„Psihopații erau descriși drept prădători care folosesc farmecul, manipularea, intimidarea, sexul și violența pentru a-i controla pe ceilalți și a-și satisface propriile nevoi egoiste. Fiind lipsiți de conștiință și de empatie, iau ce le trebuie și fac cum îi taie capul, încălcând fără vreun fel de sentiment de vină sau remușcare normele sociale și așteptările celorlalți. Ce le lipsește, cu alte cuvinte, sunt acele calități care îi permit unei ființe umane să trăiască în armonie socială.”
După patru ani de practică în penitenciar, după zeci de cazuri tulburătoare și zeci de deținuți cu care am discutat, eu însămi pot afirma că lucrul cu psihopații este cel mai dificil și totodată cel mai interesant. Pentru un om de rând, este bulversantă ușurința cu care aceștia relatează faptele monstruoase pe care le-au comis, fără să simtă vreo remușcare, fără să regrete. La momentul respectiv și chiar și în prezent, acele lucruri au fost pentru ei cât se poate de firești, având la bază argumente puerile, nefondate. Mă refer la deținuții care au săvârșit acte de cruzime poate, doar din pură curiozitate. Această categorie de psihopați însă, sunt cei mai ușor de depistat și de izolat. Adevăratele probleme intervin când avem de-a face cu persoane psihopate care se camuflează în societate, la serviciu, în politică, în afaceri și ocupă poziții de mare responsabilitate grație capacității lor de observație, inteligenței, manipulării și a șarmului.
Datorită fascinației lui Jon Ronson pentru limita dintre normal și patologic, vom urmări o investigație jurnalistică prin industria nebuniei și vom descoperi o serie de cazuri care au drept protagoniști psihopații din jurul nostru.
„Bob mi-a spus că e întotdeauna o surpriză plăcută când un psihopat vorbește deschis despre incapacitatea lui de a avea emoții. Majoritatea se prefac că simt. Când văd ne-psihopați care plâng sau sunt speriați sau mișcați de suferința umană, sau ceva asemănător, li se pare fascinant. Ne studiază și învață cum să ne imite, ca niște creaturi din spațiu care încearcă să se confunde cu decorul, dar dacă ținem ochii deschiși, atunci putem să descoperim înșelătoria”.
Cartea lui Jon Ronson se citește foarte ușor, este scrisă într-o manieră jurnalistică, amuzantă și atinge subiecte bine puctate, fără ocolișuri. Ronson șerpuiește prin industria sănătății mentale într-un mod destul de schematic. Cartea are în centru celebrul test PCL-R Hare, construit sub forma unei grile pentru identificarea psihopatiei. Autorul a dedicat foarte mult timp și efort pentru cercetarea acestui fenomen, lucru ce a permis explorarea industriei nebuniei din perspective multiple totodată oferind cititorului posibilitatea de a-și forma propriile opinii pe această temă.
Ce avem de învățat? Probabil 1% din populația lumii suferă de psihopatie. Cei norocoși devin directorii executivi ai unor societății importante, cei ghinioniști sunt reținuți în custodie permanentă deorece nu există niciun tratament eficient iar diagnosticul este aproape imposibil de anulat. Însă în momentul în care psihopații ajung în fruntea afacerilor, folosesc această putere pentru a distruge lumea. Bob Hare, fondatorul testului PCL-R, afirma la un moment dat: „Criminalii în serie distrug familii. Psihopații corporatiști, politici și religioși distrug economii întregi. Distrug societăți.” Probabil nu mai este nimic de spus în această privință, iar ideea că psihopații dețin puteri de conducere la nivel Mondial, ar putea fi deprimantă dacă ne concentrăm prea mult asupra ei.
În această călătorie de inițiere în industria nebuniei, Jon Ronson întâlnește mulți oameni fascinanți și multe teorii care încearcă să demonstreze de ce oamenii reacționează și gândesc într-un anumit fel, acest lucru inducându-i o stare de nesiguranță și paranoie. De asemenea, în toată această perioadă, J. Ronson se confruntă cu aceleași întrebări cu care vă veți confrunta și voi, în timp ce veți citi această carte. Sunt eu un psihopat? Oare familia mea și prietenii, vecinii și colegii, șeful meu sau vânzătorul de la supermarket sunt și ei? Ideea centrală este că nu trebuie să vedem totul în ALB și NEGRU, în normal și anormal, deoarece „granița dintre cele două categorii este înșelătoare și este extrem de ușor să interpretăm firescul ca anormal și viceversa”.
PLUSURI
Testul Psihopatului prezintă o colecție de istorisiri cu și despre psihopați, o interesantă călătorie pe cât de amuzantă, pe atât de bine documentată.
MINUSURI
Singurul minus ar fi că această cărticică se termină exact atunci când începe să fie mai interesantă.
RECOMANDARI
Dacă sunteți în căutarea unor texte specifice, tehnice despre psihopatie, atunci Testul Psihopatului nu este ceea ce căutați. În schimb, dacă vreți să auziți o poveste de la un tip extrem de amuzant, care s-a avântat în industria nebuniei și a prezentat pe înțelesul tuturor formele acesteia, atunci țelul dumneavoastră va fi îndeplinit cu acest volum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu