Ca insulele ițite după retragerea apelor, prin vălul de spaimă și momentele de conștiință între sedative, imagini din copilăria naratorului și instantanee din viața condamnatului la cancer urcă la suprafața limbajului, producînd cutremure în mintea cititorului.
O mărturie profund personală a naratorului confruntat cu boala măcinării lente pe dinăuntru, “Pe rîurile care curg...” este mai mult decît un monolog interior al insului care nu face față bolii. Cartea lui Lobo Antunes este cartea lui Antoninho, miezul ființei scriitorului, atît de direct în ciuda metaforelor și a dicteului, a frazelor-capitole și a salturilor bruște între planuri. O carte în care, în sfîrșit, metafora este doar mijloc, iar ceea ce aduce este intimitatea greu de obținut între cel care scrie și cel care citește.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu