Câteva motive să iubești viața
Andreea Crăcan
Andreea Crăcan
Câteva motive să iubești viața
Câteva motive să iubești viața
Matt Haig
08.07.2021
Matt Haig s-a confruntat la vârsta de 24 de ani cu gânduri suicidare. Aflat în pragul depresiei, a reușit să își revină prin scris și prin suportul constant al iubitei lui (acum soție). „Câteva motive să iubești viața”se prezintă sub forma unui jurnal intim în cadrul căruia autorul își exprimă trăirile, temerile, dar și micile victorii în lupta sa cu boala. Un jurnal atât de sincer și de „raw”, încât uneori pare că Matt ne este cel mai bun prieten și alege să se destăinuie în fața noastră.
Cartea este preponderant compusă din capitole scurte de doar câteva pagini, precum și liste, statistici, citate și statusuri de pe Twitter. Toate acestea pot părea haotice, fără legătură uneori între ele și alteori pot părea repetitive, însă cred că acest aspect ajută la exemplificarea felului în care depresia afectează viața cuiva: nimic nu mai are sens, totul pare înfricoșător sau inutil, iar emoțiile tind să pună stăpânire pe orice situație. Cu toate acestea, trebuie să reținem că depresia va acționa diferit de la o persoană la alta și că a sosit momentul să îi recunoaștem gravitatea.
„Câteva motive să iubești viața” nu este o carte care te va ajuta să scapi de depresie sau de anxietate, însă dacă nu vei putea rezona cu autorul măcar vei putea înțelege mai multe despre oamenii care se confruntă cu așa ceva zi de zi. Este o carte care din punctul meu de vedere te va ajuta să înțelegi ce nu ar trebui să îi spui niciodată unei persoane care se confruntă cu depresia și cum poți ajuta.
În concluzie, o lectură lejeră, ușor de parcurs mai ales dacă nu ai citit niciodată cărți de self-help/ motivaționale. Dacă ți-a plăcut/ îți va plăcea, recomand să citești apoi și „Gânduri de pe o planetă nervoasă”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu