vineri, 30 iulie 2021

Un erou al vremurilor noastre - Cronica unui negustor de sânge

 

Cronica unui negustor de sânge
Yu Hua

traducere din chineză de Luminiţa Bălan
editura Humanitas Fiction, 2017
Colecţia Raftul Denisei, colecţie coordonată de Denisa Comănescu


*****
Un erou al vremurilor noastre

Primul lucru care m-a atras la această carte a fost coperta. Am ştiut dintr-o privire că a fost creată de Angela Rotaru pentru că îi urmăresc ideile încă de pe vremea când ilustra cărţi din colecţia Biblioteca Polirom. Aşa că, în timp, am ajuns să pariez cu mine însămi atunci când văd o copertă şi intuiesc că îi aparţine; câştig mereu. La fel cum m-au fascinat de-a lungul anilor ilustraţiile de carte realizate de Livia Rusz sau Petre Vulcănescu, cred că ceea ce iese din mâna şi mintea Angelei Rotaru păstrează o urmă de magie adevărată. În plus, cred că o copertă este o carte de vizită care are puterea de a individualiza un volum pe raftul unei librării, de a te face într-un mod subtil să îl alegi şi să îl iei acasă. De aceea apreciez editurile care acordă importanţă modului în care hotărăsc cum să îşi îmbrace şi trimită cărţile în lume.

Pe de altă parte, curiozitatea pentru literatura chineză contemporană mi-a fost stârnită de ceva vreme de autori ca Liu Cixin, Mo Yan sau Gao Xingjian. Unii mi-au plăcut mai mult, alţii nu m-au convins, dar indiferent de stil sau subiect ales, pot spune că sunt diferiţi ca ritm şi mod de a scrie faţă de autorii occidentali. La toţi cei amintiţi am simţit în spate aplecarea către detaliu, către insignifiant şi miniatură, dar şi apartenenţa la o cultură şi civilizaţie vechi de mii de ani, cu mituri, poveşti şi personaje legendare unice care şi-au lăsat amprenta asupra spiritului creator. Yu Hua s-a înscris, aşadar, în ordinea naturală a lucrurilor, a fost o lectură căutată şi asumată. Nu citisem În viaţă, aşadar, aceasta a fost prima mea întâlnire cu spiritul fostului medic dentist transformat în scriitor. Şi a fost, cred eu, o întâlnire reuşită. Cronica unui negustor de sânge este genul acela de carte care fie îţi place fără rezerve, fie o deteşti din toată inima. Cu certitudine, este o carte care te face să te simţi inconfortabil, nu îţi va însenina ziua şi nici nu te va face să visezi. Este o carte care dacă te va prinde, însă, îţi va oferi pagini de o frumuseţe seacă, te va face să gândeşti şi să trăieşti alături de personaje o viaţă simplă şi nesemnificativă aşa cum sunt, fie ca vrem să recunoaştem ori ba, majoritatea.

Xu Sanguan este un om obişnuit, muncitor la Fabrica de Mătase. Fără a avea ambiţii prea mari, acesta îşi trăieşte viaţa sub vremuri, fiind preocupat de întreţinerea familiei, de supravieţuire, de ce spun şi cred vecinii, de lucruri mărunte şi preponderent materiale. Fiecare moment important din viaţa sa este marcat de vânzarea propriului sânge. După ce îl vinde prima oară se hotărăşte să se însoare cu cea mai frumoasă fată din oraş, după Marele Salt Înainte îl vinde pentru a oferi familiei o masă normală, când unul dintre băieţi se îmbolnăveşte grav îşi vinde sângele în mod repetat pentru a îl salva. Sângele este, aşadar, elementul care conduce si defineşte viaţa personajului nostru şi cel care marchează evenimentele istorice la care acesta ia parte în mod pasiv şi neimplicat. Xu Sanguan nu are ambiţia de a schimba lumea şi nici dorinţa de a fi erou. Este genul de om care merge în aceeaşi direcţie cu mulţimea, cel care nu iese cu aproape nimic în evidenţă, care doreşte să fie lăsat pur şi simplu să îşi trăiască viaţa liniştit. Acest lucru nu îl face nici prost şi nici lipsit de spirit. El are inteligenţa aceea nativă şi un pic şmecherească a omului simplu de oriunde de pe planetă, instinctul de a se adapta oricărei situaţii, întâmplări şi eveniment.

Aproape fiecare capitol este un tablou în sine care reuşeşte să surprindă un moment semnificativ din viaţa lui Xu Sanguan. Mie mi-au plăcut în mod deosebit cel în care se hotărăşte să îşi înşele nevasta ca o formă de răzbunare târzie, dar şi cel în care Yile îşi caută tatăl adevărat pentru ca într-un final să fie dus să mănânce tăiţei tot de către eroul nostru. Xu Sanguan nu are pretenţia de a fi un om bun sau virtuos, uneori are momente de răutate şi meschinărie cum ar fi cel în care le cere fiilor săi să le violeze când vor creşte pe fetele lui He Xiaoyong, dar şi momente de tandreţe şi dedicare exemplară faţă de familie aşa cum se întâmplă când află că Yile este bolnav sau când îşi sprijină nevasta în faţa oprobiului public în anii grei ai Revoluţiei Culturale. De altfel, istoria mică a familiei sale se întrepătrunde cu istoria mare, cu revoluţia lui Mao şi efectele ei devastatoare. Foametea, lipsurile, denunţurile din răzbunare sunt experienţe dificile cărora trebuie să le facă faţă. Poate nu ajungi să îl placi prea mult pe personajul nostru, dar cu siguranţă ajungă să îl respecţi pentru modul în care înţelege să îşi facă datoria.

Cartea are şi un umor subtil, uneori cu accente groteşti, care dă veridicitate poveştii. Având în minte continua criză de sânge cu care se confruntă spitalele noastre, citeşti cu un zâmbet strâmb despre modul în care îşi donează personajele sângele pentru a face rost de bani. Şi oricât de cinic ar părea, îţi doreşti să existe o asemenea soluţie şi la noi pentru a rezolva o problemă gravă şi stringentă. Şi în această "afacere" există reguli, favoruri şi oameni care decid pentru ceilalţi. Este o lume cinică, aspră şi lipsită de iluzii. Interesant m s-a părut faptul că indiferent de greutăţile şi încercările prin care trece, Xu Sanguan nu se roagă niciodată, nu condamnă Divinitatea pentru ghinion sau probleme. Mereu caută soluţii practice şi uneori înduioşătoare aşa cum este momentul în care, rupţi de foame, se hotărăşte să le "gătească" din cuvinte nişte mese copioase celorlalţi membri ai familiei. Există pagini foarte reuşite în această carte, pagini care descriu mai bine decât ar putea-o face orice care de istorie ororile unei epoci în care oamenii nu au ales să trăiască.

Yu Hua ne oferă un roman profund, cu un stil aparte şi lipsit de judecăţi morale. Nu totul este alb sau negru ci predomină nuanţele de gri. Oamenii nu sunt buni sau răi ci mereu supuşi greşelilor pe care timpul îi face să le regrete au să le plătească înzecit. Viaţa descrisă în Cronica unui negustor de sânge are puţine bucurii şi când apar sunt simple şi lipsite de pretenţii. Veţi recunoaşte în personajele cărţii şi trăsăturile unei generaţii de la noi, generaţie crescută în comunism şi cu aşteptări şi visuri puţine. Nu este o carte menită să vă facă a vă simţi mai bine, ci o carte cu un mesaj, cu o lecţie despre viaţă şi ceea ce înseamnă ea pentru mulţi dintre noi. Trebuie citită cu mintea deschisă, fără judecăţi morale şi mereu conştienţi de tragediile pe care le-a creat epoca despre care ne vorbeşte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu