Romanul polițist al Mihaelei Apetrei se citește repede, ușor și plăcut. Cîteva surprize, dar și unele clișee pîndesc cititorul printre paginile lui, însă în ansamblu vorbim despre o poveste suficient de echilibrată, care reușește să-i trezească cititorului curiozitatea și să mențină o doză decentă de suspans pînă la sfîrșit. De departe, cel mai interesant element este personajul principal, Murki, un gurmand supraponderal excentric, curator de galerie de artă, îndrăgostit în aceeași măsură de gastronomie, pentru că, spune el, gustul este singurul simț de care se poate bucura.
Pe tot parcursul romanului, Murki acționează ca un colecționar, invitînd la masă diverse persoane de pe Facebook, după criterii numai de el știute, urmărind să obțină din poveștile pe care le solicită ca plată sentimente și stări afective ce lui îi lipsesc. Sophie, asemenea lui Murki, pare să aibă planuri ascunse, însă abia personajul ei are acel tip de prezență eluzivă, de muchii abia întrezărite care aduc poveștii o tentă de supranatural, ca o adiere care te face să privești mai atent spre colțul întunecat din hol.
Evident, invitații lui Murki mor pe capete, evident devine și cum, din păcate, și aș putea spune că rezolvarea misterului este partea cea mai grăbită din roman, motiv pentru care nu îl recomand decît ca o lectură pentru weekendurile în care n-o să aveți chef să fiți critici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu