai întâi cu teamă, pe urmă mai fermi şi siguri pe ei. Cu măruntaiele la vedere, victima e străbătută de un fior. Experţii fac un pas înapoi, după aceea îşi dau seama că era doar un horcăit şi se apropie iar. Unul dintre ei ia o piatră de trotuar portughez şi striveşte capul femeii până ce iese din el materie cenuşie. Ceilalţi mormăie, cu nările fremătând.
 
Bărbatul elegant şi femeia atrăgătoare surâd, cu un amestec de aprobare ironică şi dispreţ binevoitor. La un gest, chelnerul se apropie. I se observă o oarecare temere, pe care se străduieşte să o camufleze. Nu mai e o fiinţă umană, ci un cameleon biped. Bărbatul elegant comandă încă două ginuri tonice. Femeia frumuşică îl corectează: pentru ea mai degrabă o cupă de şampanie.
 
Da, poate fi şi autohtonă. În vremurile astea nu mai poţi avea pretenţii.
 

- Nu înţelegeţi o iotă, doamnă, nu-i aşa?
- Nu vă faceţi griji, să nu înţelegi este noua înţelegere.
- Dacă nu înţelegi, ajungi la câştig.
- Cu cât veţi înţelege mai puţin, cu atât mai bine pentru dumneavoastră.
- Cu atât mai bine pentru toţi.
- Oricum, dacă am spune adevărul, tot nu ar înţelege nimeni.
- De asta e mai bine să se simplifice.
- Pentru un viitor mai bun.
- Mai multă Portugalie.
- Pentru progres.
- Spre binele naţiunii.
- Observaţi că se potriveşte la orice.
- "Vă trimitem fiul în război ca să le oferim un viitor mai bun fiilor noştri."
- "Închidem acest serviciu ca să vă servim mai bine."
- "Nu vă înfometaţi, ţineţi dietă."
- "Dumnezeu ne iubeşte, de aceea ne pedepseşte."
- "Suntem aici ca să vă servim, de-asta dispunem de dumneavoastră după bunul nostru plac."
- "Asta o să fie mai dureros pentru tine decât pentru mine."
- "Vrem să spunem adevărul, dar adevărul e că oamenii nu sunt pregătiţi să audă adevărul."
- "Vom înceta să vă mai tratăm ca pe nişte copii în ziua în care veţi înceta să vă mai purtaţi ca nişte copii."
- "Să nu vă închipuiţi că nu ne confruntăm şi noi cu greutăţi."
- Ştiţi ce le spunea căpitanul corabiei care transporta negri sclavilor din cală când aceştia se plângeau de sete şi foame?
- Exact, dragă doamnă.
- "Gata cu văicărelile. Suntem toţi în aceeaşi barcă."
- Şi era purul adevăr.
- Numai că sclavii, cum se ştie, nu-şi vedeau decât propriul punct de vedere.
- Unii oameni sunt foarte egoişti.
- De-asta, tocmai, ca să se lupte contra egoismului, trebuie instalată frica.
- Chiar aşa, dragă doamnă. Frica, atunci când e bine instalată...
- Trebuie să fie bine instalată...
- Frica, bine instalată, înlocuieşte Întrebările Proaste cu Întrebări Bune.
- Infantilizându-ne, dragă doamnă, frica nu ne diminuează, mai degrabă ne înalţă.
- Frica ne retrimite la copilăria lumii.
- E cât se poate de curat, dragă doamnă, spune Carlos. Doar bucurii şi avantaje.
- Şi, gratis...
- Ca bonus...
- Odată cu frica, vine paranoia.
 
Sousa îşi linge buzele:
- O, paranoia.
Carlos îşi linge buzele:
- Olala, paranoia...
Sousa:
- Mai mult decât paranoia, o delicatesă!
Carlos, drept corolar:
- Şi oamenii se potolesc.
Sousa aprobă:
- Se potolesc.
Carlos, drept corolar:
- Frica are acest efect primar.
Sousa îşi încruntă sprânceana:
- Scuzaţi, dom' Carlos. Nu e cumva secundar?
Carlos, lapidar:
- Nu, e chiar primar.
 
Sousa, brută de treabă, acceptă:
- E idealul pentru toţi.
- Mai multă frică = mai puţine tulburări.
- Mai multă frică = mai multă distracţie.
- Frică = pace socială.
- Chiar dacă au pierdut aproape tot, oamenilor le e totdeauna frică să nu piardă şi mai mult.
- Ca sacrificiul lor să fi fost în zadar.
- Secretul stă în acest aproape.
- Oamenii îşi spun: dacă o să riscăm, va fi şi mai rău.
- Una e sacrificiul, alta e autodistrugerea.
- Trucul e să nu spui niciodată unde este riscul.
- Să-i laşi să ghicească.
- Să-i laşi în obscuritate.
- În obscuritate în camera obscură.
- Acolo oamenii deschid ochii.
- Deschid ochii şi văd.
- Văd că nu văd nimic.
- Şi cedează.
- Se frâng.
- Deschid ochii spre noua realitate.
- Înţeleg că e mai bine pentru ei.
- Să nu facă valuri.
- Ajunge să le spui: "Nu faceţi nimic acum, e cel mai bine. Pe urmă, discret, rezolvăm problema".
- Discret.
- Ăsta-i secretul.
- Trucul.
- Să nu facă valuri.
- "Oricum, tot nu există bărci de salvare pentru toţi. Vino să stăm de vorbă mai târziu."
- Aşa a fost pe Titanic cu cei de la clasa a treia care au reuşit să ajungă pe punte, când au văzut că îi salvau mai întâi pe cei de la a-ntâia.
- Ceea ce are un sens. Mai întâi cei de la a-ntâia.
- La fel ca în barcă, atunci când unul dintre naufragiaţi descoperă că stoicul lider avea, de fapt, apă şi biscuiţi ascunşi, pe care îi consuma pe ascuns de ceilalţi.
- "Sst, nu spune nimic, mai târziu împart câte ceva cu tine."
- "Oricum, dacă mă denunţi, tot nu ajunge pentru toţi."
- "În fond, suntem toţi în aceeaşi barcă."
- "Şi i-ar demoraliza pe ceilalţi vâslaşi. Asta vrei?"
- "Să nu-mi spui că eşti atât de egoist, că te gândeşti numai la tine."
- Atunci naufragiatul cedează.
- Oamenii cedează.
- Încetează să mai aibă ochii legaţi.
- Ca să ajungă să aibă ochii vânduţi.
- Vânduţi neo-realităţii.
- Cu preţul realităţilor posibile.
- Înţeleg că dacă tac e mai bine pentru ei.
- Şi iscălesc cu o cruce.
- Contractul.
- Orice contract.
- Cu ochii vânduţi.
- Cu ochii învinşi.
- Predaţi excelenţei canalelor fricii.
- Vehicule de nedepăşit.
- O, ştim bine că cele mai bune frici sunt cele făcute în casă.
- Reţeta casei.
- Nu există frică mai bună decât cea pe care o sugem de la sânul mamei.
- Dar...
- Fiecare face ce poate.
- Dacă toţi vom face ce vom putea, vom avea o ţară mai bună.
- O lume mai bună.
- Criticii noştri sunt nişte ipocriţi.
- Spun că le place îndoiala, dar când o instalăm, nu le mai place chiar atât de mult.
- Vor îndoială doar cu "spirit critic".
- Adică, în stilul lor.
- Dar îndoiala poate...
- Şi trebuie...
- Să fie asociată şi cu frica.
- De ce să fie totul la vedere?
- Când, dacă închidem ochii, vedem chiar mai bine?
- Când, dacă ne va fi frică, s-ar putea să fim chiar persoane mai bune?
- La urma urmei, bolile sunt contagioase, sau nu?
- Se poate lua o boală de la un sărut?
- O strângere de mână?
- Adevărul e că se poate.
- Ăsta-i tristul adevăr.
- Alt adevăr trist: nu frica e contagioasă.
- Ci oamenii.
- Întotdeauna oamenii.
- Omenirea e contagioasă.
- Nu că vrem să spunem că omenirea ar fi o boală, bineînţeles.
- Nu neapărat.
- Dar până şi bolile mai puţin contagioase pot, după o cercetare amănunţită, să se dovedească a fi contagioase.
- Ca Alzheimer.
- Ştiaţi, doamnă, că s-a descoperit acum că Alzheimer e contagios, ca boala vacii nebune?
- Prionii?
- Cercetare recentă, dragă doamnă.
- Foarte recentă.
- Mai trebuie doar să se analizeze datele.
- Dar e posibil.
- Demenţa.
- Demenţa e contagioasă.
- Sau chiar ereditară.
- Gândiţi-vă la asta, dragă doamnă.
- Gândiţi-vă la asta.
- Fiindcă, vă asigur, multă lume se gândeşte deja la asta.
- Chiar şi pentru că, mai devreme sau mai târziu, toţi ne gândim la asta.
- Cu condiţia să nu încetăm să mai gândim.
- Aici e aici.