Uneori mă năpădesc nostalgiile și-mi doresc să mai pot fi măcar cinci minute copil, un copil lipsit de griji, lăsat să cutreiere lumea în lung și-n lat prin intermediul poveștilor care hrănesc imaginația și-o dezvoltă pentru ca mai apoi să servească drept scut adultului împovărat de grijile cotidiene mai mici sau mai mari.
Cele cinci minute s-au transformat în câteva ore bune grație antologiei de povești cuprinse în cel mai frumos volum de Povești clasice pentru copii. Adaptări după basme, fabule și povestiri populare pe care l-a scos Curtea Veche și care, pe lângă bucuria de a regăsi poveștile copilăriei, mai aduce un strop în plus de fericire grație ilustrațiilor care acompaniază fiecare poveste în parte.
De la poveștile clasice ale Fraților Grimm la cele ale lui Charles Perraul, Oscar Wilde și Hans Christian Andersen, de la cele populare poloneze la cele inspirate de legende scoțiene sau din mitologia nordică, volumul oferă o gamă largă de povești pentru cei mici, menită să satisfacă chiar și cele mai exigente gusturi sau imaginații debordante.
Un alt avantaj pentru cei mici este faptul că poveștile sunt repovestite și astfel reduse la un număr mult mai mic de pagini care fac lecturarea mult mai facilă, eliminând din ecuație apariția plictiselii.
Basmele și legendele sunt grupate în șase categorii în funcție de subiectul abordat sau de natura personajelor care le populează și așa avem Basme fermecate, Animale mari şi mici, Fete şi băieţi, Aventuri regale, Magi şi vrăjitoare, uriaşi şi duhuri și Poveşti favorite.
Alături de o cană mare de ceai și turtă dulce am avut o după-amiază cât se poate de plăcută mai ales că am găsit totodată șansa să îmi mai completez din cunoștințe și să aflu povestea lui Rumpelstiltskin, a lui Bucle-Aurii și cei trei urși sau a Prințului Fericit.
Știu că până la Moș Nicolae sau Crăciun mai e ceva dar în cazul în care v-ați trezit și voi cu gândul la cadouri, cartea de față i-ar ferici pe cei mici și poate și pe cei mari care vor să se simtă din nou copii.
PLUSURI
Varietatea poveștilor prezentate care reunesc atât autori clasici cât și legende folclorice.
MINUSURI
Deși am punctat ca bonus faptul că poveștile sunt scurte (ele fiind repovestite) acesta este totodată și un minus pentru că se pierd multe dintre detaliile care m-au încântat și fascinat în copilărie, atunci când mi le citea mama.
RECOMANDARI
Pentru cei mici și imaginația lor fertilă care trebuie hrănită cu basme și povești alese.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu